Pe blazonul familiei Corvinilor este inscrptionat un corb care tine în cioc un inel de aur. Atribuirea acestui simbol al familiei are o legenda. Se spune cã Ioan de Hunedoara era fiu nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu o frumoasa femeie din Tara Hategului, pe nume Elisabeta.
Pentru a o feri de necinste, regele îi da de sot pe unul din vitejii sai, Voicu, daruindu-i totodatã si un inel ca si dar pentru copilul nenascut, cu scopul de a fi recunoscut atunci când va creste si va merge la curtea regala. In timpul unei calatorii facuta de familia lui Voicu, poposind pentru a pranzi, inelul este uitat pe o margine a stergarului pe care erau puse merindele. Un corb, atras de stralucirea inelului îl fura încercând sa plece cu el. Copilul Ioan de Hunedoara ia un arc si sageteazã corbul, recuperand astfel inelul. Atunci cand creste si ajunge la curtea regala, povesteste aceastã patanie, iar regele, impresionat de aceasta istorie, decide ca simbolul familiei hunedorenilor sã fie corbul cu inel de aur în cioc.
De altfel, si numele familiei provine din latinescul „Corvus”, care inseamna „Corb”, o pasare care simboliza cu totul altceva în evul mediu, si anume întelepciunea si longevitatea.