FRANCOIS RABELAIS – unul dintre cele mai strălucitoare condeie scriitorești ale lumii

de Beatrice Anisoiu
Repere biografice: 1494-1553, cunoscut și sub pseudonimul Alcofribas Nasier, anagrama lui François Rabelais, este un scriitor francez umanist, născut la La Devinière în Seuilly, aproape de Chinon (în fosta provincie Touraine ), Franța.
Călugăr și medic, om de litere, om de știință, om din popor și curtean abil, Rabelais cunoaște un succes deosebit între contemporanii săi prin cărțulia populară „Marile și neprețuitele cronici ale marelui și enormului uriaș Gargantua”, cartea refăcând într-un stil unic firul aventurilor fabuloase și comice ale unei familii de uriași puse în scenă de un autor anonim. La aceasta se adaugă romanul „Groaznicile și înspăimântătoarele fapte și isprăvi ale preavestitului Pantagruel, rege al Dipsozilor, fiul lui Gargantua”, carte care va fi condamnată la tăcere de mai multe ori în epocă, fiind retrasă publicului de către mai marii Bisericii catolice de la Sorbona.
Opera lui Rabelais, dincolo de detaliile comice și reminiscențele erudite, reflectă idei filosofice, științifice, literare, politice și pedagogice de o profunzime remarcabilă; ea reprezintă o enciclopedie și în același timp cea mai virulentă satiră din timpul Renașterii la adresa abuzurilor, obscurantismului și despotismului care striveau personalitatea umană.
Ce nu știați despre Francois Rabelais ….
Detaliile vieții lui Rabelais sunt rare și greu de interpretat. A crescut într-un mediu burghez și a primit o educație tradițională, medievală. A fost fiul unui avocat și moșier bogat care s-a implicat în formarea fiului său, facilitându-i accesul la învățătură. Foarte devreme, Rabelais devine fascinat de limbile străvechi, de aceea, va studia cu o plăcere aparte limbile clasice – latina, elina, ebraica, dar și pe cele moderne – germana, engleza, italiana, spaniola, olandeza, iar scrierile lui Cicero, Ovidiu și Platon îl vor marca profund, influiențându-i gândirea umanistă.
A studiat dreptul, dar nu a profesat, a îmbrățișat cariera de preot, însă, va fi atras de medicină, de aceea, va studia la Universitatea din Montpellier, cel mai renumit centru de învățământ medical de pe atunci, obținând diploma în doar două luni. Peste puțini ani, va deveni parte din corpul profesoral al facultății de Medicină, unde va ține prelegeri strălucite și va fi apreciat pentru spiritul său liber cugetător și pentru înțelegerea rațională a lucrurilor. L-a considerat mentor pe Erasmus din Rotterdam, pe care nu l-a cunoscut personal niciodată, dar acest fapt nu l-a împiedicat să-i trimită o scrisoare elogioasă, recunoscându-i că „Ceea ce sunt și ceea ce valorez, am primit numai de la dumneata”.
Francois Rabelais este descris ca un bărbat potrivit de statură, cu obraz măsliniu, mustăcioară moale, roșcată, cu ochi vioi, scăpărători de inteligență. Un om simplu și deschis, care la vârsta de patruzeci de ani devenise deja o personalitate cunoscută printre savanții și printre literații umaniști din Europa.
Portretul posibil al lui Rabelais se poate desprinde din personajul romanului său, prietenul sau tovărașul de aventuri al lui Pantagruel, este vorba de Panurge, „un alter ego al autorului care se dovedește a fi o combinație de student și de vagabaond, de fapt un vagant, mare meșter păcălici, afemeiat și chefliu, cam pungaș și trișor, dar săritor și mucalit, simpatic și plin de farmec, cunoscător a unui număr impresionant de limbi clasice și moderne, care mai mult mărturisește că este originar din Turena, adică ținutul natal al lui Rabelais”(Romulus Vulpescu în „Uimitoarea viață a lui Rabelais”).
De-a lungul vieții, el a depins de personalități politice puternice (Geoffroy d`Estissac, Guillaume du Bellay, Margareta de Navarra) și de ecleziastici liberali de rang înalt: cardinali, episcopi care i-au asigurat protecție în acele vremuri periculoase și intolerante din Franța secolului XVI.
Cărturar interesat de o multitudine de subiecte, Rabelais a fost pasionat de literatură, de aici și plăcerea de a scrie el însuși romane. Prima sa lucrare literară este romanul „Uimitoarea viață a lui Pantagruel, feciorul lui Gargantua”, pe care îl semnează cu pseudonimul Alcofrybas Nasier. Cartea a doua va apărea la o diferență de doar doi ani și va fi „Viața extremă de înfricoșătoare a marelui Gargantua, tatăl lui Pantagruel”.
Despre cele două romane s-a spus că, într-o mare măsură, „ar fi un fel de autobiografie nemărturisită, autobiografie în care amintiri din copilărie și din tinerețe sunt transfigurate, în alt fel decât la Creangă, și strecurate dibaci, sub pretextul fantasticului și al fabulosului”(Romulus Vulpescu, în „Uimitoarea viață a lui Rabelais”).
Odată cu tipărirea romanului său reunit în cartea „Gargantua și Pantagruel”, Francois Rabelais va începe lupta deschisă pe plan literar a cărturarului umanist împotriva teribilei Biserici catolice, luptă ce se înscrie în seria acțiunilor anticatolice ale reformei, marea mișcare social-poitică din Europa occidentală a veacului al XVI-lea, de aceea, așa cum am mai precizat, operele sale vor fi deseori sabotate.
Gigantismul în opera rabelaisiană
François Rabelais este un precursor al romanului modern, realist. Prin figura uriașilor săi, Pantagruel și Gargantua, prin firul narativ al creației, umanistul combate principiile învățământului universitar înapoiat și stupid, de factură medievală, propunând subtil un sistem educațional modern, solid și sănătos, dedicat unei culturi de tip renascentist, în care zestrea de cunoștințe teoretice își caută și își găsește verificarea în practica muncii și a activității omenești zilnice.
Astfel, prin educația pe care o primește atât Gargantua, cât și Pantagruel, Rabelais oferă o altă alternativă a formării intelectuale a oricărui tânăr renascentist: protagoniștii participă la cursuri de științele naturii, arte și litere, studii combinate cu vizitele elevului la diferite ateliere meșteșugărești, de asemenea, nu neglijează activitatea fizică, sportul, menit să destindă și să întărească trupul, în vederea unei depline și desăvârșite folosiri a energiei în procesul muncii. Morala cărților sale este blândă și tolerantă, profesând stoicismul, răbdarea, un fel de contemplare a evenimentelor, pledează pentru fermitate și o conștiință curată și, mai cu seamă, impune vital studiul, pentru că numai prin studiu se poate ajunge la cunoaștere: cunoașterea cărților, a naturii și a firii omului.
Așadar, romanul rabelaisian nu este numai o dezbatere de idei renascentiste sau un haos de aventuri fantastice, dar și istoria unor personaje foarte vii, foarte convingătoare, foarte reale; cele trei generații de uriași întruchipează, de fapt, arborele genealogic patern al individului modern, actual:
o bunicul Grandgousier este omul trecutului, un exponent al bunicilor noștri, omul naiv și simplu, ușor incult și poate grosolan, dar plin de respect față de știință și de manifestările spiritului, acesta își trimite copilul să învețe, conștient fiind că educația este baza vieții echilibrate și prospere;
o Gragantua este omul de tranziție de la Evul Mediu la timpurile noi ale Renașterii, el devine simbolul părintelui nostru, cel care pune mai presus de orice etica, dreptatea rațiunii și virtutea, dar și sinceritatea sufletească;
o Pantagruel, adică noi, este omul deplin al Renașterii, așa cum, de fapt, îl visa și Rabelais: inteligent, cinstit, drept, împodobit de virtuți, dar, mai ales, dornic de cunoaștere, el înconjurându-se de prieteni culți, permanent formatați intelectual, plini de înțelepciune.
De fapt, acest roman fantastic „Gargantua și Pantagruel” debordează de vitalitate, este colorat și plin de vervă, căci realismul crud al vieții personajelor este împletit cu glume, năzbâtii, calambururi, znoave, proverbe. „Rabelais își ia epoca de guler și abordează problemele de actualitate ale vremii lui”, și prin extindere și a noastră, ia atitudine față de cenzura îndreptată împotriva rațiunii și a artei, sugrumarea libertății de a gândi și de a spune fără șovăire.
Asemeni oricărui intelectual de pretutindeni și de oricând, intelectual demn de acest nume, Francois Rabelais refuză constrângerea și amestecul forței în chestiunile care privesc spiritul și fantezia, creația și arta.
Resurse și link-uri utilizate:
Burt, Daniel S., „100 cei mai mari scriitori ai lumii”, Editura Lider, trad. Anca Irina Ionescu, Bucuresti, 2005;
Rabelais, Francois, (coord. Romulus Vulpescu) „Gargantua și Pantagruel”, Editura Ion Creangă, București, 1989;
Ion, Angela, coord., „ Scriitori francezi”, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978;
Saulnier, V.-L., „Literatura franceză”, Sinteze-Lyseum, editura albatross, București, 1973;