Florina Marin

Stăm de vorbă azi cu Florina Marin, profesoară de informatică la Colegiul Național „Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila

Salariile în mediul privat pentru informaticieni sunt mult mai mari, cum dumneavoastră ați rămas în învățământ?

Datorită elevilor, ei, ELEVII, au fost motorul, provocarea, motivul pentru care am rămas în acest sistem considerat prăfuit și învechit. Încerc prin tot ce fac să șterg acest praf și să îl transform în pulbere de stele…

Am norocul să lucrez cu cei mai deosebiți elevi și cred că orice suflet de adolescent este unic.

Cum de ați ales meseria de profesor?

Am terminat liceul la care acum lucrez, tot profil informatică. Pe parcursul acestuia și a facultății am întâlnit profesori care m-au inspirat dar și profesori care m-au motivat să dovedesc că nu toți cei care sunt la catedră sunt ”stăpâni” ai clasei la care predau.

Am întâmpinat cutume de genul ”programarea nu e pentru toți”, ”nu toți s-au născut cu capabili să înțeleagă aceasta materie”, ”e ceva de nișă adresat doar geniilor”, etc. Am incercat mereu să arăt elevilor partea frumoasă și provocatoare a acestei materii. Întotdeauna când predau cobor noțiunile la nivelul fiecărui elev ca apoi să îl fac să zboare tot mai sus în direcția dorită de el.

Deși am avut diverse ocazii să plec din învățământ și să profesez în alte domenii, consider că această meserie mă definește cel mai bine și îmi oferă mai multe provocări profesionale decât oricare alta. Chiar dacă predau aceleași noțiuni la mai multe clase, niciodată predarea nu e la fel. Trebuie să îmi adaptez stilul, să mă fac înțeleasă, să aduc informația cât mai aproape de elev și cât mai pe înțelesul lui. Din acest motiv uneori m-am depărtat de rigoarea științifică a noțiunilor pentru a folosi un limbaj adaptat vârstei și nivelului de cunoștințe al clasei respective.

Unora dintre elevi, informatica li se pare o materie greoaie, dumneavoastră ce părere aveți?

Informatica este o materie foarte ofertantă și dă posibilitatea unui copil să se dezvolte din mai multe puncte de vedere: informatica aplicată, robotică, algoritmică, design. Nu trebuie privită ca o pierdere de timp în fața unui ecran. Copiii au în zilele de azi o aplecare nativă către tehnologie pentru că s-au născut într-o epocă în care domeniul acesta se dezvoltă cu rapiditate de la o zi la alta. Rolul nostru ca dascăli este să le canalizăm energia către partea constructivă a acestei științe  și să le oferim provocări care să îi conducă spre studiu individual în domeniul lor de interes.

Niciodată nu mi-am propus la o clasă să predau materia din anul respectiv și atât, să le impun să învețe doar ce scrie în programa școlară. Am înțeles și încurajat evoluția lor în IT și le-am dirijat-o și spre alte domenii conexe, în contextul în care programa e neschimbată de ani buni iar tehnologia a tot avansat.

Este greu să lucrați cu adolescenții?

Relația mea cu elevii este una specială și ador să lucrez cu adolescenți, pentru că este o categorie de vârstă care vine cu provocări legate de abordare, dialog, evoluție sufletească. Este acea perioadă din viață în care un om se descopera și se definește ca viitor adult. Uneori comunicarea cu părinții este dificilă și știu asta foarte bine, mai ales că și eu sunt mama a două fete dintre care una este adolescentă și cealaltă abia intră în această perioadă a vieții.

Deși mi-ar fi plăcut să le învăț programare, le-am lăsat să se descopere și să își urmeze propriile vise și le încurajez cât pot de mult către pasiunile lor. Sunt foarte mândră de ele și de cum au evoluat până acum, de cum au reușit să își depășească propriile limite și temeri. Le urmăresc cum își poartă ”bătăliile” prin viață și cum ies din ele tot mai puternice și învingătoare.

Vă considerați o femeie împlinită?

Cred că meseria pe care mi-am ales-o îmi oferă un echilibru între viața de familie și cea profesională și mă bucur că am un soț care mă sprijină și niște fete minunate. De fapt povestea mea de viață se îmbină cu evoluția profesională: am revenit să predau în liceul care mi-a oferit prima și unica dragoste, eu și soțul fiind colegi de clasă și devenind unul pentru altul prima iubire pe băncile acestuia. De 22 de ani trăiesc printre amintirile pe care ni le-am clădit aici și observ aceeași frumusețe sufletească și în inimile adolescenților pe care îi îndrum și îi ajut să zboare cât mai sus către visele lor.