Astazi este despre dascali. Despre acei oameni care reusesc sa te determine sa ii indragesti si pe ei, dar si materia pe care o predau. Sunt acei profesori pe care ii astepti cu inima batand de bucurie sa intre in clasa. Cei a caror ora abia astepti sa inceapa, ca sa afli ce provocari ti-au mai pregatit. Ei sunt dascalii cu har, care te transpun intr-o lume minunata, cea a cunoasterii.
Am intalnit un astfel de om. Se numeste Lacramioara Boghiu si preda cu entuziasm si daruire matematica.
De o sensibilitate aparte, mi-a marturisit cu modestie ca se simte neinsemnata si considera ca exista oameni care fac mult mai mult decat ea. As indrazni sa o contrazic. Pentru cei ca ea, meseria de dascal este o menire, iar adevaratii profesori isi lasa o parte din sufletul lor in slujba celor pe care ii educa.
– Care a fost motivul alegerii acestei profesii?
– Cred ca de mic copil am cochetat cu calculele, mereu luam creta si faceam calcule pe asfalt si-ncercam sa-i conving si pe ceilalti copii ca matematica este un joc si nu o corvoada.
– Care este cea mai mare satisfactie a dumneavoastra, in calitate de profesor?
– Cea mai mare satisfactie a mea sunt copiii deveniti adulti responsabili, cu meserii ce-i implinesc spiritual si material. Unul dintre acestia este si endodontul meu, care m-a salvat de la multe neplaceri. Il recomand cu incredere, face minuni pe partea de stomatologie microscopica si mi-a fost elev inca din clasa a V-a.
– Ati chiulit vreodata de la obiectul pe care acum il predati?
– In clasele de gimnaziu da, pentru ca atmosfera era una foarte stresanta din cauza unor colegi (majoritatea clasei ), care faceau bullying, erau copii “de bani gata” si aveau impresia ca lumea e a lor, iar jignind, insultand fizic si verbal, rangul lor crestea exponential in clasamentul celor “cool”. Asta ma facea sa urasc orele si sa nu-mi doresc sa stau in aceeasi incapere cu ei. Am fost un copil simplu, fara posibilitati si de aceea diriginta le dadea atentie la meditatii lor si nu mie…In timpul meditatiilor isi pregatea mancarea din ziua respectiva, iar orele de la scoala erau slab calitativ.
– Cum ati depasit aceasta perioada ?
– Am dat admitere la liceu si desigur am picat, cu nota 6, dar nu suficienta unui liceu de prestigiu la care am aplicat, asa ca a urmat o perioada groaznica in care, insa, am intalnit un inger de om, o profesoara minunata, care a avut rabdarea necesara sa ma ia de la 0 si sa-mi arate tainele matematicii pe indelete, muncind cu mine extraordinar de mult, apoi pro bono, cand am terminat resursele si i-am spus ca nu mai pot, a continuat. A vazut in mine talent si m-a modelat ca un sculptor maiastru. Este o fiinta care mi-a marcat viitorul si m-a facut sa vad aripi de inger. Atunci am inceput sa-mi dau seama ca nu banii iti dau valoare si nici profesia parintilor, ci caracterul si ceea ce-ti propui sa faci in viata. De atunci n-am mai renunțat la matematicã.
– Ce competente credeti ca trebuie sa detina un cadru didactic pentru a tine pasul cu nevoile copiilor din sec. XXI?
– Un cadru didactic trebuie sa le fie copiilor prieten in primul rand, trebuie sa se apropie cu blandete de ei, trebuie sa-i inteleaga si sa-i motiveze cu exemple reale, dar totodata sa stie cand sa fie sever si cand sa inteleaga un elev care are intr-adevar o problema si sa-l sfatuiasca cum stie mai bine.
– Daca ati putea, ce ati schimba la actualul sistem de invatamant si de ce?
– As schimba metodele predarii, cred ca metoda e totul si vad ca lipseste in multe scoli si licee.Se merge pe teorie excesiva, pe prea putine exemple, iar copiii sunt derutati cand intalnesc alt tip de exercitii la teme si au impresia ca ei sunt cei care au o problema.
– Ce metoda de predare abordati si cum aprofundati in cadrul temelor?
– Prefer sa astern teoria simplificata, apoi sa fac atatea exemple incat formulele sa se invete de la sine.
– Care a fost cea mai placuta experienta pe care ati trait-o ca profesor?
– Cred ca lacrimile de bucurie din ochii parintilor sunt cele mai frumoase experiente si le traiesc mereu…As mentiona ca am lucrat cu cativa copii cu nevoi speciale si am reusit sa le insuflu dragostea de matematica…m-am apropiat cu blandete de ei si tinandu-i de mana, le-am aratat ca matematica nu e atat de grea precum pare si am avut succes impreuna !
– Daca ar fi sa va intoarceti in timp, ati alege aceeasi meserie? De ce?
– Cu siguranta, da! Nu m-as vedea facand alt lucru, nu cred ca ar putea trece o zi fara sa rezolv o problema sau sa fac cateva exercitii, desi mai am doua profesii in paralel pe care le practic cu drag, avand la un moment dat nevoie sa ma autodepasesc, iar financiar sa ma stabilizez. De asemenea, fara sa exagerez, cred ca am schimbat multe destine… Am incercat sa duc mai departe bunatatea profesoarei mele si am facut pentru foarte multi elevi ore pro bono, ceea ce ei nu si-ar fi putut permite niciodata, asta oferindu-le startul necesar in viata si alegerea unei meserii demne si unele de renume.
-Tineti legatura cu fostii elevi ?
– Da! Cel mai minunat si ascultator elev al meu mi-a devenit cel mai bun prieten, stiu ca la momentul respectiv am innebunit-o pe saraca fata cu 200 de ecuatii de gradul 2, tema pt a doua zi, dar in timp s-a creat o relatie extraordinara intre mine si ea si mi-a ” iertat” temele lungi.
– Ce mesaj le-ati transmite copiilor, pentru a avea incredere in scoala?
– Parintii si profesorii vor sa faca o echipa pentru ca vlastarul de azi sa fie un pom rodnic si drept mai tarziu, dar au puteri limitate, depinde de ei, de elevi, de sarguinta si atentia pe care o dau studiului si de comunicarea cu cadrul didactic si cu parintii cand simt ca ceva nu este in regula.
– Ca elev ati avut conflicte cu profesorii dvs ?
– O, da! Profesoara mea de matematica nu ma putea suporta pentru ca o corectam mereu in timp ce facea exercitii de nivel mediu la tabla.
Ma plictiseam teribil cand aveam ore si preferam sa compun poezii, ceea ce o enerva. A vrut sa-mi “corecteze ” comportamentul si sa ma noteze cu 2, dar am avut curajul sa cer testarea mea si a dansei in paralel ca sa se vada cine e mai bun, iar cel ce lua nota mai mica sa renunte la activitate. Normal ca nu a vrut, dar si-a cerut scuze.
– Cat de mult v-a ajutat matematica in plan material?
– Matematica mi-a platit o mare parte din facturi, din ratele primei locuinte, mi-a oferit un trai lipsit de griji, dar am servit-o cu multa munca, multa cafea si cu multe nopti pierdute in fise si pregatiri pt examene. Primele recompense financiare le-am avut la 16 ani, cand am inceput sa ajut copiii mici la teme. Fiul meu mi-a luat-o inainte, realizand acelasi lucru la 12 ani, rezolvand sute de teste si teme pentru elevii mai mici.
Aveti vreun regret in activitatea dvs de dascal ?
– Nu! Am sfatuit cat am putut mai bine parintii in alegerea profilelor la licee a copiilor, tinand cont de aptitudinile la matematica ale fiecaruia. Cu exceptia unuia singur, toti m-au ascultat si mi-au multumit peste ani. Unul singur a ramas fara o cariera bine definita, alegand colegii in detrimentul altui profil ce i se potrivea. Parintii nu au dorit sa ma asculte si or sa regrete decizia mereu. Eu sunt impacata cu mine ca am incercat.
– Cum a ajutat matematica viata dvs. ?
– Matematica a fost si este podul meu spre fericire spirituala, caci a stat la baza formarii, indrumarii a mii de caractere, dar si materiala, caci mi-a oferit implinire si satisfactii nenumarate.
– Ati avut pe cineva alaturi in perioadele in care ati simtit ca nu mai aveti putere sa continuati?
– Cel care mi-a fost si imi este alaturi neconditionat este sotul meu. El a constituit un imens suport moral in tot tumultul acesta al luptelor duse in viata, eu neputand sa pasesc fara sa ma tina de mana, sa ma asculte, sa ma indrume si sa-mi dea incredere in mine. El m-a invatat ce inseamna zborul atunci cand am cazut si m-am ranit, tot el mi-a vindecat ranile ca unui copil si m-a determinat sa imi ridic privirea si sa pasesc inainte. Pot spune ca impreuna am faurit un soare cu care am topit toti ghetarii care ne-au stat in cale.
Acestia sunt adevaratii dascali, care se consuma pe ei insisi pentru a modela cu migala minti de pitici, viitorii oameni mari. Sunt dascalii- ingeri. Sunt printre noi. Si, chiar daca isi tin aripile stranse cu grija, tot le simtim fosnetul atunci cand le suntem in preajma.