de Daria Roman
În data de 19 iulie 2023 s-a ținut cea de-a doua ediție a premierii, de către Clubul Rotary Reșița, a olimpicilor și a elevilor cu rezultate excepționale la Bacalaureat respectiv la Evaluarea Națională, .
În total, a fost vorba de 67 de elevi din întregul județ- respectiv 61 de olimpici cu rezultate excepționale la etapele naționale și 6 elevi care s-au clasat în primele 3 locuri la Bacalaureat și la Evaluarea Națională- însoțiți de către profesorii coordonatori și părinți.
Premierea a avut loc în cadrul Universității Babeș-Bolyai Reșița, unde ne-am strâns cu mic, cu mare, într-o sală modernă și destul de încăpătoare pentru toți, pentru a fi răsplătiți pentru munca depusă în ultimul an școlar. Fiecare elev a ajuns în fața publicului pentru a-și revendica diplomele și bursa de excelență, bucurându-se imediat de aplauze, poze și multe, multe “felicitări!” bine meritate.
Câțiva elevi au oferit interviuri pentru posturile de televiziune și radio prezente la eveniment, iar unii au dorit să împărtășească și cu noi câteva cuvinte:
“Fiind pentru prima dată premiant la etapa națională a unei olimpiade, a fost o experiență unică pentru mine să fiu apreciat și chiar să-mi fie recompensate eforturile, pe lângă festivitatea din cadrul Etapei Naționale a Olimpiadei de Religie: Cultul Ortodox, de către comunitatea formată în județul nostru, mai exact de cei de la Rotary.
Mă bucur că există astfel de inițiative și la nivel mai “restrâns”, nu doar național, deoarece ne motivează pe toți cei care performăm în diverse concursuri și olimpiade să continuăm să punem județul pe harta țării când vine vorba de învățământ de înaltă calitate.
Așadar, prin această cale, mulțumesc celor de la Rotary și UBB Reșița pentru cadrul festiv creat și bursa de excelență oferită!” – Rareș-George Milotin, premiu de excelență la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă.
“Eu unul nu aș fi crezut că voi mai avea șansa să mă întâlnesc cu Clubul Rotary pentru al doilea an la rând și pot spune că în acest an premierea a fost o experiență care a trecut foarte rapid, probabil din cauza emoțiilor, dar și datorită bucuriei pe care mi-a oferit-o faptul că sunt răsplătit pentru munca depusa în cadrul Olimpiadei Naționale de Geografie, adică făcând ceva ce îmi aduce mare plăcere.” – Raul-Andreas Cocîrlă, premiu special la Olimpiada Națională de Geografie
“Sunt bucuroasă și onorată de atenția oferită de către CLUBUL ROTARY REȘIȚA, care a apreciat meritele elevilor premiați la faza națională a olimpiadelor și concursurilor școlare, mai ales că acești elevi reprezintă județul Caraș-Severin la aceste competiții. M-a încântat felul în care a fost organizată festivitatea de premiere și mulțumesc pentru recunoașterea rezultatului obținut la Olimpiada Națională de Religie – Cultul Ortodox.” – Miruna Goian, premiu special la Olimpiada Națională de Religie Ortodoxă
“A fost un eveniment diferit de obișnuitele premieri școlare, incluzând nenumărate categorii de reușite ale tinerilor elevi. Este o senzație plăcută aceea de a fi recunoscut și răsplătit pentru munca ta, indiferent de modul prin care rezultatele sunt apreciate.” – Ana-Daria Fîc, mențiune la Olimpiada Națională Lectura ca Abilitate de Viață