Stăm de vorbă cu Irma Kiss, de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”,din Hunedoara, județul Hunedoara, profesor de limba engleză .
Motto: „Nimeni nu e TU și asta e puterea ta.”(Dr. Seuss)
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un OM. Da, sunt perfect de acord cu asta. Dincolo de omul de la catedră este un om în simplitatea lui, cu pasiunile lui, rutina lui zilnică, bucuriile sau tristețile din fiecare zi care trece. Aș spune că sunt o persoană introvertită, cu pasiuni tipice pentru un om sensibil și mai retras, care apreciază micile frumuseți din jur, arta fotografică, natura, animăluțele, florile, scrisul, lectura, plimbările, călătoriile… Iubesc în mod special cărțile, citesc foarte mult, și îmi place să vizitez țări noi, să le cunosc cultura și istoria.Dar deși cele 15 țări vizitate până acum au fost superbe, și pe vârful Turnului Eiffel, și pe colinele Romei, recunosc că mi-a fost dor de acasă, de orășelul mic din care sunt, dar de care mă leagă niște fire invizibile.
Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?
Sunt foarte apropiată de familia mea, ei au fost și sunt în continuare sprijinul meu în tot ceea ce fac. Mă motivează încrederea pe care o au în mine și sprijinul necondiționat pe care mi l-au oferit dintotdeauna, de la primii pași în viață, la parcursul meu academic și apoi profesional, la succes sau eșec, în spatele fiecărui premiu obținut de mine cândva, și acum în spatele reușitelor elevilor mei.Îi iubesc și îi respect pentru cât m-au ajutat financiar, moral și din toate punctele de vedere. Țin minte că acum 20 de ani, când am susținut lucrarea de licență, iar apoi în 2012, cînd am susținut lucrarea de gradul I, le-am mulțumit pe prima pagină, pentru că le datorez totul. Este valabil și acum.
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
Dincolo de jocurile tipice de copil cu păpuși, cărora le explicam lecții, le dădeam note într-un catalog improvizat, nu știu dacă au fost alte semne că aș dori să devin dascăl.Puțini știu despre mine, dar m-am pregătit pentru medicină până în ultimele luni ale clasei a XII-a, când am schimbat traiectoria, influențată și de sfatul profesorilor mei, dar și de argumentul sensibilității mele, care se pliază mai mult pe munca din clasă cu copii, decât într-o sală de operații,sau să pierzi un pacient, să spunem. Mi-a plăcut întotdeauna istoria, m-a tentat și acel domeniu, dar am iubit întotdeauna comunicarea în diferite limbi, așa că alegerea a venit natural. Am crescut învățând limba maghiară(limba mea maternă) și româna,în paralel cu ea, apoi limba germană și limba engleză la școală, așa că am ales Filologia, urmat apoi de masterat tot pe filologie engleză.Dar probabil cel mai puternic motiv pentru care am ales să îmbrățișez, cum bine ați ales cuvântul, această profesie, este calitatea umană a dascălilor care m-au format de la școala primară și până la facultate, având norocul unor oameni excepționali în educația mea. Dacă ar fi să descriu cum sunt eu ca dascăl, cred că sunt un colaj din fiecare educator/învățător/profesor care m-a învățat.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?
Anii de debut au fost frumoși, prin entuziasmul debordant, prin farmecul descoperirii unei lumi fascinante în clasă. După titularizare, a trebuit să iau o decizie grea: să aleg între o ofertă de a rămâne ca asistent universitar la facultatea unde terminasem și postul tocmai obținut prin concursul foarte greu de titularizare, post în școala în care am fost și eu elevă.Mă gândesc uneori cum ar fi fost viața mea dacă aș fi ales atunci diferit, dar am ales să urmez visul de a intra pe intrarea profesorilor în școala în care am studiat și eu,să îi am colegi pe unii dintre foștii mei profesori și să lucrez zi de zi cu generații întregi de elevi, care să crească sub ochii mei. Primii ani au fost grei în sensul că pregătirea noastră pentru a fi profesori nu ne învață multe aspecte reale din sala de clasă, pe care le învățăm din mers pe măsură ce se acumulează experiență.Dar au fost ani frumoși și veseli, în care dimineața mă pregăteam cu nerăbdare să ajung la școală, sperând că și elevii mei au aceeași nerăbdare a orelor și aceeași plăcere a orelor.M-am simțit bine bine printre ei, explicând, lucrând cu ei, cănd le vedeam progresul și reușitele, și la fel mă simt și după 21 de ani la predare.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Printre momentele de care îmi amintesc cu mare drag este unul în toamna anului 2015, când, împreună cu colega și prietena mea bună, Ioana Oprișan, am câștigat un proiect de finanțare, prin care am publicat o carte, de fapt un auxiliar pentru limba engleză. Se numește Practice Makes Perfect-Grammar Consolidation Exercises. Sentimentul acela de a vorbi în fața unei săli arhipline la lansare, unde au venit așa demulți oameni pe care îi apreciez, și atmosfera aceea plină de afecțiune oferită de ei m-a făcut să înțeleg că ceea ce fac face o diferență, contează pentru ei și este important pentru comunitate.
Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea? Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Într-adevăr, sunt implicată în foarte multe proiecte locale, județene, naționale și internaționale (cu Biblioteca Municipală, Crucea Roșie, fundații, organizații internaționale de protecție a mediului, etc.).
Printre ele este și voluntariatul, care este important pentru mine pentru că simt că pot ajuta.
Dacă pot exemplifica, știți filmul acela, Pay It Forward/Dă mai departe, în care copilul pleacă de la experimentul cu a face o faptă bună cuiva, care apoi la rândul său va ajuta alți 3, care vor ajuta fiecare câte 3, mergând pe idea de bunătate și întrajutorare ca fundamentul unei societăți fericite… În plus, la majoritatea activităților la care particip, sunt împreună cu elevii mei din diferite clase, atât gimnaziu cât și liceu, în funcție de specificul activității. Cu unii dintre ei am participat anual proiecte de mediu în care am plantat copaci, am reciclat și am făcut clipuri de promovare a unei comunități care respectă mediul. Cu alții participăm anual la Marsul Cărții, Noaptea Bibliotecilor, Schimb de carte, Noaptea Cercetătorilor, pentru a promova lectura, cultura, educația prin puterea exemplului personal. Avem campanii de întrajutorare pentru orfelinate, cămine de bătrâni, centre de plasament. Cred că lumea își imaginează eronat că profesorii stau la catedră și recită o lecție , apoi dau teste. Noi, cei din învățământ, îi educăm pe copii și din alte puncte de vedere, făcându-i mai empatici, mai deschiși, atenți la nevoile celor din jur, și asta se intâmplă prin tot ceea ce facem dincolo de orele din specialitatea noastră.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Managementul fiecărei clase, câte 5-6 ore pe zi, clase diferite, vârste diferite, nevoi diferite și particularitățile fiecărui copil este probabil cea mai mare provocare. Nu există doi elevi la fel, și asta face fiecare oră o experiență unică și irepetabilă, iar relația cu fiecare copil foarte fragilă și prețioasă. Lucrăm cu un material foarte delicat- o ființă în devenire , și avem o mare responsabilitate în a o forma.Parte din provocare este să îmi pun seara capul pe pernă împăcată și să știu că am făcut tot ce a depins de mine.
Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?
Sunt multe persoane pe care le consider model, printre care părinții și fratele, de la care am învățat iubirea și sprijinul necondiționat,corectitudinea,necesitatea muncii pentru a-ți atinge obiectivele. Profesorii mei, de-a lungul formării mele, mi-au transmis valorile lor personale de empatie, corectitudine, valori etice și culturale. Cred că de la fiecare am învățat ceva, și îi respect pentru acest lucru. Ca și model general în viață, cred că nu admir celebrități , ci mai degrabă omul simplu, obișnuit, de pe stradă, care are în putere alegerea între bine și rău, și alege să facă bine…
Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Puținul timp liber pe care îl am ( de obicei lucrez 12-14 ore pe zi, și nu, nu vorbesc de meditații) îl petrec cu familia, sau citind. Uneori petrec timp liber în natură, sau gătesc ceva bun, fac fotografii, plimbări, călătoresc.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Deviza după care îmi trăiesc viața…Hmmm, interesantă intrebare…Aș putea răspunde cu un citat din marii clasici: „Nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit”. Sau, că nu putem face toți lucruri mărețe sau excepționale în viață, dar putem face lucuri mici, dar semnificative, în mod excepțional….
