„Bucuria cea mai mare nu mi-au adus-o neapărat premianții, ci acei elevi care au avut nevoie de mine și care au apreciat ajutorul meu la nevoie.”
Despre profesorii care nu se limitează la a fi simpli furnizori de informații, un interviu cu doamna Elisabeta Niculescu, profesoară de chimie la Liceul „C. A. Rosetti” din București
de Clara Bujoreanu
- Sunteți profesoară de chimie de 45 de ani. Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? Cum eraţi atunci ca profesoară?
Îmi amintesc ca și cum ar fi fost ieri. Trecând peste clișeul cu portarul care te trimite la intrarea elevilor, îmi amintesc profesorul care m-a luat de mână și m-a prezentat în cancelarie. Am rămas prieteni peste ani. La Liceul C.A. Rosetti era o pleiadă de profesori de renume. Pe atunci era liceu de limba engleză. Îmi era teamă să intru în cancelarie și de aceea rămâneam în pauză cu elevii. Am păstrat legătura cu ei . Acum suntem prieteni vechi. Dar eram foarte exigentă.
2. Care sunt principalele dificultăţi pe care le-aţi întâmpinat la începutul carierei?
Nu am întâmpinat dificultăți. Toată lumea m-a ajutat, colegii mi-au dat sfaturi, iar elevii mă plăceau pentru că eram tânără. Am primit chiar sarcina de a preda chimia în limba engleză. Mă temeam să nu greșesc pronunția, pentru că elevii vorbeau perfect această limbă.
3. Care sunt motivele pentru care merită să fii profesor? Ne puteți împărtăși un moment în care ați simțit că sunteți acolo unde trebuie să fiți?
Există multe astfel de momente, în care am simțit că am ales bine, deși făcusem un an de specializare și ar fi trebuit să merg în cercetare. Pe lângă rezultatele deosebite pe care le aveau la admiterile la facultățile de medicină, chimie, biologie, farmacie, pe lângă rezultatele la olimpiadă, au existat momente deosebite în excursii, în vizite la muzee sau în vizionări de spectacole, concerte, operă, operetă. Chiar zilele trecute, o fostă elevă mi-a trimis o fotografie cu copiii ei la teatru, cu mențiunea că a avut de unde învăța. Bucuria cea mai mare nu mi-au adus-o neapărat premianții, ci acei elevi care au avut nevoie de mine și care au apreciat ajutorul meu la nevoie. Cum să nu te bucuri când un elev vine și îți mulțumește mai târziu, menționând că ai fost un bun mentor, sau că l-ai ajutat să depășească momente grele din viața sa?
4. Ce îi trebuie unei personae pentru a fi un dascăl bun? Cum poate un profesor să-şi atragă elevii de partea sa?
Pasiune, dăruire, multă, multă muncă. Nu știu cum i-am atras, pentru că sunt exigentă la note. Dar întotdeauna au știut că sunt corectă la notare și că au luat nota pe care o meritau. Am stat cu ei sâmbătă de sâmbătă într-un laborator înghețat, cu haine groase și mănuși pentru a-i ajuta să înțeleagă mai bine materia sau să performeze la admitere sau olimpiadă. Am fost mereu alături de ei, oriunde și oricând. Am făcut împreună voluntariat la spitale, la Grădina Botanică, la alte școli în proiecte antidrog. Am mers la discotecă. Am amintit mai sus de excursii, concerte, muzee. Să nu uit de întrecerile sportive. Mereu eram lângă ei când mă solicitau. Mergeam pe teren sau în sala de sport și jucam voley, handball, basketball.
5. Aţi avut nereuşite în anii de profesorat? Dacă da, cum le-aţi depăşit?
Evident, au existat și momente grele, dar au trecut tot cu ajutorul elevilor mei. Ei mi-au fost alături.
6. În decursul anilor de activitate, când v-aţi simţit cea mai mândră?
Mereu. Dar cel mai frumos e atunci când elevii continuă în direcția în care i-ai îndrumat. Nu mă refer aici la chimie, ci la lucrurile pe care le-au făcut după liceu. Ce poate fi mai frumos decât să îți spună: datorita dumneavoastră am făcut performanță în activitățile din facultate și m-am implicat în proiecte? Să te duci la o teză de doctorat și să ți se mulțumească pentru că l-ai îndrumat în viață? Sau pur și simplu să te întâlnești cu adulții care au acum copii și te prezintă cu mare condescendență…
7. Ce ați schimba la sistemul de învățământ din România, dacă ați putea?
Din păcate nimic nu s-a schimbat în bine din 89 încoace. Au distrus învățământul profesional și tehnic. Au mutilat curricula la toate materiile. Au rămas multe informații învechite. Eu consider că elevii din ziua de astăzi sunt la fel de buni ca cei din anii 80. Au multe avantaje prin folosirea informaticii (eu învăț de la ei). Elevii trebuie ajutați și înțeleși mai mult, trebuie implicați în proiecte. Orele trebuie să fie flexibile și cât mai variate.
8. Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?
Evident. Am admirat seriozitatea, implicarea. Diriginta mea din școala generală mergea cu noi în parc și ne recita din Arghezi, Blaga etc. Ne implica în aniversarea diverșilor scriitori sau evenimente istorice. Diriginta din liceu ne punea muzică de dans la dirigenție, iar alt diriginte ne punea muzică clasică. Pe profesorii de chimie i-am adorat.
9. Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Cel mai mult îmi plăcea să merg cu elevii, dar acum e atât de greu. Dacă vreau să merg la un muzeu, la o instituție, la un concurs sau în excursie, trebuie sa completez o grămadă de formulare.
10. Ce nu vă place să faceți deloc?
Formulare, planificări ale materiei, sau să vorbesc despre întrebuințările unor substanțe (deși acum trebuie pus accent pe așa ceva).
11. Principala dumneavoastră trăsătură de caracter este…
Sinceritatea
12. Principalul dumneavoastră defect este…
Sunt prea critică.
13. Aveţi o deviză după care vă ghidaţi în viaţă?
Să ne bucurăm mereu de ceea ce avem. Să trăim fiecare moment cu intensitate. De asemenea, o altă deviză a mea este ”Iʼm still learning.”.
