„(În carieră – n. r.) mă inspiră elevii mei. Ei au un univers atât de special și colorat încât fiecare zi este unică.”
Despre ce înseamnă să fii profesor pentru învățământul special în România, un interviu cu doamna Iulia Maria Sfetcu – Măndășescu, profesoară la Școala Gimnazială Specială Pentru Surzi, Nr. 1 din București
De Clara Bujoreanu
- Ce v-a făcut să îmbrățișați meseria de profesor de educatie specială?
Ca să răspund sincer, am ales această meserie dintr-o întâmplare. Aveam 22 de ani și mi se părea că este un serviciu ușor, care îți permite să ai mult timp liber. Nu știam de fapt că lucrul cu elevii îți poate aduce o satisfacție enormă, că timp nu prea mai ai când îți faci meseria cu pasiune și responsabilitate. Chiar dacă, uneori, este copleșitor să fii profesor într-o școală specială, bucuriile din fiecare zi te fac să mergi mai departe. Copiii cu dizabilități îți schimbă percepțiile despre lume cu totul.
2. Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?
Anii de debut au fost dificili. Nu aveam deloc experiență cu copiii, mai ales cu cei cu dizabilități. Toată percepția mea despre ei se rezuma la ceea ce învățasem pentru examenul de titularizare. Realitatea școlii mi-a demonstrat însă, că teoria este diferită de practică și abia târziu am înțeles de fapt ce este important să fac. În primul rând este vorba de relația construită cu ei, apoi de toate cunoștințele temeinice de specialitate care m-au ajutat să le înțelg nevoile și să creez în fiecare zi strategii didactice adecvate ca ei să progreseze.
3. Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor dumneavoastră? Ce aşteaptă ei de la profesorii lor?
Elevii noștri așteaptă încredere. Așteaptă profesori bine pregătiți care să le răspundă nevoilor de afectiune pe care ei le au, dar și nevoilor specifice de învățare. Așteaptă răbdare. Așteaptă lecții interesante, adaptate nivelului lor de înțelegere. Copiii cu deficiențe nu îți acordă respectful lor de la început, ci este nevoie să le captezi încrederea și să le arăți că tu ești adultul responsabil din viețile lor.
4. Aţi avut nereuşite în anii de profesorat? Dacă da, cum le-aţi depăşit?
Ca orice profesor, da, am avut. Uneori avem zile când pur și simplu nimic nu funcționează. Mai ales vinerea, când este ziua în care mulți copii pleacă acasă pentru weekend, dar mulți rămân în internatul școlii. Când un copil te întreabă de ce nu vine și pe el să-l ia mama acasă, nu mai pare atât de importantă tabla înmulțirii. În plus, față de micile nereușite din viața de zi cu zi de la școală, mai sunt lipsurile mari din sistem. Ne confruntăm cu o lipsă acută a materialelor didactice adaptate pentru elevii cu CES. Ne confruntăm cu examene naționale neadaptate elevilor cu dificultăți de învățare. Am reușit să depășesc momentele dificile prin a-mi crea un echilibru personal. Încerc să rămân bine cu mine pentru a putea fi bine pentru elevii mei.
5. Ce ați schimba la sistemul de învățământ din România, dacă ați putea?
Aș încuraja învățarea mai mult decât predarea. Cred că este important să punem accent pe felul în care învață elevii și să înțelegem că ei sunt diferiți. Evaluările sumative ar trebui să fie standardizate. Aș încuraja școlile să-și creeze o bază materială în raport cu nevoile de învățare ale elevilor și cred că dacă aș putea schimba ceva, la nivel de sistem aș investi în niște cercetări care să ne conducă la schimbări reale și de impact în școala românească. Cred că sistemului de învățământ îi lispesec experții educaționali reali.
6. Într-o lume în care informaţia este la un click distanţă, care (mai) este rolul şcolii?
Școala nu este doar despre a primi informații. Îi formăm pe elevii noștri pentru adulții de peste ani, de aceea, mai important decât a le livra informații, ar fi să-i învățăm de unde își pot extrage singuri informații de calitate. Rolul școlii este și despre a-i învăța pe elevi să colaboreze, să relaționeze, să fie curioși, să întrebe, să se joace, să înțeleagă. Școala ar trebui să fie despre formarea competențelor și abilităților.
7. Cine sau ce vă inspiră în carieră?
Mă inspiră elevii mei. Ei au un univers atât de special și colorat încât fiecare zi este unică. Elevii mei mă fac să-mi doresc să fiu un om mai bun. Un profesor mai bun.
8. Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?
Sunt câțiva oameni pe care îi urmăresc cu mare interes. Oameni care îmi plac și uman și profesional. Una dintre ele este Maria Gheorghiu de la Asociația OvidiuRO. Viața mea a devenit mai bună de când am cunoscut-o pe Maria.
Un alt om pe care il admir sincer este Bogdan Rațiu, profesor de Limba Română, din Târgu Mureș. La Bogdan admir cel mai mult rigurozitatea științifică.
9. Dacă nu aţi fi fost profesor, aţi fi fost…
Probabil aș fi fost bibliotecar. Nu știu de ce, dar să trăiești intr-o bibliotecă pare ceva foarte fain.
10. Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Să merg pe munte sau oriunde în natură, alături de soțul meu. Fiecare weekend pentru mine înseamnă activități în natură.
11. Ce nu vă place să faceți deloc?
Să pierd timpul. Cred că este foarte prețios să ne investim timpul în acțiuni și oameni de calitate.
12. Principala dumneavoastră trăsătură de caracter este…
Spiritul justițiar.
13. Principalul dumneavoastră defect este…
Spiritul justițiar.
14. Trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…
Că sunt o persoană anxioasă și puțin sociabilă, mă simt inconfortabil când vorbesc în public și îmi place foarte mult să călătoresc cu trenul.
15. Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Mi-ar plăcea să cred că îndeplinesc o misiune grandioasă și nobilă, dar prima mea grijă este să-mi îndeplinesc fiecare sarcină ca pe una grandioasă și nobilă. Nu am spus eu așa, ci Hellen Keller.
