S-a format în 1837 prin prăbușirea unui versant, în urma cutremurului destul de puternic din anul respectiv.
Legenda spune că trăia odată, prin ținutul Giurgeului, o fată deosebit de frumoasă, Estera. Părul ei era ca pana corbului, ochii ei erau verzi, iar silueta îi era ca un tânăr molid înalt, legănat de vânt. Într-o dimineață însorită de iulie, Estera s-a dus la târgul din Gheorgheni. Acolo s-a întâlnit cu un flăcău înalt și chipeș care era atât de puternic încât omora dintr-o singură lovitură până și pe cel mai mare urs; și cânta voinicul acesta din fluier de nu avea pereche în tot ținutul, iar la meșteșuguri mai că nu-l întrecea nimeni.
Cum s-au văzut, s-au și plăcut, pentru că dragostea vine pe neașteptate și pune stăpânire numai-decât pe inimile tinerilor.
Tânărul voinic i-a cumpărat Esterei o basma albastră ca cerul și a rugat-o să-i fie mândruță. Însă cei doi n-au putut să se căsătorească pentru că voinicul a fost luat în armată. Frumoasa fată își aștepta cu răbdare logodnicul.
Seara, când mândrul soare se ascundea după munții înalți, Estera își lua cofa și se ducea la izvorul cel lin de la poalele brazilor și se gândea ore în șir la alesul inimii sale. Până și munții cei înalți se înmuiau auzind oftatul și cântecul ei de dor.
Într-o duminică, Estera a fost zărită de un haiduc, care a răpit-o pe mândra cea frumoasă și a fugit cu ea tocmai până la Suhardul Mic, între stâncile cu mii de fețe unde își avea el adăpostul. I-a promis Esterei aur, argint și multe alte bogății, numai să devină soția lui.
Fata însă s-a respins pe haiduc căci își aștepta credincioasă iubitul, din zori până-n seară. Îndărătnicia haiducului a făcut-o pe Estera să ceară ajutorul munților, rugămintea ei plină de deznădejde fiind auzită de stânci.
Într-o noapte de iulie, veni din senin o furtună nemaipomenită, cu ploaie grozavă, cu tunete nemaiauzite și fulgere nemaivăzute.
Într-un vuiet asurzitor, muntele s-a prăvălit și a îngropat fata, haiducul, dar și un păstor cu turma lui, care-și avea stâna prin preajmă.
In dimineata ultimei duminici a lui Cuptor, soarele strălucea peste stânci. Valea, unde cu o zi înainte curgea limpede Pârâul Vereșcheului, a fost închisă de alunecarea muntelui, dând naștere lacului numit Lacul Roșu.
Dacă te uiți în apa lacului, vezi strălucirea ochilor verzi și înlăcrimați ai Esterei..„
