Lăcrimioara Ziman

Copilăria pentru mulți dintre noi este una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Privind în urmă, spre copilărie,  imaginea care îmi vine în minte este cea a bunicilor, cu casa lor de la țară, centrul universului meu în acea vreme. Am petrecut clipe minunate  acolo, într-un peisaj de poveste, la malul Dunării. Poate din dorința de a retrăi acele clipe, după ani, am revenit în satul copilăriei mele și am rămas. Și în prezent locuiesc în același sat.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Familia (părinții și bunicii, la început, mai târziu, soțul), mi-a fost mereu alături, m-a sprijinit în tot ce am ales  să fac, mi-a oferit dragostea necondiționată, liniștea și confortul de care aveam nevoie ori de câte ori furtunile vieții s-au abătut asupra mea. Părinții mei m-au învățat să iubesc oamenii și să-i respect, indiferent de locul lor în societate, să găsesc întotdeauna un cuvânt și un gând bun pentru cei din jurul meu. Și m-au mai învățat că la baza succesului stă MUNCA. Îmi spuneau mereu că doar ceea ce este clădit prin muncă și sudoare este durabil. Așa am devenit omul care sunt acum, prin multă, multă muncă, și asta încerc să le transmit și elevilor mei.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Am fost un copil serios, conștiincios, am învățat bine la toate și aș fi putut să reușesc și la alte facultăți, dar…m-am născut într-o familie cu mulți dascăli…Bunicii au fost învățători, mama-profesor de matematică, am mai avut o mătușă învățătoare, așa că profesia asta îmi era, cumva, în sânge…

Pasiunea pentru matematică, probabil moștenită de la mama, am descoperit-o în clasa a V-a…Îmi amintesc cu plăcere de profesorul meu de matematică de atunci, care a venit într-o zi la școală și m-a anunțat că s-a  înființat un concurs, un concurs interjudețean, numit „Traian Lalescu”, la care vom participa. Am participat, am obținut locul I pe județ, și astfel a început călătoria mea în Lumea Mirifică a Matematicii.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

Îmi amintesc că am predat la o clasă a V-a, cu copii veniți de la secția sârbă. Nu a fost simplu.

Era obiceiul ca profesorii mai în vârstă să predea la clasele cele mai bune, iar cei tineri le primeau pe celelalte. Șansa mea a fost că am făcut o specializare postuniversitară în informatică și, fiind singurul profesor de informatică din școală, am avut acces la toate tipurile de clase. Abia după vreo 10 ani am ajuns să predau matematica la clase cu specializarea matematică-informatică. Consider, însă, că astfel am câștigat experiență. Am reușit să comunic cu toate categoriile de elevi, am avut tot felul de provocări, am făcut voluntariat, m-am implicat în diverse proiecte.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

 Profesia noastră, în sine, este o provocare, prin tot ceea ce facem în fiecare zi. Prin felul în care reușim să ajungem la sufletul fiecărui copil și să găsim acea parte frumoasă și bună a sa, prin felul în care îl motivăm să și-o pună în valoare. Acum, privind în urmă, după cei 25 de ani, vreau să cred că i-am făcut față. Mereu am încercat să motivez elevii să-și dezvolte aptitudinile și abilitățile, chiar dacă nu matematica era punctul lor forte, am căutat un numitor comun și am reușit să stabilesc cu ei conexiuni care rezistă în timp.  Îmi dau seama de asta atunci când sunt oprită pe stradă de foști elevi și membri ai familiilor lor, care vor să știe ce mai fac, țin să îmi spună câteva cuvinte, să-mi transmită un gând bun și își amintesc, cu drag, crâmpeie din viața de elev.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională și/ sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Au fost multe momente în care m-am simțit împlinită profesional, dar mă opresc asupra a două din ele, petrecute în timpul proiectelor For Life.

Unul s-a petrecut la evenimentul Weekend For Life, ediția a II-a, la Moldova Nouă, unde am fost organizator. La rubrica “Povești de succes”, am avut 12 invitați, iar 7 dintre ei, au fost elevii mei în timpul liceului. M-a bucurat enorm faptul că au răspuns prompt invitației, și ascultându-le poveștile, m-am simțit parte din ele, fiind acolo la începutul formării lor ca oameni.

Cel de-al doilea moment s-a petrecut în cadrul proiectului “Adoptă intelectual un copil”, la care particip de doi ani. Unul dintre elevii pe care îi pregătesc, care este în clasa a XI-a, a reușit să obțină, pentru prima oară în liceu, nota 10 (zece) la un test de matematică și mi-a mulțumit.

Ce vă motivează să continuați?

Mulți m-au întrebat de-a lungul timpului de ce am ales să rămân profesor. Probabil că tocmai astfel de momente, ca cele prezentate mai sus, mi-au dat forța să continuu, să-mi dau seama că merită, oricât ar fi de greu din alte puncte de vedere.

Atunci când intru în clasă, las tot ce este rău și urât afară, iar ochii senini, zâmbetele și dragostea elevilor mă fac să depășesc orice problemă.

Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce așteaptă ei de la profesorii lor?

Copiii au nevoie să fie iubiți, ascultați, descoperiți …și cred că așteaptă de la noi să-i motivăm și să-i ajutăm să-și pună în valoare calitățile și competențele.

Ce vă place să faceţi în timpul liber?

Îmi place să petrec timpul liber împreună cu soțul meu și toți cei dragi. Iar în vacanțe, să călătoresc. Îmi organizez cu multă meticulozitate vacanțele, îmi place să explorez, să vizitez locuri noi și să aflu cât mai multe despre acele locuri, să cunosc oameni, obiceiuri, să fac mișcare. Mă bucur de fiecare dată de măreția naturii, fie că este vorba de mare și peisaje exotice sau de zone muntoase. Așa îmi încarc bateriile.

Ce nu vă place să faceți deloc?

Nu îmi place să pierd timpul, mereu am senzația că viața este prea scurtă pentru câte îmi doresc să fac, nu îmi place să lucrez sub presiune, să redactez tot felul de documente inutile care ni se cer și care ne consumă din timpul pe care îl consider extrem de prețios.

Dacă nu aţi fi fost profesor, aţi fi fost?

Mi-ar fi plăcut să fac dans sportiv sau să fiu ghid turistic.

Principala dumneavoastră trăsătură de caracter este…

Conștiinciozitatea.

Principalul dumneavoastră defect este….

Faptul că sunt emotivă, am avut de pierdut în viață din cauza asta.

Care sunt motivele care v-au determinat să faceți voluntariat? Cum influențează voluntariatul viețile celor implicați în acest proces?

 Mă bucur când văd oameni fericiți, iar dacă pot să contribui la acea fericire, o fac cu mare plăcere, satisfacția nu poate fi descrisă în cuvinte.

Trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…

Imi place să dansez, ascult Pink Floyd, am fost chiar la două concerte ale lui Roger Waters, am trecut peste 2 „col”-uri, la 2360 m, din traseul turistic numit „Route des Grandes Alpes” care traversează Alpii Francezi…

Care este deviza după care vă ghidați în viață?

Mereu mi-am spus, mie, și le spun și elevilor mei:

“Pune suflet în tot ceea ce faci, cu siguranță vei reuși!”