Ecaterina Ortansa Ioniță

„Provocări găsim la tot pasul, însă este bine să le transformăm în oportunițăți de învățare, astfel, orice obstacol devine o ocazie de dezvoltare.”

Despre oamenii care, prin implicare, fac lumea puțin mai bună, un interviu cu doamna Ecaterina Ortansa Ioniță, profesoară de limba germană la Liceul pedagogic „Anastasia Popescu” din București

de Clara Bujoreanu

  1. Ce v-a făcut să îmbrățișați meseria de profesor de limba germană?

Inițial am debudat ca educatoare la grădiniță, abia apoi am optat să predau limba vorbită de mama. După ce am avut proprii copii am înțeles importanța educației timpurii și așa am ajuns să mă ocup de cei de vârsta de grădiniță. Încă nu m-am îndepărtat de educația timpurie, iar acum lucrez cu elevi de la 3 la 14 ani. Este interesant să vezi lucrurile din această perspectivă, să ai legătură (ca profesor) cu vârste diferite, să vezi evoluția copilului în timp, de la grădiniță până la clasa a opta.

 

2. Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?

Anii de debut sunt întotdeauna o provocare pentru oricine. Țin minte că după ce plecam de la serviciu petreceam ore întregi căutând și pregătind materiale pentru a doua zi. Acum este mai ușor datorită tehnologiei, a internetului și a share-uitului de materiale. Iată de ce este extrem de importantă comunitatea de profesori și cât de util ar fi dacă am avea mentori, care să îi îndrume pe debutanți.

3. Care sunt principalele dificultăţi pe care le-aţi întâmpinat la începutul carierei? Acum, după atâţia ani, de ce neajunsuri vă mai loviţi?

Din nefericire, la începutul carierei dificultățile cele mai mari au fost din cauza mentalității închise. Persoane care aveau diferite grade metodice mă tratau cu superioritate, deși, îmi dădem toată silința să fac activitățile ca la carte, foarte profesionist. Nu îmi place deloc accentul care se pune pe aceste grade (dacă sunt percepute în felul acesta), puterea pe care unii cred că o au. Din această cauză am așteptat ani de zile până m-am hotărât să încep examenele pentru obținerea gradelor. Mă școlarizam cu drag în domeniul educației, însă fugeam oarecum de parcursul gradației. Între timp am avut bucuria să îl întâlnesc la un program de masterat pe domnul profesor universitar Manole Manolescu și așa am avut convingerea că merită să fac acest pas.

4. Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce aşteaptă ei de la profesorii lor?

Cele mai mari nevoi sunt cele de la baza piramidei lui Maslow. Dacă sunt asigurate hrana sănătoasă, mediul adecvat de învățare, dacă se simt iubiți și în siguranță, atunci vor avea o stimă de sine crescută și implicit va veni și dorința de învățare și afirmare. Elevii așteaptă de la profesii lor înțelegere, sprijin și metode de lucru plăcute, adaptate intereselor lor.

5. Aţi avut nereuşite în anii de profesorat? Dacă da, cum le-aţi depăşit?

În cea mai mare parte reușesc să realizez ceea ce îmi propun. Cu toate acestea, am întâlnit și situații în care, legătura dintre mine și elevi era anevoioasă, lucrurile se legau greu, iar activitatea era, din păcate, una care nu îmi dădea satisfacții maxime. Îmi amintesc că într-un an chiar am cerut o super vizare la clasă, pentru că voiam să mă asigur că făceam tot ce îmi stătea în putere pentru a avea o comunicare eficientă cu elevii aceia. O pot considera un eșec deoarece, pentru că nu simțeam progresul în privința acelor copii, am ales să încetez colaborarea cu ei. Am considerat că este mai bine așa pentru mine, dar și pentru ei.

6. Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Nu cred că am vreo provocare căreia să nu îi fi făcut față. Cel puțin atunci când dau peste o situație de acest gen, caut soluții, întreb, cer ajutorul, deci cu voință și perseverență se rezolvă totul. Provocări găsim la tot pasul, însă este bine să le transformăm în oportunițăți de învățare, astfel, orice obstacol devine o ocazie de dezvoltare.

7. Ce ați schimba la sistemul de învățământ din România, dacă ați putea?  

Pffff, sinceră să fiu aș schimba câteva lucruri. În primul rând aș simplifica hârtiile cu care sunt împovărați profesorii. Apoi aș încuraja învățarea aplicativă și colaborativă. Unele discipline se întrepătrund foarte frumos și ar fi interesant să fie gândite în așa fel încât să fie predate în proiecte interdisciplinare, cuprinse în planul cadru. Aș crea oportunități reale de învățare pentru profesori prin metoda e-learning/ peer learning. Eu personal nu urmăresc doar obținerea unei hârtii (diplome) pe care să o atașez în portofoliul personal, ci chestii practice, utile, pe care să le duc în clasă.

8. Într-o lume în care informaţia este la un click distanţă, care (mai) este rolul şcolii?

Un profesor nu poate fi înlocuit nici de 1000 de calculatoare. În cadrul școlii elevii învață cum să învețe, să colaboreze, să lucreze în echipă sau în perechi, socializează, formează prietenii. Degeaba au copiii acces la informație dacă nu învață cum să o aleagă/ să o verifice, care este cea veridică. La școală cei mici învață să scrie de mână și este deja știut faptul că scrisul de mână se interconectează cu creierul. Deci rolul școlii este esențial în dezvoltarea cognitivă a copilului.

9. Cine sau ce vă inspiră în carieră?

În carieră mă inspiră elevul însuși. Mă fascinează puterea de asimilare a acestuia, adaptabilitatea lui, dorința de a ști. Ați încercat vreodată să experimentați viața școlară odată cu elevii voștri? Eu da! Am făcut o conversie profesională și un master în educație. Am înțeles cum sunt elevii copleșiți de multe teme, cerințe și pretenții ale profesorilor. Este un experiment pe care îl recomad tuturor profesorilor. Cu trecerea anilor, uităm unele aspecte, așa că e bine să ne facem un update 😊.

10. Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?

Dacă mă gândesc la viața de zi cu zi, modelul a fost mama mea care a fost o femeie puternică, independentă, veselă și care vedea în orice partea plină a paharului.

Pentru partea profesională, pot spune că o admir tare mult pe doamna Monica Valentina  Șerbănescu, director general al Liceului Pedagogic “Anastasia Popescu” pentru implicare, grit și atitudine. Este neobosită în găsirea de soluții, vizionară și vine cu propuneri de proiecte extraordinare, pe lângă faptul că are grijă de ceilalți ca o adevarată mamă.

11. Dacă nu aţi fi fost profesor, aţi fi fost ….

Sinceră să fiu nu știu ce aș fi făcut. Îmi place atât de mult să lucrez în acest domeniu că nu mă văd făcând altceva. Cu siguranță, orice ar fi, tot cu educația ar avea legătură. Cred că mi-ar plăcea să fiu couch educațional care să sprijine debutanții și nu numai. Ori de câte ori pot, realizez pentru colegii/ colegele mele întâlniri metodice în care dezbatem diverse teme de interes. Este o activitate de voluntariat, pe care o fac benevol, la inițiativa mea, pentru că simt că este nevoie de ea. Chiar și cei cu o anumită vechime au nevoie de un refresh/ update, așa că aceste activități sunt benefice tuturor.

12. Ce vă place să faceţi în timpul liber?

Îmi place să fiu înconjurată de oameni, de familie, să îmi petrec timp cu și pentru aceștia. De aceea pun accent pe timpul de calitate petrecut împreună. Îmi plac lucrurile făcute de mine și realizez cu drag obiecte handmade sau design interior. Uneori citesc cărți, scriu articole sau ofer ajutor celorlalți, spre exemplu fac lecții cu elevii care simt că au o nevoie reală de acest lucru.

13. Ce nu vă place să faceți deloc?

Nu îmi place deloc să pierd timpul. Tocmai de accea mă implic în foarte multe activități. Și, trebuie să recunosc, nu îmi place hârțogăraia inutilă pe care suntem de multe ori obligați să o facem, intră în fișa postului ca să zic așa. Nu îmi place să fac lucruri de mântuială și le cer celor de lângă mine același lucru. Apreciez foarte tare elevul/ adultul care încearcă, depune efort și pot spune că nu îmi place opusul acestuia, leneșul.

14. Principala dumneavoastră trăsătură de caracter este…

Răbdarea. Încerc să iau tot ceea ce este mai bun dintr-o anumită situație. Am răbdare să se așeze lucrurile, iar atunci când simt că este nevoie, mă implic în găsirea soluțiilor. Nu am pretenții la rezultate imediate, ci am răbdare să aștept rezultate. Însă să nu uităm de efortul necesar pentru ca acestea să apară.

15. Principalul dumneavoastră defect este…

Încăpățânarea. Nu știu dacă este neapărat un defect, pentru că această încăpățânare m-a ajutat să fac foarte multe lucruri, pentru că am reușit să o transform în grit. Atunci când îmi propun un lucru, nu mă las până când nu îmi ating țelul, oricât de greu ar fi… cam așa stau lucrurile în privința încăpățânării mele.

16. Pe lângă activitatea didactică, sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea? Ce vă determină să le dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?  

Activitățile de voluntariat sunt cele care ajută o comunitate să crească, în care fiecare vine cu o mică parte și astfel se realizează întregul. Am făcut (încă se mai întâmplă) lecții pro bono cu elevi care și-au dorit acest lucru, realizez activități metodice cu colegele, câteodată mă implic în acțiuni de caritate. Toate aceastea sunt la scară mică, însă consider că fiecare lucru făcut în folosul celorlalți este un lucru magic și am observat că se întoarce înzecit, deși nu aștept acest lucru. Însă universul lucrează…

Îmi place să fac puțin bine, mă bucur când și cei pe care îi cunosc sunt mulțumiți de ajutorul meu și cred cu tărie că dacă fiecare dintre noi ne-am implica oricât de puțin, am fi mai fericiți și lumea ar deveni mai bună.

17. Trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…

Personal sunt ca o carte deschisă, deci consider că majoritatea știu cam totul despre mine. Poate faptul că sunt sensibilă nu se știe pentru că știu să ascund destul de bine acest lucru. De asemenea, prețuiesc oamenii sinceri și implicați, iar dacă sunt chestiuni cărora nu le acord uneori atenție este pentru că îmi doresc ca fiecare să se simtă liber în decizii/ alegeri (chiar și în cele mărunte), deci, uneori mă fac că nu văd 😊 și cu toate astea, sunt destul de intransigentă cu cei  prefăcuți sau leneși!

18. Care este deviza după care vă ghidați în viață?

Motto-ul după care mă ghidez sună cam așa: Mentalitatea formează caracterul, ea determină și modelează ceea ce facem. De aceea este important să avem o mentalitate deschisă!