‘’Om curios, îndrăgostit de culori aruncate cu grijă peste tot.” Așa mă descriam eu acum aproape 4 ani când am reușit să îmi fac curaj și să pornesc pe drumul caligrafiei oficial, cu pagină, cu nume, cu identitate vizuală. Doar nu era să mă afișez fără tot pachetul, așa am învățat în facultate.
Așa cum spuneam, sunt un om curios, atât de curios că am plecat la sute de kilometrii distanță de mai multe ori ghidată de instinct și de emoții. M-au plimbat prin țară, prin Portugalia, la munte și la mare, oriunde simțeam că e loc de puțină inspirație și zâmbete eram și eu.
Am terminat facultatea de Comunicare și Relații Publice și atât, fără master sau doctorat, cel puțin deocamdată pentru că simțeam că nu l-am găsit pe cel potrivit. Imediat după, am început să îmi caut un job în domeniu și am dat din greșeală, sau poate era acolo de la început, dar nu m-am uitat eu destul de atentă în adâncul sufletului, peste arta scrisului frumos. M-am îndrăgostit iremediabil de tocurile de lemn, de penițe, de foi de hârtie handmade scrise de mână în tihnă cu jazz de fundal.
Așa cum spuneam, sunt un om curios, atât de curios că am plecat la sute de kilometrii distanță de mai multe ori ghidată de instinct și de emoții. M-au plimbat prin țară, prin Portugalia, la munte și la mare, oriunde simțeam că e loc de puțină inspirație și zâmbete eram și eu.
Am terminat facultatea de Comunicare și Relații Publice și atât, fără master sau doctorat, cel puțin deocamdată pentru că simțeam că nu l-am găsit pe cel potrivit. Imediat după, am început să îmi caut un job în domeniu și am dat din greșeală, sau poate era acolo de la început, dar nu m-am uitat eu destul de atentă în adâncul sufletului, peste arta scrisului frumos. M-am îndrăgostit iremediabil de tocurile de lemn, de penițe, de foi de hârtie handmade scrise de mână în tihnă cu jazz de fundal.
Primul workshop l-am ținut acasă la Reșița, la Mansarda unde mi-am petrecut de departe cel mai mult timp din liceu. Aveam emoții, cam atât de mari că abia știam să spun ce am de spus, dar m-am uitat în ochii celor care veniseră acolo, ei cumva aveau încredere în mine și în ce spun. M-au ridicat, m-au făcut să prind încredere și să țin cel mai frumos workshop dintre toate.
Atunci am înțeles că pasiunile se transformă ușor în dependențe pentru că serios dacă îmi mai venea să plec de acolo. Așa am simțit la fiecare workshop, inclusiv la cele online. Și acum țin minte privirile pline de emoție a celor care au fost la primul meu workshop. Îi rugasem să scrie un cuvânt care înseamnă mult pentru ei ca mai apoi să îl scrie caligrafic. Diferența de la o hârtie la cealaltă era sesizabilă, dar ce mă încărca pe mine cu energie pozitivă era entuziasmul lor. Asta am căutat și am găsit mereu la interacțiunile cu oamenii din jur, să emane o emoție.
Continuându-mi ideea de la început, sunt și mereu am fost îndrăgostită de culori. Fie că vorbim de cele din natură, de picturi, decorațiuni, ochi, tatuaje, oriunde e o pată de culoare într-un tot gri îmi atrage atenția. De ce aruncate cu grijă peste tot? Pentru că așa mă identificam eu în perioada respectivă. Eram peste tot dacă se putea, mereu cu gândul la următorul drum, dar cu bucuria și recunoștință în suflet pentru momentul în care mă aflam. Pentru că în fiecare oază de liniște e și puțin haos, eu așa cred – și în caligrafie la fel: e pace, lliniște și răbdare în scris, dar în suflet e o dorință și o pasiune care abia așteaptă să iasă la iveală.
Din 2018 și până acum am reușit să fiu alături de oameni prin scrisori, globuri, invitații, tablouri, mesaje, etichete, pancarde și orice alte materiale pe care am reușit să scriu. Și știi ce m-a făcut să continui? Zâmbetele. Zâmbetele oamenilor când se uitau la produsul finit și îmi spuneau că e fix ce aveau nevoie. Fiecare mulțumesc pe care l-am auzit, uneori cu lacrimi de fericire în ochi, uneori în timp ce mă îmbrățișau tare, fiecare mi-a dat energia necesară pentru următorul proiect.
Dacă ar fi să caut cuvinte să mă descrie cred că m-aș bloca singură, dar în schimb pot să spun ce îmi aduce zîmbetul pe buze: natura, scrisul, zâmbetele oamenilor și mirosul de cafea dimineața. Am fost întrebată la un moment dat de unul dintre tinerii veniti la atelier dacă am fost încurajată la început pe acest drum și da, am fost. Au fost lângă mine aceiași 2-3 oameni care au fost dintotdeauna și cărora o să le mulțumesc mereu pentru încredere. Am avut momente ca la fiecare început în care credeam că nu o să ajung nicăieri și că drumul poate nu este cel mai bun…dar serios că așa de perfect se mula pe sufletul meu că niciodată nu am putut să spun cu voce tare că nu mai fac caligrafie. Se simte de parcă aș spune că nu mai zâmbesc și dacă mă cunoști, știi cât de mult zâmbesc deobicei. Dar uite că am ajuns într-un punct în care am pus caligrafia pe pauza, cel puțin pentru câteva luni pentru că un mic pui de om are nevoie de mine necondiționată (și eu de el și de îmbrățișările lui) și prezentă în viața lui cu totul. Anul trecut cu el alergând prin burtică am mai ținut ultimul workshop tot la Mansardă, dar cred că unul în care el aleargă pe sub mese sună puțin mai dificil. Dar parcă un atelier online sună bine, nu?
Mă ghidez după un singur lucru în viață: instinct. Vine la pachet cu emoții o grămadă, încredere în sine, determinare și multă muncă. Nu am un singur motto, cred că le schimb lunar în funcție de ce se potrivește cu starea mea și momentul în care îl citesc, dar mereu mă întorc la început: om curios, îndrăgostit de culori aruncate cu grijă peste tot. Așa mi-a fost sufletu mereu și se pare că așa o să îmi și rămână. Dar totuși, dacă ar fi să transmit ceva oamenilor, așa un gând de sfârșit: urmează-ți inima, ascultă-ți instictul. O să te ducă fix acolo unde ai nevoie, doar ai încredere.
