De ce nu poți impune limite?

Am fost des întrebată, fie de părinți, fie de profesori ” care ar fi secretul reușitei ca un copil și, în mod deosebit un adolescent, să respecte limitele sau, cum spunem noi, să asculte?”

In primul rând, NU pot fi impuse reguli iar acestea să fie respectate ” de bunăvoie” în afara unei relații armonioase între adult și copil.

De fapt, una e să le respecte pe moment, doar de frică, alta este ascultarea reală, transformată în timp în motivație intrinsecă. Prima are forma unui dresaj, este de suprafață, pe termen scurt, cu efecte îndoielnice în dezvoltarea caracterului.

În cea de-a doua, din cadrul unei relații armonioase, pot fi impuse și respectate reguli și limite mai mari, iar efectele sunt de lungă durată și modelează extraordinar caracterul.

Vă dau exemplu: cu cât știu mai multe despre copilul meu ( ce-i place, ce-i displace, ce îl pasionează, la ce visează, ce îl doare ) și țin cont de asta, cu atât pot fi mai “pretențioasă”.

Chiar o tensiune, o ceartă, nu afectează semnificativ relația cu copilul meu, dimpotrivă, o face mai puternică.

Cu cât relația dintre părinți/ profesori și copii este mai strânsă, cu atât mai mult putem cere de la ei. Însă, dacă relația este una superficială ori ipocrită, chiar și respectarea regulilor de bază este dificilă.

Important: copiii nu taxează severitatea, ci superficialitatea noastră în a-i cunoaște. Majoritatea elevilor îi vorbesc de bine pe profesorii care țin cont de ei și cu care au o conexiune, in ciuda faptului că aceștia sunt severi. Iar la materiile respective, rezultatele sunt pe măsură!