Motto: „Educația ar putea fi socotită drept cea mai înaltă școală a inimii.” (Carmen Sylva)
Stăm de vorbă cu Dulgheriu Paula Veronica de la Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei, județul Suceava, profesor pentru învățământul primar.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Sunt o simplă învățătoare cu mare drag de copii. Am o experiență de 33 de ani și mă bucur că am rămas cu sufletul tânăr ce tresaltă la chemarea copiilor. Sunt o persoană intuitivă și apreciez interacțiunea socială, sunt centrată pe principii și acord o mare importanță empatiei, armoniei sociale și cooperării. Sunt mândră de generațiile care mi-au trecut prin mâini și au rămas în suflet!
Copilăria este pentru mulți dintre noi una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?
Copilăria- parcă a fost ieri… când îmi transformam păpușile în elevi, caietele vechi în catalog și preluam rolul doamnei mele învățătoare, un OM adevărat de la care am moștenit dragostea pentru carte și școală. Apoi îmi vin în minte momente minunate din școală, cu profesorii mei dragi ce au reușit să pună bazele educației mele: lecțiile de caligrafie cu eruditul domn profesor de română, orele de geometrie pline de imaginație cu domnul diriginte, pasiunea pentru istoria românilor preluată de la domnișoara de istorie, disecțiile de la orele de biologie cu inegalabila doamnă profesoară…toate au rămas în amintirea mea. Iar, peste ani, când am devenit colega profesorilor mei, bucuria și dragostea cu care am fost înconjurată m-a transformat în persoana de astăzi. De aceea trebuie să le mulțumesc tuturor profesorilor mei și fiecăruia în parte!
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?
Au fost ani plini de satisfacția lucrului bine făcut, ani plini de bucuria revederii foștilor mei profesori, acum deveniți colegi. Pentru că am prins post de educatoare în școala unde am fost elevă. Timidă, neîncrezătoare în mine și timorată de acest fapt am fost încurajată să mă descopăr și am fost înconjurată de oameni cu sufletul senin, dragii mei profesori. Am început ca suplinitoare , având ca studii doar liceu cu profil de matematică, apoi m-am înscris la Colegiul Universitar pentru Învățători, a urmat concursul de titularizare, examenul de definitivat, gradul II și gradul I. Am urmat apoi cursurile Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul UBB – Cluj Napoca. Și, uite așa s-au scurs 33 de ani…
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
Nu o consider profesie; e o artă, o chemare. Nu eu am ales, ea- arta de a fi educator-m-a ales profesia pe mine. La finalul liceului doream să devin geolog, să colind munții, dar a venit anul 1990, an cu multe schimbări radicale. Și m-am trezit că dau examen pentru a suplini un post de educatoare la școala mea. Anul acela a fost un an hotărâtor pentru întreaga mea viață. Ochișorii copilașilor din grupa mică, zâmbetele lor când mă vedeau, bucuria de a-i îndruma la debutul școlarității – toate acestea m-au făcut să rămân în sistem.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Au fost foarte multe momente: când am reușit să devin titulară, după ani de studiu, când am trecut cu bine peste toate examenele și gradele didactice, când am absolvit facultatea la 45 de ani, iar familia m-a susținut necondiționat…
Atunci când primesc mesaje de la foștii mei elevi și îmi mărturisesc că am însemnat ceva pentru ei, când mă caută pe rețelele de socializare pentru a mă regăsi ca să îmi spună cuvinte de mulțumire, când cei care sunt acum la liceu mă caută la școală pentru a –i ajuta la diferite proiecte; când cei din clasele gimnaziale mă caută în pauze pentru a împărtăși cu mine bucuria unei note mari sau necazul unei note mici…
Poate par lucruri mărunte, dar care pe mine mă fac să mă simt împlinită!
Într-o lume în care informația este la un clik distanță, care mai este rolul școlii?
Am să vă răspund printr-un citat din Paula Polk Lillard: „Rolul adultului este să îl învețe cu dragoste pe copil ce înseamnă limitele, altfel îl va învăța viața, dar fără dragoste…”
Parafrazând, aș spune că rolul școlii este acela de a-l învăța pe copil să discearnă binele de rău, să cunoască capcanele internetului, chiar dacă informația e doar la un clik distanță. Iar informația simplă fără a fi însoțită de sentimente, de emoții nu transmite nimic. Din școală asimilăm multe informații, iar procesul de învățare este strâns legată de profesor și de implicarea acestuia în a-l face pe elev să descopere și să îndrăgească școala. Totul cu iubire.
Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?
Nu știu… am întrebat-o pe fiica mea și ea mi-a răspuns: empatia. Mi-a spus că am o fire sensibilă și plină de empatie, cu o intuiție foarte bună și spirit artistic. Eu aș spune că sunt o persoană asertivă, încrezătoare în forțele proprii, echilibrată și rezistentă la stres. Sunt hotărâtă, meticuloasă și organizată.
Ca puncte slabe și pe care mi le-aș dori îmbunătățite ar fi: încăpățânarea, lipsa atenției distributive. Dacă mi se cere să fac două lucruri în același timp sunt pusă în încurcătură, prefer să le iau pe rând și să le tratez cu atenție. Uneori pot fi inflexibilă…
Da, sunt implicată în multe activități extrașcolare. Asta și datorită faptului că sunt și consilier educativ sau coordonator de programe și proiecte educative . De aceea, organizez activitățile extrașcolare la care îmi implic și colegii. Dintre proiectele educative desfășurate în școala noastră amintesc de cele cu impact asupra elevilor noștri: Festivalul Toamnei, O stea numită România, Iarnă eminesciană, Poveste de Crăciun, Triunghiul Vieții- Martie- Primăvara- Mama, Hai-hui prin Lunca Moldovei, File de istorie ș.a. Bucuria din ochii copiilor atunci când participă la aceste activități este cea mai mare răsplată pentru mine.
Dar trebuie amintite și concursurile interdisciplinare la care particip cu elevii mei de clasa a IV-a. Cel mai drag ne este Concursul For LIFE , concurs la care elevii mei au obținut premii frumoase începând cu prima ediție din 2022. Amintesc și alte concursuri: Comper, Matemaniada, Lumina Math, Super Elev.
Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?
Cred că fiecare dintre noi urmăm modelul unei persoane, voluntar sau involuntar.
Reflectând la această întrebare realizez că nu m-am gândit până acum la acest aspect. Dar, imediat, mi-a părut chipul doamnei diriginte din liceu, prof. Gafencu Mioara- o doamnă de o mare finețe fizică, dar mai ales spirituală. Profesoară de limba și literatura română, erudită, distinsă,cu multe cărți publicate, mare iubitoare de poezie și de frumos. Și la vârsta de 85 de ani este activă, participând cu implicare la activitățile culturale ale orașului Fălticeni.
Ce vă place să faceți în timpul liber?
În primul rând îmi place să citesc, cam tot ce îmi pică în mână, dar ,mai ales, cărți istorice. Încerc să descopăr adevărata istorie a poporului român, nu doar ce am învățat la școală, știind că multe fapte istorice au fost rescrise după chipul și asemănarea comunismului. Apoi mă relaxez în natură, în drumeții scurte, în pădurile din apropierea satului. Să știți că funcționează trucul cu îmbrățișarea unui copac, într-adevăr te încarci cu energie pozitivă, vă spun din propria mea experiență ( Pe cuvânt de pionier!)
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
E simplă: Un profesor bun îți dă aripi- aripi ce te vor purta apoi singure departe, departe pe drumul cunoașterii! Asta îmi doresc pentru elevii mei: să le dau aripi!
