Ichim Ionela

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

A fi cadru didactic nu este atât de simplu pe cât ar părea. Este o vocație! Și nu termini imediat ce ai ieșit pe poarta școlii. Ajungi acasă și pregatești ziua următoare. Alt scenariu, același rol. Elevul vine la școală, el are așteptări de la tine.

Familia joacă cel mai important rol în viața unui om. De acolo pleacă cei 7 ani, de acolo pleacă deprinderi, obiceiuri, acolo faci primii pași etc. Să ai o familie care te susține moral, care te înțelege că tu ai inspecții, că e casa plină de materiale didactice pe care le confecționezi acasă, că poate uneori ești atât de epuizat psihic și solicitat emoțional, că nu mai poți articula un sunet și cu toate astea familia îți este necondiționat. Eu sunt ceea ce sunt, atât datorită familiei, dar și datorită elevilor mei, cărora mie îmi place să le spun- „copiii mei”- atunci când vorbesc despre ei.

Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Răspund într-o notă amuzantă- mama mea este “ vinovată”.

Eu mai am o soră. MAMA și-a dorit ca sora mea să devină asistent medical, iar eu cadru didactic, iar gândurile ei au devenit realitate și îi mulțumesc, le mulțumesc deopotrivă părinților mei, care sunt oameni simpli, căci datorită lor eu am ajuns OM MARE, pentru că mi-au sădit valori morale, mi-au fost alături, m-au încurajat, dar și dojenit și îmi amintesc mereu de vorbele tatălui meu: “ Ai răbdare! Lucrurile bune nu vor veni niciodată ușor, ele vin după muncă multă, așa vor avea valoare!”

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?

Am abosolvit liceul în 2000, aveam creionată în mintea imaginea claselor unde făcusem luni de zile practică pedagogică. La început de an școlar, după o vară plină de examene, iată-mă în curtea unei școli unde primisem repartiție. Nu știam cum stau lucrurile… am rămas acolo și,  după ce s-au retras toate clasele, mai erau  câteva suflete ce mă priveau cu ochi curioși și mi s-a spus că sunt ai mei. Grele mi-au fost primele 2 luni- copilașii proveneau din familii foarte sărace, nici șosete în picioare nu aveau, la grădiniță nici vorbă să frecventeze, ajungeam acasă cu dureri cumplite de cap și mă puneam pe plâns, certând-o pe mama, că o găseam vinovată pentru situația mea. Dar, timpul și-a spus cuvântul și m-am adaptat condițiilor. Țin minte că țineam la dulap caietele tuturor copiilor din clasă- mă bazam pe ceea ce făceam cu ei în clasă, eu tânără, au prins drag de mine și învățau. Nu e mândrie mai mare să te întâlnești după ani și să vină să îți mulțumească.

Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce aşteaptă ei de la profesorii lor?

Elevii acestei generații consider că au mare nevoie de comunicare. Puțini sunt cei care au un echilibru acasă. Sunt copii ai căror părinți muncesc zi-noapte, plecați în străinătate, familii monoparentale sau crescuți de bunici. Pe aceștia îi simți  imediat. Mi s-a întâmplat ca înainte să intru la oră a venit un copil la mine spunându-mi:

“Pot să vă îmbrățișez? Mi-e foarte dor de mama! Vine acasă abia peste o lună.”, abia te așteaptă să intri în clasă și după ce ai parte de așa ceva, adună-te tu, cadru didactic, și fă-ți lecția. N-ai cum să fii de piatră. Sunt mamă și e dureros. Copiii au mare nevoie de încredere, să îi determini să fie sinceri cu tine- pot fi supuși tentațiilor- anturaj, jocuri pe calculator, internet. Au nevoie, deopotrivă, de empatie. Au nevoie să fie ascultați și valorizați.

Ce așteaptă ei de la profesorii lor? Este întrebarea pe care o pun la început de an școlar și este reciprocă. Așa cum eu mă duc de drag la școală, consider că și elevul trebuie să stea la ore tot de drag și să plece din clasă cu lecția învățată. Dar, din păcate nu este așa mereu. Elevii se comportă și se adaptează fiecărui stil de predare, însă un rol important îl joacă și părinții. Discuțiile pe care le poartă cu copiii vis-à-vis de școală sau de un anume profesor constituie un factor al așteptărilor pe care aceștia îl au.

Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Provocări sunt la tot pasul, dar consider că aceea care mi-a marcat cariera didactică a fost când am început să predau limba engleză. A fost o conjunctură de așa natură că trebuia să se intre în restrângere de activitate la învățământ primar. Eu terminam seria de elevi, post disponibil de limba engleză. Decizia radicală: nu pleacă nimeni din școală, voi preda eu limba engleză. Atunci am primit încurajări de la familie, colege, fiind deopotrivă și suficiente persoane care nu au crezut în mine, fapt care m-a ambiționat fantastic. A venit pandemia, iar eu am profitat și am căutat informații de tot felul care să mă ajute să ‘ies din linie’, să predau diferit, să fiu un profesor pe care mi-as dori să îl am la clasă și mă gândeam tot timpul dacă în fața mea, printer ceilalți elevi, ar fi unul din copiii mei, cum ar reacționa. Mi-a prins tare bine experiența didactică de învățător- educator și cea de la o școală particulară, le-am însumat pe toate și am reușit.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională și/ sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Din viața personală… cea mai mare împlinire a mea sunt copiii. Ei mă motivează și mă încurajează și sunt cei mai mari critici ai mei.

Și cu adevărat împlinită profesional, atunci când mi-am dovedit că pot- într-o perioadă de pandemie, eu am reușit să îmi fac școala Centru de evaluare Cambridge și să organizez examene Cambridge pentru un număr de 44 de copii de nivel primar și gimnazial, iar momentul când i-am urcat pe scenă să le înmânez certificatele lingvistice, a fost cu adevărat înălțător, simțindu-mă, cum ar spune englezul “over the moon” (în culmea fericirii). Desigur, efortul a fost susținut și în anul școlar următor, iar acum vom culege din nou roadele muncii noastre.

Ce vă place să faceţi în timpul liber?

În puținul meu timp liber îmi place să merg împreună cu familia la un restaurant sau să fiu cu grupul de prieteni. Deconectarea în acest fel de la rutina săptămânală și de la problemele de zi cu zi, mă încarcă cu energie pozitivă și mă relaxează.

Pe lângă activitatea didactică, sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea? Ce vă determină să le dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?

Anual organizez în parteneriat cu Consiliile Americane pentru Educație Interculturală, acțiunea 4/4 pentru Prieteni. Anul acesta mai multe colege din câteva unități școlare s-au implicat și cu ajutorul lor am colectat alimente, produse de igienă, rechizite. Am obținut și sponsorizare din partea unei asociații și am reușit să aducem un strop de bucurie în ochii a 420 de copii de la 3 școli din județ.

De asemenea am răspuns pozitiv și unei acțiuni de ecologizare din cadrul Grădinii Zoologice, unde am petrecut o după amiază împreună cu elevii de la clasa unde sunt dirigintă.

Ceea ce mă determină să fac aceste lucruri, este mulțumirea aceea sinceră pe care o simt din partea celuilalt și cred că aici este cheia- ajutându-i pe alții, te ajuți de fapt pe tine.