”Aveți curajul să vă urmați inima și intuiția! Cumva, acestea știu deja ceea ce voi vă doriți să deveniți cu adevărat.” (Steve Jobs)
Stăm de vorbă cu Irina Meteleanu, de la Școala Gimnazială ”Sfântul Apostol Andrei” din Buzău, județul Buzău, profesor învățământ primar.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
De când am venit pe lume am fost omul surprizelor, întrucât mama nu știa că în pântecele ei se „ascund” doi copii (nu unul), eu fiind cea din urmă născută. Îmi place să glumesc cu asta spunând că oriunde merg, oamenii exclamă „numai tu mai lipseai!”
Am avut o copilărie modestă, în care am îmbinat învățatul cu munca grea a câmpului, dar am avut parte de o educație temeinică. Am învățat foarte mult pentru a-mi depăși condiția și a-mi urma visul: a fi învățătoare! Sunt acea învățătoare care în copilărie preda păpușilor, având-o ca model pe învățătoarea de la clasă. Sunt acea învățătoare care educă cu inima și mai apoi cu mintea.
Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?
De la părinți am învățat că școala este importantă. Lecția aceasta am predat-o mai târziu și copiilor mei, Dorin și Iris. De la frați și surori am învățat cum e să fii acceptat și susținut necondiționat. Ulterior mi-am creat propria familie în care am dus valorile solide pe care le-am adunat trecând prin bune și rele, mai greu sau mai ușor. Îmi este clar că fără sprijinul familiei (încă de când ești copil și până devii adult) nu poți face mare lucru.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?
Am început să predau în 1999 pe când aveam 19 ani, în liceul pe care îl absolvisem cu un an înainte. Am trecut prin toate etapele (suplinitor necalificat, suplinitor calificat, titular), fapt care m-a făcut să înțeleg importanța pașilor mici și că nu e bine să ardem etape dacă vrem să fim de neclintit și bazați pe forțele proprii. Îmi amintesc prima zi în sala de clasă, primul salariu, primul consiliu profesoral. Debutul nu a fost ușor, dat atât faptului că peste noapte ai devenit coleg cu foștii profesori, cât și responsabilității educării copiilor din satul natal. Pe vremea aceea, sursele de informare erau puține și greu accesibile, dar eu consider că acest lucru m-a ajutat să mă descopăr, să învăț și să devin din ce în ce mai bună. M-a ajutat faptul că am fost deschisă provocărilor, noutăților și în continuă perfecționare. Nu m-am oprit niciodată din a învăța, poate doar am încetinit ritmul uneori, dar nu m-am oprit.
Am fost fidelă liceului care m-a format mai bine de 20 de ani, până în 2022, când viața m-a purtat către alte culmi. Sunt mândră că am avut ocazia să fac ceva mai mult pentru acest liceu în perioada în care am ocupat funcția de director adjunct (un pic peste 6 ani). Am pus de câteva ori numele liceului pe harta României atunci când am inițiat proiecte noi, dar l-am purtat și pe meleaguri străine în alte proiecte internaționale. Acum îl port doar în suflet. De acolo nimeni nu îl poate lua.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Cea mai mare provocare a fost transferul pe care l-am făcut în anul 2022, în Buzău. Provocarea a venit nu din faptul că mergeam la o școală nouă, ci pentru că am fost nevoită să las o clasă de elevi, pe care o iubeam enorm și de care m-am despărțit foarte greu. Nu voi expune aici motivele care m-au determinat să plec atunci când ei erau clasa a IV-a, dar pot spune că a fost cea mai grea decizie pe care am luat-o pe plan profesional în viața mea. Ușor ușor am înțeles ceea ce Maxwell a spus cândva „Dacă nu-ți place unde ești, mută-te! Nu ești un copac…” și am acționat în consecință. Am făcut față acestei provocări având de partea mea părinții (vechi și noi), copiii (vechi și noi) și „noua familie” în care mă mutasem, Școala Gimnazială „Sfântul Apostol Andrei” din Buzău.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Sunt multe momente din viața mea profesională în care m-am simțit împlinită și îi mulțumesc Domnului pentru toate aceste binecuvântări. Deși este foarte multă muncă în spate, cred că este nevoie și de un dram de noroc. Am fost norocoasă când am intrat în familia Teach for Romania, care m-a susținut și promovat ca eu să-mi depășesc limitele, limite ale căror granițe, la momentul actual, nu știu unde sunt. Am fost trainer în programul NEST (Novice Educator Support and Training), formator ROSE (în programul Comunități de învățare și practică), mentor în programe de literație, am beneficiat de sponsorizări pentru clasă și școală și câte și mai câte… De 4 ani particip ca mentor în Academiile de Leadership și Pedagogie (Iași, Suceava, Bacău, Brașov), unde am ocazia să lucrez cu oameni din toată țara, cu copii din medii vulnerabile, unde pot să iau și să dau în egală măsură.
Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?
Este clar că sistemul actual de învățământ românesc nu este echitabil și nici atât de la îndemână pe cât se crede. Este clar că nu oferă șanse egale tuturor copiilor și nici profesorilor. Este îngropat în hârtii, iar cifrele contează mai mult decât oamenii, rapoartele contează mai mult decât rezultatele. Este un sistem care promovează idei fixe, care încearcă să copieze în loc să inoveze, care amestecă educația cu clasa politică de foarte multe ori. Cu toate acestea, sunt fidelă acestui sistem de 25 de ani și sunt conștientă că schimarea începe cu noi, de aceea, dacă ceea ce am spus mai sus nu sună deloc bine, e și vina noastră pe undeva. Eu nu cred în sistem, eu cred în oameni. Eu nu cred în cifre, eu cred în copii. Eu nu cred în statistici, eu cred în fapte. Eu nu cred în reforme, eu cred în pași mici, dar constanți.
Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?
Școala nu va putea fi înlocuită de nimeni și nimic. Chiar dacă informația este la un click distanță, e nevoie de oameni pregătiți, care să-i învețe pe copii cum să selecteze informația veridică și de unde, ce să facă cu ea. Și tot de oameni este nevoie ca să transmită emoția. Cum poți preda ori învăța fără aceasta?
Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?
Când îmi propun ceva, reușesc! Găsesc eu o cale! Sunt încăpâțânată, rezilientă și consecventă. Nu știu ce înseamnă ”nu pot” și întotdeauna am planul B, C…
Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Eu mă consider un om bun și cred că e de datoria noastră, ca oameni, să facem bine. Dacă nu putem face bine, măcar să nu facem rău. Sunt conștientă că pot face mai mult decât fac în prezent și încerc să fac din ce în ce mai mult. Îmi doresc să fiu un exemplu pentru copiii mei, dar și pentru elevii mei. Satisfacția pe care o ai atunci când ai ajutat, când ai produs un bine, nu are egal. Măcar pentru aceasta trebuie încercată!
Ce vă place să faceţi în timpul liber?
În puținul timp liber pe care îl am îmi place să ascult muzică. Petrec mult timp căutând și confecționând materiale pentru activitățile de la școală, citind tot felul de informații, accesând cursuri și platforme. Probabil timp liber se mai găsește, dar fie nu știu eu ce să fac cu el, fie mă tem să mă relaxez că poate rămân așa…
Ce nu vă place să faceți deloc?
Nu îmi place să vorbesc despre mine. Las faptele și oamenii să faca asta în locul meu. Cred că acesta este motivul pentru care am tot amânat acest interviu…
Cel puțin trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…
Atunci când mă tem de ceva, încerc să înfrunt acel ceva (pentru că mă temeam de înălțime, am sărit cu parapanta).
Îmi place să scriu și mai fac asta din când în când.
Am o intuiție fantastică și întotdeauna e așa cum spun eu.
În ultimul timp mi s-a spus că sunt extraordinară și am ajuns să cred asta.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Nimic fără Dumnezeu!