Kreativ For Life, (KFL) este un club de scriere creativă.

Grup de facebook

Coordonatori KFL 2021: prof. Codruța Chercotă, prof. Florina Grecu

Elevi coordonatori KFL 2021: Maria Chevereșan

Din gândurile membrilor adunate:

“ Timpul nu e prezent ca să ne dicteze unde să fim, ce să fim și cum să ne simțim, ci ca să ne șoptească să mergem mai departe, să fim ceea ce dorim să fim și cel mai important…să nu uităm să simțim.
Mă opresc. Am oprit și timpul? Nu. Dar nu-mi mai este teamă de faptul că se scurge….Zâmbesc (zâmbește și tu!) fără să îmi amintesc ceva de această dată…doar pentru că simt o bucurie, bucuria de a trăi acum.”💫
(A. D.)
“ În cartea mea preferată, <Cum să oprești timpul>, de Matt Haig, este menționat un concept incredibil: <Felul în care înțeleg eu viața mea seamănă cu o păpușă rusească, cu versiuni diferite în interiorul altor versiuni, fiecare cuprinzând-o pe cealaltă, în timp ce viața anterioară nu poate fi văzută din afară, dar continuă să existe înăuntru.> Îmi place să cred că timpul se desfășoară pe numeroase planuri pe care le depășim odată cu creșterea noastră ca oameni, lăsând în urmă tipare vechi, amintiri, scări pe care nu am urcat din cauza fricii. Ne modelăm pe noi sub pretextul modelării acestui aluat omogen. Timpul e noțiunea relativă prin care ne definim noi, oamenii, iar viața ar fi incompletă fără timp.”
(T. Z.)
,,Un talaz frânt într-o stâncă… un nor risipit în văzduh… o frunză pierdută de ramură… un ciripit spulberat de zgomote… un fulg de nea pierit pe mănușa unui trecător… o amintire însemnată în nemărginire… toate acestea și întregul univers sunt călăuzite de-o șoaptă neinteligibilă pentru ființa umană: timpul. Și, în fiecare clipă, îmi străfulgeră mintea o întrebare ce pare a nu avea răspuns: Noi trecem prin timp sau timpul trece prin noi?
Stau cu chipul îndreptat către stele și îmi însoțesc privirea către cea mai luminoasă dintre ele, crezând că e pragul unei lumi ce păstrează toate tainele acestui dușman nevăzut, care preschimbă neîntrerupt prezentul în trecut. Încerc să-mi fac liniște în suflet, să potolesc furtunile, să-mi înseninez cerul inimii și să mă las purtată pretutindeni și nicăieri, pe aripa unui vis frumos. Gândurile și emoțiile mele plutesc printre printre ploi de praf de stele și explozii neașteptate de culori. Totul mă copleșește, mă amețește, făcându-mă să uit de ticăitul ceasornicelor. Sunet de flaut se răspândește împrejurul meu, îmi mângâie tâmplele și mă înalță spre tărâmul lui Cronos, pe care toți pășim, în fiecare clipă, însă de care ne rătăcim mereu. Calea către această lume mi se dezvăluie, nu mă pierd, iar ființa mea gustă din fiorul veșniciei. Mă așez pe o rază de soare și încerc să fiu una cu liniștea. Adus de o adiere de vânt, glasul timpului îmi pătrunde în suflet și-mi șoptește: Dintotdeauna, oamenii m-au considerat cel mai mare dușman al lor, însă eu nu am furat zilele nimănui, nici nu am gonit vreodată, ci rămân mereu pe loc. Nu eu trec pe lângă om, ci el trece prin mine. Sunt mereu același, nu mă schimb, nu trișez, nu mă mișc, nu fug. Oare de ce natura se înnoiește în fiecare an? De ce soarele mângâie diminețile și apune mereu la ceas de seară? Dar valurile, de ce, oare, apar și se frâng neîncetat? De ce, toate, în afară de om, trec și vin? Clipă de clipă mă străduiesc să liniștesc zbuciumul omului, să îl smulg din griji, incertitudini, temeri, să îi ofer momente de bucurie și să îi arăt că poate trece prin mine într-o clipă sau într-o eternitate, în funcție de cum alege să mă petreacă. Știi ce este veșnicia? Nu doar un scop intangibil, ci o stare permanentă, din care sufletul înțelege doar prezentul…
Și șoapta a pierit, lăsându-mă singură pe raza de soare și cufundându-mă într-o impenetrabilă ceață, dar, în același timp, într-o dulce încântare.”
(A.C.M.)
“E ceva în legătură cu scrisul care mă face să tresar de fiecare dată.
E puterea mea și a fiecăruia.
Mâzgălești niște semne care acum cinci minute nu existau pe foaie și, culmea, semnele alea se leagă între ele căpătând un sens ce generează emoție…cum să nu fie asta o putere?”
(O. S.)
“Ce este pentru mine literatura? E o întrebare congruentă cu cea în jurul căreia tema de azi face o mișcare de revoluție: cine sunt eu?
Mereu am luat în considerare literatura ca fiind o piesă semnificativă a puzzle-ului meu creator. E una din piesele al cărei loc nu îl găsești din prima, așa că o sădești în sufletul tău, compui restul puzzle-ului, iar la final, ea completează totul formând un întreg. Cărțile înseamnă pentru mine mai multe lucruri: evadare, vindecare, culturalizare, sfat, înțelegere, cunoaștere.”
(T. Z.)
“Cuvântul este pânza pe care glasul sufletului meu își pictează emoțiile. Dar nu în cuvânt ia naștere scânteia ce pornește focul veșnic arzător al esenței mele, ci în vocea cu care îl rostesc, cum nu în cântec stă emoția, ci în muzicianul care-l cântă și nu în hârtia pe care au fost caligrafiate literele zace trăirea aceea atât de profundă, ci în mâna care a scris poezia. Eu nu sunt un cuvânt, sunt forța care îl creează, sunt energia care încearcă să comunice, să transmită și să se conecteze la acest mare univers prin arta magică a cuvântului.”🌈
(D. A.)
,,Cuvântul, o picătură de apă într-un ocean, o sigură rază de soare într-o zi toridă, acesta este cuvântul, dar legat de mai multe cuvinte, creează o întreagă poveste. Fiecare cuvânt are rolul și locul lui și fără unul, sensul ar dispărea. Astfel, pentru a determina caracterul unei persoane, pentru a descrie pe cineva nu ne putem folosi de un singur cuvânt, căci simfonia nu are o singură notă muzicală.
Încă de când suntem mici și curioși, până când ajungem la vârsta înțelepciunii și a cunoașterii, încercăm să ne dăm seama cine suntem. Mi s-a spus că în fiecare zi pot învăța ceva nou despre mine sau despre cei din jur.
În unele momente am realizat că încercam din răsputeri să citesc poveștile altora, încât utiam sa o scriu pe a mea. Acest lucru, cred eu, li se întâmplă tuturor oamenilor. În această lume, uneori uităm să avem grijă de propria persoană, fiind preocupați de altele, uităm să ne iubim pe noi înșine. Odată ce ne oprim din a ne cunoaște, a ne analiza și a ne iubi, încetăm să mai fim scriitorii propriei povești, iar creionul ajunge în mâinile altora, dar totodată trebuie să am și să avem grijă să nu trecem de linia subțire între respectul de sine și mândrie. De aceea, trebuie să ținem strâns creionul în mână și să continuăm să scriem cu atenție povestea noastră. Putem scrie și alte lucruri, nu doar povestea noastră, pentru că scrisul este soluția perfectă pentru a ne dezvolta imaginația și ideile. Există un anumit factor care îi determină pe toți să scrie, acest factor este numit „puterea cuvântului”. Căci, puterea cuvântului este foarte importantă, mai ales când este în legătură cu exprimarea și creativitatea. Bineînțeles, trebuie sa folosim cuvintele în scopuri benefice. Astfel, scrisul pentru mine nu înseamnă doar a însemna o poveste în caietul de școală, scrisul este o cale de a mă exprima, este un univers care mă ajută să învăț lucruri despre mine și, mai presus de atât, scrisul este eternizarea amintirilor și a învățăturilor în suflet și în minte.
O întrebare care nu este prezentă pe buzele tuturor este „Cine sunt eu cu adevărat?”. Pentru mult timp nici eu nu m-am gândit la acestă întrebare, dar după un timp am încetat să mă privesc în oglindă și am început să mă analizez. Pentru a răspunde la întrebarea „Cine sunt eu?”, este nevoie de multă examinare. Răspunsul este mult mai lung și mai complex decât credeam.
În decursul clipelor de analizare am constatat că toți suntem într-o continuă schimbare: gândurile, ideile, preferințele, prietenii, toate acestea se modelează și evoluează, fiind notate în cartea vieții noastre, încondeiate cu amintirile și sentimentele noastre.
De aceea, țin aproape oamenii potriviți, fac lucruri bune și rămân pozitivă, pe scurt îmi conturez drumul corect, cu atenție, pe hârtia potrivită, ținând în mână creionul potrivit.
De asemenea, cuvântul împreună cu magia sa este prezent în fiecare poveste a fiecărui om. Lumea este într-o continuă schimbare și din cauza cuvintelor oamenilor și a poveștilor acestora. Noi toți nu putem schimba lumea prin rostirea unui cuvânt, dar lumea întreagă se poate schimba dacă noi toți folosim cuvântul în viața noastră, acela este iubire. Astfel, eu, ca un simplu și mic scriitor al propriei povești folosesc cuvantul pentru a face pe cineva să zâmbească sau pentru a da un sfat.
Tu ce faci cu magia cuvântului tău?”
(A.R.)

 

0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notificați despre
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile