“Înțelepciunea vieții e simplă: fă ca pe unde ai trecut tu să fie mai bine ca înainte.”
Nicolae Iorga
Stăm de vorbă cu Roxana Hobai de la Liceul Tehnologic “Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș – județul Mureș.
Pentru început, câteva cuvinte despre dvs.
Sunt profesor de geografie, absolventă a Facultății de Geografie, specializarea Știința Mediului, de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași. În cadrul aceleiași facultăți mi-am continuat studiile cu masteratul – “Mediul actual și dezvoltarea durabilă”. Ulterior, am finalizat Școala doctorală din cadrul universității ieșene, cu lucrarea “Probleme prioritare ale mediului în bazinul superior al Bârladului”, sub coordonarea dnei prof. univ. Irina Ungureanu.
Imediat după finalizarea facultății am lucrat la o școală din mediul rural, din localitatea Todirești – județul Vaslui, iar după câțiva ani în care am lucrat la câteva școli din Târgu Mureș, îmi place să cred că mi-am găsit locul la Liceul Tehnologic “Gheorghe Șincai”. Mă bucur să am un loc de muncă în care mi-am făcut prieteni, atât din rândul colegilor profesori, cât și din rândul elevilor, un loc în care vin la serviciu fără să fiu stresată – și pentru asta le mulțumesc tuturor colegilor mei, un loc în care simt că îmi este stimulată creativitatea și în care mă pot desfășura.
Vă amintiți cum a fost începutul? La început, a fost greu să lucrați cu copiii?
Da, mi-l amintesc foarte bine. După primul consiliu profesoral, care a avut loc înainte de venirea efectivă a elevilor la școală, am vrut să renunț. Am simțit din plin șocul diferenței între cum îmi imaginam eu școala și cum am descoperit că este de fapt. La acea vreme, a fost un șoc să aflu că părinții elevilor mei nu îi verificau dacă și-au făcut temele, a fost un șoc să aflu că elevii mei doreau să devină tractoriști, croitori, ciobani. Veneam dintr-o lume în care toți elevii voiau să devină medici, avocați, profesori. Între timp zâmbesc când îmi amintesc asta, pentru că, evident, este cât se poate de normal să dorești să practici orice meserie, câtă vreme faci asta cu pasiune și seriozitate. Începutul nu a fost ușor. Studiile din facultate nu m-au ajutat în domeniul psihopedagogiei. M-am simțit aruncată într-o prăpastie căreia încet, încet am început să îi escaladez pereții. Domeniul pregătirii psihopedagogice a viitoarelor cadre didactice este unul insuficient dezvoltat la noi.
Care a fost materia dumneavoastră preferată în liceu?
În niciun caz geografia! Materiile preferate erau cele la care înțelegeam cel mai bine în timpul predării, la care plecam din clasă cu toată informația clarificată și așezată la locul ei, materiile la care profesorii erau corecți și îți explicau tot ce nu ai înțeles, la care știam că d-niile lor au o părere bună despre mine, exprimată în fața întregii clasei. Îmi dădeau încredere în mine și mă simțeam valorizată. Biologia și limba română sunt materiile la care mă gândesc acum, și le mulțumesc dnei profesoare Bocan Tudorița și dnei profesoare Alexandrescu Elena, pentru că au însemnat foarte mult pentru mine. Din păcate dna Alexandrescu nu mai este printre noi așa că mulțumirile mele devin un omagiu pentru domnia sa. Dacă cine citește aceste rânduri ar vrea să mulțumească cuiva, nu mai amânați…
A fost un profesor care să vă inspire?
Am avut pe parcursul anilor de studii mai mulți profesori minunați, la care mă gândesc cu recunoștință atunci când reușesc ceva, în sensul că simt că reușita mea este datorată și impactului dumnealor asupra vieții mele. Îmi doresc să fiu acel profesor pentru elevii mei. Am avut și contramodele, profesori prea aspri sau prea rigizi, de la care am învățat cum nu ar trebui să fiu, pentru că nu vreau ca elevii mei să se simtă la orele mele așa cum mă simțeam eu la orele cu acei profesori.
Cum ar arăta o zi perfectă la școală? Dar școala perfectă, cum ar arăta?
Asta e o întrebare care pare a fi ușoară, dar nu e. Cred că ziua perfectă de școală ar trebui să înceapă perfect, adică să intru în curtea școlii și între timp să fiu salutată, să primesc și să dăruiesc zâmbete, să văd chipuri prietenoase. Școala perfectă e una spațioasă, zugrăvită în culori deschise, dotată cu toate mijloacele didactice moderne. Școala perfectă ar trebui să aibă cel mult 15 elevi în fiecare clasă. Neapărat școala ideală are spații de învățare în aer liber, are arbori și arbuști în jur, din care tot timpul poți auzi păsări cântând. În școala perfectă elevilor li se asigură masa de prânz, elevii sunt sprijiniți cu adevărat să se dezvolte, învață lucruri care le vor fi de folos toată viața. Școala ideală este și una în care formarea reală continuă a profesorilor este o prioritate.
Cum ar arăta elevul ideal?
Elevul ideal este cel care vine la școală cu mintea deschisă, e curios, e ca un burete gată să absoarbă, e gata să se implice în toate activitățile. Elevul ideal nu opune rezistență la ceea ce vrea un profesor și școala să facă pentru el. Elevul ideal pentru mine nu este cel care vine cu lecțiile învățate, ci elevul care la ore vrea să afle cât mai multe, este atent și dorește să participe activ. Iar de aici pornește și marea provocare a profesiei mele, pentru că majoritatea elevilor mei nu sunt așa. Aici intervine provocarea: cum îi fac pe elevii mei care sunt somnoroși, obosiți, agitați, neinteresați, să devină elevii ideali? Evident, nu îmi reușește întotdeauna, dar nu mă las, continui să lupt pentru ei.
Ce vor elevii de la profesorii lor?
Hm, credeam că aș putea răspunde ușor la această întrebare. Cred că mă veți ajuta voi și colegii voștri să dau răspunsul. Așa că vă voi pasa această întrebare la prima oră din noul an școlar!
Câteva cuvinte despre reușitele profesionale.
Tocmai finalizăm la liceu un proiect Erasmus+ de parteneriat strategic școlar, denumit “Diferiți dar împreună”, coordonat chiar de liceul nostru, cu unități școlare partenere din Grecia, Italia, Republica Cehă și Turcia. Acest proiect mi-a deschis largi orizonturi, la propriu și la figurat. Este proiectul care m-a solicitat cel mai mult în activitatea mea profesională, dar și cel care mi-a adus cele mai mari satisfacții. Cea mai mare bucurie este aceea că, alături de colegii mei profesori, am creat un mediu în care elevii implicați în proiect și-au construit cele mai frumoase amintiri din viața lor de liceni.
Îmi sunt de asemenea foarte dragi activitățile extrașcolare cu tematică de mediu și consider că fiecare activitate de acest tip este un succes, pentru că îi apropie pe elevi tot mai mult de normele de conviețuire armonioasă cu mediul. Aș aminti aici activitatea “Planeta este a noastră”, desfășurată în perioada stării de urgență din timpul pandemiei, în care pentru fiecare faptă bună făcută, elevii au primit de la sponsorul activității o brățară cu hazliul mesaj “Planeta nu-i a mă-tii”. Acest mesaj nonconformist a avut “lipici” la elevi!
Spuneți-ne câteva cuvinte despre activitatea dvs. de voluntariat.
Voluntariatul a apărut relativ recent, în perioada stării de urgență din pandemie. Am simțit nevoia să fac și eu ceva prin care să ajut. Așă că am început să activez ca voluntar la ONG-ul World Vision Romania, în programul “Vreau în clasa a 9-a”. Activitatea mea a constat în ore de pregătire online la geografie cu elevii care fac parte din acest program. Un alt ONG în care am făcut voluntariat a fost Narada, unde am lucrat inițial ca și colaborator pentru realizarea de lecții în format digital pentru platforma de educație remedială Naradix, iar ulterior am fost voluntar în susținerea de lecții online în cadrul programului de recuperare a materiei din timpul verii. Activitățile de voluntariat au însemnat foarte mult pentru mine, pe lângă faptul că am învățat multe lucruri noi și m-am dezvoltat profesional, satisfacția de a ajuta pe cineva este mare. Simți că în această lume nebună, nebună (!) ai parte de o porție de normalitate, pentru că a ne ajuta între noi este ceva ce ar trebui să fie firesc, la ordinea zilei.
Care este activitatea dumneavoastră preferată după ce sună ultimul clopoțel?
Activitatea preferată, indiferent care e ea, este important pentru mine să se desfășoare acasă, alături de familia mea, acolo unde mă simt ocrotită și unde știu că am asigurat confortul psihic.
Activitatea preferată după ce sună clopoțelul înaintea unei vacanțe, este să pregătesc o nouă călătorie, așa cum se cade să facă orice profesor de geografie!
Ce ați vrea să țină minte elevii în legătură cu dumneavoastră?
Aș vrea să țină minte faptul că m-am străduit continuu, că am încercat să fac orele cât mai interesante, că mi-a păsat de ei și de evoluția lor. Și aș vrea să țină minte tot ce au învățat împreună cu mine legat de protecția mediului, și, evident, să pună în aplicare!
Le mulțumesc dragelor și minunatelor mele eleve Diana Drăghiță și Flavia Moica din clasa a XII-a A pentru sprijinul acordat în realizarea acestui interviu!