„În trecut aș fi putut înșira o listă întreagă de «nereușite». Acum, însă, sunt conștientă că toate acestea m-au ajutat să îmi pun întrebări, să schimb strategia, să fiu atentă la reacția celor din jur. Și, până la urmă, despre asta e vorba în actul educațional: despre a învăța din «nereușite» cum să înveți pentru a ajusta și a oferi, apoi, experiențe de învățare valoroase.” Despre oamenii care, cu devotament și dăruire, îi ghidează pe copii pe drumul învățării, un interviu cu doamna Iulia Moldovan, educatoare la Liceul Teoretic „Elf” din Cluj – Napoca
de Clara Bujoreanu
1. Ce v-a făcut să îmbrățișați meseria de educator?
Încă de când eram copil, jocul ”De-a școala” a fost unul dintre preferatele mele. Îmi amintesc că înșiram în fața mea toate păpușile și jucăriile de pluș și mă străduiam să le învăț. În special matematică 🙂 Confecționam din foi de hârtie abecedare și caiete de dimensiuni minuscule, în care scriam, cu migală, litere și cuvinte. Îmi plăcea să fiu acolo, să ofer experiențe de învățare, chiar și imaginare. Mai târziu, surorile mele mai mari, au pășit pe treptele Liceului Pedagogic și, prin poveștile și experiențele lor, mi-au insuflat și mai profund entuziasmul și dorința de a deveni cadru didactic.
2. Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?
Eram un copil între copii 😊. Abia terminasem Liceul Pedagogic din Blaj, aveam 18 ani și „m-am trezit” în fața a 24 de copii de clasa a III-a, care mă priveau cu ochi curioși. Știam că e nevoie să îi educ, să îi învăț, dar nici nu știam de unde să încep. Făcusem practică pedagogică în liceu, dar responsabilitatea și asumarea sunt mult mai mari când tu singur ești cel care coordonează o clasă întreagă de elevi. Și sunt aspecte pe care nu le menționează nimeni în timpul liceului sau a facultății (”Cum notez în catalog?”, ”Cum lucrez diferențiat?”, ” Cum ajut copiii șă gestioneze comportamentele nepotrivite?”). Am avut parte de colege care m-au îndrumat cu răbdare și mi-au fost mentori. Lecția cea mai valoroasă, pentru mine, în acea perioadă a fost că învăț și că mă dezvolt continuu.
3. Care sunt principalele dificultăți pe care le-ați întâmpinat la începutul carierei? Acum, după atâţia ani, de ce neajunsuri vă mai loviți?
La început, mă concentram foarte mult pe formă și conținut și nu pe calitatea experienței de învățare pe care o ofeream copiilor. Din cauza aceasta eram destul de inflexibilă și închisă. Pentru mine, o lecție reușită era aceea în care era liniște în clasă, copiii răspundeau doar când erau întrebați și, la final, îmi atingeam obiectivele, fără să fiu disturbată. Acționam astfel din teamă, care mergea în două direcții: 1. să nu fiu judecată de colegi/părinți; 2. să nu primesc întrebări dinspre copii, la care să nu cunosc răspunsurile. Făceam lucrurile greșit și nu eram împlinită. Nici eu, nici copiii. Ce bine că am avut parte de experiențe și persoane care m-au ajutat să „mă trezesc”! 😊 În prezent, singurul neajuns cu care încă mă mai confrunt este lipsa timpului. Mi-aș dori să am timp pentru mai multe proiecte și experiențe, alături de copii.
4. Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce aşteaptă ei de la profesorii lor?
În prezent, lucrez cu copilași cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani. La vârsta aceasta, nevoia cea mai mare este aceea de conectare cu profesorul, de a crea o legătură sigură, bazată pe afecțiune, empatie și prețuire. În momentul în care nevoile copiilor sunt ascultate, observate, înțelese și se caută soluții pentru acestea, se țese mult mai ușor și natural calea către învățare.
5. Aţi avut nereuşite în anii de profesorat? Dacă da, cum le-aţi depăşit?
În trecut, aș fi putut înșira o listă întreagă de „nereușite”, plecând de la o discuție mai „aprinsă” cu un părinte și până la o poezie care, din punctul meu de vedere, a fost un eșec total pentru că nu a trezit interesul copiilor. (obișnuiam să fiu o perfecționistă destul de dură cu mine însămi 😊) Acum , însă, sunt conștientă că toate acestea m-au ajutat să îmi pun întrebări, să schimb strategia, să fiu atentă la reacția celor din jur. Și, până la urmă, despre asta e vorba în actul educational: despre a învăța din „nereușite” cum să înveți pentru a ajusta și a oferi, apoi, experiențe de învățare valoroase.
6. Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Momentul în care am ales să folosesc abordarea Reggio Emilia în învățare. Provocarea a venit în urma participării la un Proiect Erasmus+, desfășurat în UK. Abordarea Reggio Emilia presupune să plasezi copii într-un mediu stimulativ sau să aduci înspre ei elemente care să le trezească interesul și să le dai ocazia să aleagă ei tema de studiu. Cadrul didactic devine un partener în învățare, care facilitează accesul copiilor la materiale, informații, notează observațiile, ideile acestora. Plecând de la interesele lor, conturați împreună strategia de învățare și direcțiile pe care urmează să le parcurgeți. Îmi amintesc că, după o explorarea a pădurii, copiii au fost extrem de interesați de subiectul „Pete”. Le-au întâlnit peste tot: pe scoarța copacilor, pe frunze, pe flori și își doreau să afle mai multe despre modul în care au ajuns acolo. A fost frustrant, recunosc, să pornesc un proiect de la tema acesta, pentru că nu știam nimic concret despre pete 😊. Îmi amintesc că mergeam spre casă și mă întrebam într-una ”Ce aș putea să le spun eu copiilor despre pete?” De fapt, ieșeam foarte mult din zona de confort oferind libertate de explorare copiilor și asta mă neliniștea.
Dar s-a dovedit a fi un proiect extrem de valoros, deoarece, timp de o lună, copiii au învățat despre diversitate și acceptare prin interacțiunea directă cu mediul, animalele și oamenii, prin propriile observații și idei. Iar eu am învățat să fiu spontană, deschisă, să mă bucur, alături de ei, de fiecare descoperire.
7. Cine sau ce vă inspiră în carieră?
Sunt o mulțime de cadre didactice pe care le admir și care mă inspiră, dar și scriitori, oameni simpli, părinți.
8. Dacă nu aţi fi fost profesor, aţi fi fost…
Actriță 😊Când eram copil obișnuiam să spun că vreau să mă fac actriță atunci când voi creștep. Pot spune însă că, în fața celor mici, mi-am împlinit visul de multe ori, dramatizând sau jucând diferite roluri, alături de ei.
9. Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Îmi place să îmi„ încarc bateriile”, explorând pădurea, muntele, dealurile. Mă bucură fiecare pată de culoare, verdele crud, aerul pur din mijlocul naturii. Alteori, realizez diferite craft-uri sau tablouri cu elemente din natură (în special, pietre). Sunt, de asemenea, pasionată de vorbitul în public.
10. Ce nu vă place să faceți deloc?
Să mă joc pe calculator. Nu am răbdare și ochii îmi obosesc foarte repede 🙂
11. Principala dumneavoastră trăsătură de caracter este…
Dorința de a contribui. Am observat că e un aspect care mă motivează de cele mai multe ori când aleg să acționez sau să mă implic în diferite proiecte.
12. Principalul dumneavoastră defect este…
Perfecționismul. Constientizez că, de multe ori, îmi sabotează alegerile sau mă împiedică să acționez. Încă mai lucrez cu mine, la acest aspect.
13. Pe lângă activitatea didactică, sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea? Ce vă determină să le dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Sunt implicată în programul de mentorat Connect 1 la 1, program de prevenție a comportamentelor cu risc de sănătate, la copii și adolescenți proveniți din medii defavorizate.
Sunt inițiator și mentor în programul de susținere pentru profesori ”Te ascult, suntem împreună”, bazat pe ședințe gratuite de coaching și mentorat, pentru cadre didactice.
”Creștem ridicându-i pe ceilați”, spune Robert Ingersoll. Convingerea mea este aceea că nu întâmplător întâlnesc oameni sau experimentez situații de viață și dorința mea este să ofer cel puțin la fel de mult cât am primit eu dinspre Univers, dinspre ceilalți.
