“Ce greşeală este să crezi că un copil, pentru că e mic, poartă în el visuri minuscule.” – George Enescu
Stăm de vorbă cu Iancu Andreea Teodora, profesor de Limba Engleză la Liceul “Simion Mehedinţi” şi Colegiul Naţional Unirea din Focşani, judeţul Vrancea.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Îmi place să spun despre mine că sunt, înainte de toate, un om modest, un om cu pasiuni legate de meseria de profesor, un om bun, cald, vesel, un cadru didactic cu multă dragoste pentru copii, versatil, mereu gata de acţiune, un prieten devotat.
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
Cred că meseria a fost cea care m-a îmbrăţişat pe mine. De mic copil am ştiut că vreau să devin cadru didactic, să îmi petrec timpul cu şi printre copii, să îi învăţ şi să învăţ de la ei lucruri noi, să mă bucur de perspicacitatea şi inventivitatea lor. Consider, şi sigur nu mă înşel, că un profesor nu îmbătrâneşte niciodată, este imposibil având în vedere că zilnic se încarcă cu energie proaspătă de la zeci de elevi, cu veselia şi spiritul lor liber.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?
La catedră am ajuns direct din băncile facultăţii. Experienţa asta a venit atât cu plusuri, dar şi cu minusuri. Realitatea nu a fost întotdeauna cea imaginată de mine, uneori a fost mai bună decât puteam eu spera, alteori mult mai dureroasă. Am fost plăcut surprinsă de faptul că am reuşit cu uşurinţă să devin “prietena” elevilor mei, să mă fac acceptată, să ofer şi să primesc, să dezvolt legături trainice cu ei. Pe de altă parte, lipsurile copiilor şi ale sistemului în general, mi-au lăsat de multe ori un gust amar.
Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce aşteaptă ei de la profesorii lor?
Dacă la începutul carierei mele consideram că elevii mei au nevoie de cât mai multe informaţii, fişe de lucru, îndrumări academice, cu timpul am realizat că valorile pe care ei le apreciază cu adevărat sunt: corectitudinea, imparţialitatea, devotamentul, implicarea emoţională, afecţiunea, înţelegerea. Copiii noştri işi doresc să fie acceptaţi, înţeleşi, ascultaţi. Din punctul meu de vedere, dacă un cadru didactic reuşeşte să transmită elevilor atât conţinuturi academice cât şi sentimentul de siguranţă, de linişte, se poate considera un profesor de excepţie.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională și/ sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Cadrele didactice au multe satisfacţii profesionale. Îmi vin în minte multe momente încărcate de emoţie şi bucurie, începând cu o floare culeasă din curtea şcolii şi lăsată pe catedră în semn de mulţumire şi până la rezultate deosebite la diverse concursuri şi olimpiade, mesaje de mulţumire din partea unui elev sau părinte, bucuria revederii cu un fost elev şi nenumărate altele.
Cine sau ce vă inspiră în carieră?
Elevii sunt cei care mă inspiră în carieră. Ei sunt barometrul meu în toate alegerile făcute. Încerc să mă raportez întotdeauna la nevoile şi cerinţele lor, încerc, pe cât posibil, să nu îi plictisesc, să nu le încarc memoria cu informaţii inutile. Ei sunt cei care mă ajută să elaborez ore interactive, interesante, colorate. Elevii mei sunt liberi să-şi exprime opiniile, nemulţumirile, să vină cu sugestii şi idei noi fiind astfel de un real ajutor pentru mine. Consider că suntem implicaţi împreună în acest proces educativ şi că dacă una din părţile implicate nu este mulţumită, lucrurile nu funcţionează tocmai bine.
Dacă nu aţi fi fost profesor, aţi fi fost…
Dacă nu aş fi fost profesor, nu ştiu ce aş fi fost! Nu mă pot gândi la o meserie la fel de plină de satisfacţii, bucurii şi emoţie. Poate că aş fi ales să fiu psiholog. Cred că pe alocuri cele două meserii se întrepătrund.
Ce vă place să faceţi în timpul liber?
În timpul liber îmi place să mă bucur de oamenii apropiaţi din viaţa mea, să citesc, să mă plimb, să fac cumpărături şi curăţenie prin casă,
Pe lângă activitatea didactică, sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea? Ce vă determină să le dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Cariera de cadru didactic în sine presupune implicarea într-o gamă variată de activităţi de voluntariat. Împreună cu elevii mei particip la concursuri şi competiţii, la cursuri şi simpozioane, la activităţi caritabile şi de protejare a mediului înconjurător. Consider că prin intermediul acestor activităţi extracurriculare ajungem să ne cunoaştem elevii mai bine, să interacţionăm în mod plăcut cu ei. Astfel, ei ne simt mai aproape, ne simt implicaţi, simt că ne pasă.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Am apreciat întotdeauna oamenii buni. Consider că bunătatea este cel mai mare atribut al umanităţii. De aceea deviza după care mă ghidez în viaţă este: “Nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea.”