Stăm de vorbă cu Elena Iorgulescu de la Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod din București, învățătoare și profesoară de muzică.
„Nu zidurile fac o școală, ci spiritul ce domnește într-însa” (Regele Ferdinand)
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Sunt un om plin de energie, caut și găsesc idei din aproape orice, trăiesc din plin și cele mai mici bucurii ale vieții.
Am lucrat de-a lungul timpului în multe domenii și fiecare experiență a contribuit la ceea ce sunt acum. În prezent sunt învățătoare și profesoară de muzică. În afară de activitatea de la școală, coordonez Corul Sunete Vesele, susțin un atelier de cor pentru preșcolari la Opera Comică pentru Copii, ateliere de teatru în grădinițe, dar am și propriul club de teatru, unde vin copii de toate vârstele.
Scriu piese de teatru pentru copii, scenarii pentru serbări și, alături de fratele meu, care este istoric, am publicat o colecție de cărți de istorie pentru copii.
Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?
Mama ne-a învățat să ne urmăm pasiunea și a reușit: toți patru suntem pasionați de munca noastră. De la mama am învățat perseverența, seriozitatea, punctualitatea și bucuria lucrului bine făcut.
Frații îmi sunt alături mereu, cu idei, ba chiar susțin diverse activități și proiecte cu elevii mei. Soțul e sprijinul meu în tot ce fac: este managerului clubului pentru copii pe care l-am construit împreună, este Moș Crăciun la toate serbările mele, este cel care îmi dă un impuls ori de câte ori mă simt descurajată.
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
Am devenit învățătoare după ce am devenit mamă și sunt cine sunt astăzi datorită băieților mei. N-aș fi putut lucra cu alți copii dacă eu nu i-aș fi avut pe ai mei.
De când am terminat liceul, am fost secretară, funcționară, artist liric. Am experimentat multe domenii. Mi-am dorit mereu să lucrez cu copiii, astfel încât la un moment dat m-am decis să urmez facultatea de profil. Așadar, am obținut, în cele din urmă, licență în muzică, apoi în învățământ primar și preșcolar, după care și un master în consiliere școlară. Am cântat mult, în diverse grupuri corale, culminând cu Corul Național de Cameră Madrigal, cu care colaborez și azi, prin minunatul lor proiect Cantus Mundi.
M-am oprit în final la școală. Am simțit că aici e locul meu.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?
Anii de debut… singur că mi-i amintesc. Pentru mine a fost mai ușor, eu intrând în învățământ deja un om matur, trecut prin multe experiențe fel de fel. Suplinisem colege, știam cum se pregătește și cum se desfășoară o lecție, dar chiar și așa a fost greu. Am întâlnit colegi minunați pe care i-am „bătut la cap”, de la care am învățat. Am întâlnit și colegi de la care am învățat cum să nu procedez.
Înainte de prima mea ședință cu părinții aveam emoții așa de mari, că am rugat o colegă să mă primească la ședința de la clasa ei, să stau cuminte într-o bancă în spate, să văd cum face ea și să mă inspir.
Le mulțumesc tuturor colegilor care mi-au oferit sprijin. E foarte important să fii încurajat și susținut, mai ales la început. Dar e la fel de important să știi să asculți sfaturi, să le preiei doar pe cele de care ai cu adevărat nevoie și să le adaptezi stilului și nevoilor tale.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Ca învățătoare, întâlnesc foarte des provocări. Nu știu să spun care a fost cea mai mare: elevi care refuză să colaboreze, copii cu deficiențe, unde doar cu sprijinul unui specialist m-am putut descurca, părinți care pornesc din start cu idei preconcepute despre școala românească, cum că profesorii sunt învechiți sau doar cu ochii pe „atenții”.
Am învățat să iau fiecare provocare ca atare, cu multă răbdare. Gândesc, analizez, caut sprijin, văd ce pot face, ce ține de mine și ce nu. Nu întotdeauna reușesc așa cum îmi doresc, dar e important să nu mă las descurajată.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Mă simt împlinită în fiecare zi în care reușesc ce-mi propun, mai ales dacă e o activitate foarte interesantă, provocatoare și primesc feedback pozitiv de la copii.
Dar cea mai mare împlinire o simt după fiecare spectacol de teatru pe care îl concep și-l organizez. Eu scriu scenariile, eu lucrez cu copiii, nimic nu e mai minunat decât să-i văd pe copii dând viață, învățând și bucurându-se de creațiile mele.
Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?
Aș schimba foarte multe: aș reduce numărul de copii dintr-o clasă, aș mări numărul de consilieri școlari. Toate acestea sunt doar pe hârtie, dar realitatea e cu totul alta.
În școală e nevoie de resurse materiale, inexistente în prezent. Un învățător are nevoie de materiale concrete, pe care noi le procurăm singuri. Ne mai sprijină părinții, dar nici acest lucru nu este deloc în regulă.
Într-o lume în care informația este la un click distanță, care mai este rolul școlii?
Foarte important. Tocmai pentru că foarte multe informații sunt la un click distanță, copiii nu au capacitatea de a le alege pe cele de care au nevoie și de a le folosi cum și unde le trebuie. Tot noi, la școală, îi învățăm și îi ghidăm cum să apeleze la internet, dar și ce pericole sunt pe internet. Eu sunt norocoasă, începând din acest an, am tablă interactivă pe care o valorific din plin. Copiii învață să folosească internetul, să butoneze, să caute informații de care au nevoie. De asemenea, tot noi îi învățăm și despre plagiat și drepturile de autor, un alt pericol al zilelor noastre.
Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?
Da, fac și diverse activități de voluntariat. În prezent mă ocup de corul Sunete Vesele, unde Cantus Mundi mă sprijină în oferirea unui spațiu de repetiții și a unor evenimente minunate unde copiii valorifică din plin tot ce învață la cor.
Ce vă determină să dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Timpul liber este timpul pe care îl am pentru mine și fac ce doresc cu el. Dacă dăruiesc altora din timpul meu înseamnă că aleg să petrec timp cu persoanele respective, că e bucuria și nevoia mea de a face acest lucru.
Nu-mi place singurătatea, foarte rar doresc să-mi petrec timpul liber doar cu mine.
Ce vă place să faceţi în timpul liber?
În timpul liber călătoresc, e pasiunea mea. Cu familia, cu prietenii, singură, oricum. Citesc mult, ascult muzică, uneori urmăresc un serial. Îmi place mult să ies la terasă cu prietenii.
Ce nu vă place să faceți deloc?
Nu-mi place absolut deloc să gătesc.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
N-am o deviză a mea, dar îmi place foarte mult deviza lui Plácido Domingo: „If I rest, I rust” („Dacă mă odihnesc, ruginesc”). Sper să nu ruginesc prea curând…
