Irina Constantinescu

Copilăria pentru mulți dintre noi este una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care simt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Copilăria este bucuria vieții! Am amintiri de neuitat din copilăria mea… Zburdam pe dealuri în toate anotimpurile, mă jucam în jurul casei până seara târziu cu copiii din vecini și colegii de clasă, culegeam în sezon, cantități ,,uriașe” pentru mine atunci, de cireșe și mere, împreună cu sora și părinții mei, fredonam rugată de părinții mei, cele mai ascultate melodii de atunci, eram un fel de cântăreața familiei.:) Activitățile școlare îmi erau tare dragi, tot ce făceam la școală îmi plăcea, dar cititul din timpul vacanțelor de vară, dimineața, în pat, la primele ore, în timp ce ronțăiam cam 1 kg de mere Golden încă verzi, era activitatea mea preferată.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Cu siguranță familia are un rol extrem de important în devenirea noastră. Mama și tatăl meu au reușit, prin valorile transmise: bunătate, onestitate, hărnicie, cinste, tenacitate și respect, să fie exemple de urmat pentru mine. În fiecare zi, îl vedeam pe tatăl meu citind. Citea, de la manuale de școală, cărți de agronomie, până la beletristică și filosofie. Nu prea înțelegeam atunci, micuță fiind, ce-l atrage între coperțile acelor cărți, însă pe măsură ce am crescut, am înțeles ce magie era acolo. Involuntar m-am contaminat și eu cu microbul acesta al cititului, al explorării, al descoperitului din cărți și nu numai. Onestitatea este de asemenea o valoare morală puternică ce mi-a fost transmisă de ai mei. Tatăl meu avea onestitatea în ,,sânge” și s-a luat și la noi, copiii. Iar mama mea este o luptătoare la propriu, o fire tenace și probabil de aici, dorința mea de a schimba în bine, de a contribui. Toate aceste valori sunt bijuteriile mele, le port cu mine și le duc mai departe în sala de clasă, în comunitățile din care fac parte, mă însoțesc în fiecare zi a existenței mele.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?

Anii de debut în profesorat mi-au dat încredere în mine. Profesoratul era o meserie râvnită atunci, iar eu am pornit cu dreptul, am fost înconjurată de oameni care mă apreciau, foștii mei profesori, chiar dacă eram la început de drum. Am avut determinarea să învăț mereu, am avut disponibilitatea să muncesc din greu, să primesc și să rezolv multe sarcini la nivelul școlii. Nu știam să spun NU, dar nici nu doream. Eram hotărâtă să mă adaptez, să învăț de la cei mai buni, să cer ajutor și să recunosc când greșesc și mai am de învățat. Am fost mereu deschisă la nou și am pus pe primul plan, profesoratul. Uneori, poate, era mai important decât familia sau cam la același nivel. Era ceva ce îmi plăcea enorm, mă împlinea, mă simțeam excelent că pot împărtăși elevilor din ce știu, din ce învăț.  Nu aveam așteptări create în minte, m-am conectat imediat la o realitate școlară care simțeam că mă acceptă, mă apreciază și mă ajută să cresc. Și așa a și fost.

Care sunt principalele dificultăți pe care le-ați întâmpinat la începutul carierei? Acum, după atâția ani, de ce neajunsuri vă mai loviți?

Școala a fost pentru mine și când am fost elevă, dar și la început de drum în profesorat, un soi de ,,templu” al descoperirii și cunoașterii. M-am cunoscut mai bine pe mine, am cunoscut diferite tipologii umane, mi-am văzut elevii cum cresc și se împlinesc, de la o generație la alta. Totul parcă a fost organic. Dificultățile pe care le-am simțit atunci, erau legate ca și acum, de anarhia și dezordinea sistemului: dosariada, schimbările anuale… Acum m-am maturizat, ignor multe dintre aspectele sistemului care sunt fără sens, dar mă lovesc, după atâția ani, de intruziunea politicului în școală, de ,,șefi” ai școlii, de aspecte de secol  al XIX-lea în ce privește conducerea unei școli, școală în care, după părerea mea este nevoie să funcționeze echipa, colaborarea, împărtășirea experiențelor de învățare. Lupta pentru a acapara politic o comunitate locală, începe astăzi din școală, din păcate, prin atragerea comunității școlare și prin decizii care uneori sfidează bunul simț.

Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce așteaptă ei de la profesorii lor?

Cele mai mari nevoi ale elevilor, după părerea mea sunt: nevoia de a fi văzut, fiecare în parte, așa cum este el și nevoia de a primi educație de calitate, personalizată. Elevii așteaptă de la profesorii lor să fie bine pregătiți profesional, să-i inspire, să fie atenți cu ei, să-i respecte, să le înțeleagă problemele, să fie amuzanți. Au nevoie de profesori care le împărtășească ceea ce știu într-un mod prietenos, dar bine articulat  și ancorat în realitățile cotidiene.

Aţi avut nereuşite în anii de profesorat? Dacă da, cum le-aţi depăşit?

Fiecare an școlar în România vine cu noi provocări. În fiecare an, indiferent de greutăți, mi-am reamintit de ce sunt profesor și m-am bucurat de reușitele, împlinirile, pașii înainte ai elevilor mei. Am dat o direcție nouă școlii și am armonizat relații din postura de coordonator al echipei profesorale și continui să fac asta și din rolul de profesor, fără să abdic de la valorile mele care se bazează pe respect, onestitate și implicare. Cele mai provocatoare au fost relațiile interumane, pe care încerc să le înțeleg și rezolv punându-mă mereu în ,,papucii” celuilalt pentru a înțelege perspectiva aspectelor cu care mă confrunt. Am bine în minte faptul că eșecul înseamnă un pas înainte, dacă nu renunți și, toate ,,disputele”, de orice natură, au o parte pozitivă, dacă ești realist: te ajută să evoluezi, să înveți, să te recadrezi, mai ales profesional, dar și uman.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională și/ sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Ce ar fi viața profesională sau personală fără momente de împlinire? Astfel de momente te motivează să-ți urmezi visul, să reușești în tot ce ți-ai propus sau măcar parțial din ce ai visat că vei reuși. Am avut astfel de momente și sunt sigură că vor mai veni.

Cel mai important este acela că avem un fiu minunat. Văd în fiecare zi, prin acțiunile, deciziile și viața pe care o trăiește, că noi, părinții, suntem importanți în viața lui și îi mulțumim că a luat ce i-a trebuit din educația primită de la noi.

Apoi, în relația cu partenerul, am învățat ce înseamnă să iubești și cât de frumoasă este viața cu tot ce-ți oferă ea. Pentru că da, viața are de toate și tocmai asta îi conferă frumusețea trăirii și unicitatea.

Profesional, au fost multe momente, dar cele recente au fost legate de recunoașterea rezultatelor în activitatea școlară ca și coordonator al unei echipe profesorale și am primit prestigioasa recunoaștere de ,,Director al anului 2019”, acordată de Asociația pentru valori în educație – AVE.

Apoi, implicarea mea, alături de o echipă minunată, într-un proiect fascinat pentru elevi și excelent pentru educația din România- ,,Educație la Înălțime”. În septembrie 2022, va începe sezonul 4 al acestui inovativ și captivant proiect, inițiat de doi oameni de televiziune  Adi Robe și Marius Toader și derulat împreună cu o echipă tehnică profesionistă și una profesorală care crește an de an.