Emma Stan

Medic legist, asistent universitar

Încă de pe băncile liceului m-a atras biologia, anatomia și tot ce ținea de corpul uman, și cu puțină inspirație din serialele  CSI, Bones, Dr.G, mi-am îndreptat atenția spre Facultatea de Medicină, iar cu ambiție, determinare și multă muncă am ajuns să fac ceea ce îmi place și ce mi-am dorit….medicină legală. Așa cum spunea și marele Confucius, „ Dacă-ți place ceea ce faci, nu vei munci nicio singură zi din viața ta.” Mai apoi, atrasă de partea juridică și mai mult ca o pasiune, am urmat cursurile Facultății de Drept din cadrul UVT Timișoara, actualmente fiind licențiată în științe juridice. Tot timpul mi-am dorit să împărtășesc și studenților, din tainele profesiunii de medic, așa că din anul 2020 am ales să ma alătur și carierei universitare, în prezent fiind cadru didactic la Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș, Timișoara.