Grozavu Floriana-Ștefania

Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.

Cine sunt eu? Uneori habar nu am. Mă reinventez în fiecare zi. Știu doar că vreau să FIU și să DEVIN. Ce? Eu în varianta mai bună decât ieri, decât azi.

Sunt în primul rând mamă de Theodor și David ( mai am și un peruș) și soția unui bărbat care înainte de toate este cel mai mare sprijin al meu. Ei sunt forța și curajul meu pentru care sunt recunoscătoare lui Dumnezeu în fiecare zi.

Sunt apoi  profesor pentru învățământul primar din 2003, la o  școală cu oameni minunați, din municipiul Călărași absolventă de masterat la programul ,, Mentorat în Educație”, la Facultatea de Științele Educației din cadrul Universității București, lider de comunitate pentru județul Călărași  în cadrul celei mai mari comunități de profesori din România, Super Teach, ambasador Narada, Aspire Teachers, membru al Federației Naționale a Părinților din România, dar și în alte grupuri de lucru legate de educație, președinte a Asociației Paradigme Educaționale Călărași. Am lucrat foarte mult la școli din mediul rural unde am văzut că nevoile comunităților sunt numeroase și uneori greu de făcut față. Am avut acțiuni cu tinerii din gimnaziu, dar și cu cei din mediul preșcolar, unde am profesat 3 ani.

Copilăria pentru mulți dintre noi este una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care simt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

Am avut o copilărie frumoasă. Simplă, jonglând între acasă și acasă din satul bunicilor. Bunica intra mereu în jocurile noastre. Eu am copilărit la țară, ador activitățile în natură. Mi-a fost elevă, directoare, colegă….jocuri de copii. Un om simplu de la țară. O ador.

Copilăria mea miroase a parfum de fân proaspăt cosit, a legănat de căruță sau a saluturi din vârful caisului din fața porții. A foc de ,,tabara” duminica seara, a fața-ascunselea, a ,,lecții” cu toți copiii străzi, cand puteti ghici cine era doamna, a pâine caldă , gogoșile bunicii și sunetul de rindea a bunicului care meștera în atelier, dar și a plânsete în poala bunicii atunci cand ne luam ramas bun în septembrie.

Bunica intra mereu în jocurile noastre. Eu am copilărit la țară, ador activitățile în natură. Mi-a fost elevă, directoare, colegă….jocuri de copii. Un om simplu de la țară. O ador.

Când am luat primul salariu am fugit la gară, m-am suit în tren și m-am oprit în brațele bunicilor. Aveam de onorat o promisiune din copilărie. ,,Bunicule, din primul meu salariu am să vin la tine cu ceva.” Asta este tot despre copilărie.

Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens? Și cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

Părinții mei m-au suținut în momentul în care au înțeles că asta sunt eu și acesta este drumul meu.Am avut multe repere în viață pornind încă din familie de la mama mea, bunica maternă. Nu au fost dascăli, dar în felul lor mi-au insuflat niște stropi de magie. Apoi soțul meu și mai apoi copiii mei au înțeles că eu așa sunt.Nașa mea și prietenii  mei îmi sunt aproape. Nu sunt acasă altfel decât la școală sau la școală altfel decât acasă. Pot spune că sunt norocoasă.

Mama spune că m-am născut pentru asta și cu acest scop, desi uneori i se pare că mă epuizez. Cred cu tărie asta. Nu știu ce s-ar putea schimba într-atât de tare încât să merg pe alt drum. Îmi curge prin toți porii. Ador să fiu dascăl. Nu cred că am devenit. Cred că am fost, sunt, voi fi dascăl mereu și voi încerca să fac tot ce știu și pot pentru a adduce o schimbare în bine în locurile și comunitățile prin care trec sau fac parte.

Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?

Cu siguranță îmi amintesc. Îi am vii în memorie. Nu cred că îi voi uita. A fost greu la început. Realitatea din cărți nu corespunde cu cea din teren. Eram foarte tânără, proaspăt ieșită după bancile liceului pedagogic, entuziasmată că de-acum eram official ,,doamna” unor copii, dar entuziasmul mi s-a șters rapid, în primele 3 săptămâni, când am înțeles că școala din cărți nu e școala din clasă și că eu pot să știu cât de multe nu știu de fapt mai nimic.

La începutul carierei mele didactice am predat în mediul rural. Confecționam multe materiale didactice( am avut calculator in anul 2 de serviciu, deci materialele le faceam manual… toată familia participa), mă implicam mult să aduc ceva nou la clasă și captivant, însă făceam toate aceste lucruri ca elevii, părinții, directoarea, șefa de comisie să mă vadă că sunt bună, implicată, pricepută.  Este greu să fii profesor debutant într-o școală cu cadre didactice experimentate, în care ți se spune zilnic ,,tineretul să facă”, ,,tineretul trebuie să știe”. Toate provocările pe care zic eu că le-am traversat cu bine m-au făcut ceea ce sunt astăzi:ambițioasă, dornică de a face tot timpul lucruri noi, captivante, de a aduce mai multe zâmbete, de a lucra în echipă.

Profesorul care sunt astăzi are experiența pe care nu o avea cel de ieri. Are curajul și tăria de a spune lucrurilor pe nume, are susținerea și ambiția de a face și de a urca, vede și simte altfel. Se vede și îi vede mai clar pe cei din jur. Ține cont de dorințele lor, însă nu se mai dă pe el la o parte. Îmi doresc să dau mai departe elevilor mei, resursele necesare, să le dezvolt abilități necesare parcursului lor, dar și puterea de a se dezvolta cât mai frumos, de a fi independeți în gândire, de a avea curajul sa îndrăznească să spună ce gândesc, susținându-și părerile cu argumente clare. Masteratul a venit ca o cunună, ca o confirmare a tot ceea ce vreau și pot să fac. Poate spun vorbe mari sau prea mici, dar eu am luptat din greu cu mine pentru tot ce sunt azi. Nu cu alții.

Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce aşteaptă ei de la profesorii lor?

Elevii își doresc să fie văzuți, apreciați și potențați. Au nevoie de reguli clare și ferme, dar și de vulnerabilizarea omului de la catedră. Au nevoie să știe că esti acolo, atunci cu ei, că se pot baza pe tine, dar au nevoie să știe că îți pasă, că le sprijini pașii când deraiază. Nu trebuie să îl conving de nimic sau să îmi impun crezul. Datoria mea este să îl susțin și să îi fiu alături.

Dacă nu aţi fi fost profesor, aţi fi fost?

Ghid turistic. Dacă i-ați întreba pe ai mei ați vedea întâi niste zâmbete în colțul gurii sau ați auzi niște glume. Fac ,,pe ghidul” în drumeții, excursii, vacanțe. Mi-ar plăcea să lucrez cu o agenție de turism. Nu cred că are legătură cu cei 5 ani de facultate, ci mai mult tot cu o latură a mea. Pot să vă spun că mă pregătesc intens înainte de o călătorie.

Ce vă place să faceţi în timpul liber?

În timpul liber fac și eu ce fac toți oamenii spăl rufe, fac mâncare, curat, teme cu copiii, conserve diverse. A, ce îmi place? Să fiu cu cei dragi, să mă plimb, să mă joc tot felul de jocuri și să râd.

Ce nu vă place să faceți deloc?

Cam ce am menționat mai sus, la început, dar trebuie facute și ele, așa că intră la categoria MUST.

Principala dumneavoastră trăsătură de caracter este?

ÎNCĂPĂȚÂNAREA.

Principalul dumneavoastră defect este?

PRESIUNEA PE MINE.

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Intrarea în frumoasa echipă SUPERTEACH. Pentru mine programul Institutului Arbinger, ,,Mentalitate deschisă în educație”, a reprezentat o transformare extraordinară asupra modului în care mă vedeam și mă raportam la ceilalți, asupra modului în care îi vedeam pe ceilalți și acționam. Asupra a ceea ce eram, îmi doream si credeam că pot face.