„Ceea ce faci are un impact mult mai mare decât ceea ce spui.” – Stephen Covey
Stăm de vorbă cu Duică Tatiana, director la Școala Gimnazială Giurgița, Dolj.
Ce ne puteți spune despre dvs.?
Am 44 de ani și 2 copii minunați, băieți de 17 și 19 ani. Sunt un om simplu, care își dorește să facă lucruri bune. Am muncit din timpul liceului, nu din necesitate, ci din dorința de a fi mereu activă, iar aceasta cred că este o trăsătură pe care am preluat-o din familie, de la bunicii mei, la care mergeam în vacanțe când eram mică, și de la părinții mei.
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
De când am realizat cât de importantă și iubită este „doamna educatoare” și, mai târziu, „doamna învățătoare” în viața copiilor, mi-am dorit să îmbrățișez această „misiune”.
Am încercat de-a lungul timpului mai multe domenii de activitate, dar nu am fost niciodată mai fericită și împlinită decât în această postură. Să fii înconjurat de copii și să ai ocazia să faci lucruri pentru ei este cea mai mare bucurie!
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?
Am început ca profesor de discipline tehnice (Construcții, Instalații și Lucrări Publice) la Colegiul „Ștefan Odobleja” din Craiova. Între timp, am terminat Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar și am profesat ca educatoare la grădinița la care am mers eu în copilărie. Ca orice început, nu a fost foarte ușor, dar am continuat să îmi dau gradele , am terminat un master în Management Educațional. De asemenea, am făcut un curs postuniversitar în Psihopedagogie Specială la Universitatea de Psihologie din București.
De la profesor de discipline tehnice la educatoare și, mai apoi, director de școală, am demonstrat că educația poate lua multe forme și că nu este niciodată prea târziu să îți urmezi adevărata pasiune
În anul 2021, am schimbat din nou rolul, (după trei ani de profesor de discipline tehnice , urmați de alti trei ani de educatoare), ajungând la Școala Gimnazială Giurgița în calitate de director. Deși nu aveam experiență, aveam dorința și ambiția de a face tot ce pot pentru copiii din mediul rural, care au mai mare nevoie de noi (profesorii) decât cei din mediul urban.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Pot spune că a fost una dintre cele mai mari provocări când am acceptat propunerea de a deveni director la o școală din mediul rural. Terminasem masterul în Management Educațional, dar eram convinsă că nu era suficient pentru a face rolul meu eficient și remarcabil.
Când am preluat funcția de director la Școala Gimnazială Giurgița, în mediul rural, am știut că urma să întâmpin o provocare semnificativă, dar și o oportunitate de a schimba destinul copiilor dintr-o comunitate mai puțin favorizată. Deși nu aveam experiență managerială anterioară, am folosit toate cunoștințele acumulate și dorința de a face o schimbare pozitivă. Am implementat ore remediale, am oferit masă caldă, am inițiat proiecte europene și am asigurat un mediu școlar modernizat, toate având un impact semnificativ asupra elevilor.
Am avut norocul să dau peste o comunitate școlară deschisă și empatică, colegi care m-au făcut să mă simt bine primită în „familia” lor, iar lucrurile au început să funcționeze foarte bine. Am avut de la început o listă clară a obiectivelor (ore remediale, masă caldă, proiecte europene, PNRAS, mobilități Erasmus, starea de bine, cursuri de formare pentru profesori, modernizarea spațiului școlar, activități extrașcolare), iar, cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să le ating în proporție de 75%.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Evident, cea mai mare mulțumire este, fără doar și poate, bucuria copiilor: faptul că beneficiază de dotări moderne, ore remediale, masă caldă, excursii gratuite, ceea ce face ca toată munca să fie răsplătită. Copiii din mediul rural au atât de multă nevoie să fie ascultați, îmbrățișați, încurajați și susținuți, încât rolul nostru în viața lor poate face diferența între reușită și eșec. În cadrul școlii, s-a demonstrat că și ei pot reuși prin efort susținut și motivat.
Nu mă las niciodată descurajată de dificultăți, pentru că văd în fiecare provocare o oportunitate de a învăța și de a crește. Această mentalitate pozitivă m-a ajutat să îmi urmez drumul in educatie și cred cu tărie că educația este cheia spre succes, mai ales pentru copiii din mediul rural
Una dintre cele mai mari realizări ale mele a fost crearea unui climat de încredere și colaborare între colegii mei și între comunitate. În ciuda birocrației care adesea frânează evoluția în educație, am reușit să aduc un echilibru între cerințele administrative și nevoile reale ale elevilor.
Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?
Ce aș schimba? Răspunsul este clar: birocrația, care ne ocupă atât de mult timp în defavoarea activităților cu copiii. Poate că accentul ar trebui pus pe activitățile practice, pe educare, nu doar predare, pe descoperire, nu doar pe transmiterea de informații, pe diferențierea în predare și evaluare.
Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?
Cea mai mare calitate elementară în rolul de dascăl este, înainte de toate, dragostea pentru copii, răbdarea de a-i asculta cu adevărat, nu doar de a-i auzi.
Îmi place să spun despre mine că sunt un om care nu renunță indiferent cât de greu mi-ar fi. Îmi place să duc lucrurile la bun sfârșit, chiar am o vorbă: „Important este să pornești pe un drum, apoi cu siguranță Dumnezeu ți se va alătura”.
Dar una sau mai multe trăsături de caracter pe care ați dori să le îmbunătățiti?
La capitolul „lucruri de îmbunătățit”, aș putea menționa dezvoltarea abilităților de comunicare clară și precisă atunci când vine vorba de trasarea sarcinilor. Am tendința de a încerca să le fac pe toate, ceea ce nu este posibil.
Conștientizez importanța comunicării clare și a delegării sarcinilor, așa că am învățat din experiențele mele ca lider că fară comunicare și o echipă eficientă atingerea obiectivelor nu este posibilă
Mă aflu într-o continuă căutare de autodezvoltare, pentru că știu că educația nu trebuie să cunoască stagnare.
Ați avut sau aveți un model în viața reală? Dacă da, ce ați admirat la persoana respectivă?
Mă consider un om norocos și, când vine vorba de prietenii și de oamenii care mă inspiră și mă motivează, au fost cazuri care ei au crezut in mine poate mai mult decat am facut-o eu.
Am întâlnit mereu oamenii potriviți la momentul potrivit. ca model în managementul educațional, o pot aminti pe directoarea mea dragă, cum îi spun eu și cum o am trecută în agendă, Crisanda Făgădar, director la Școala „Nicolae Bălcescu” din Craiova –pe langă rolul de manager are marea calitate de a fi un om minunat!
In cadrul școlii este echipa pe care mi-am format-o, colegi cu o experiență mult mai mare decat a mea in domeniul educației ,de la care am multe lucruri de invațat si fără de care nu aș putea duce toate proiectele la bun sfârșit.
Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Despre timpul meu liber, pot spune că este mai puțin în ultimul timp, dar încerc să fac lucruri care îmi fac plăcere, cum ar fi să merg la sală, să călătoresc – aici am o mare restanță, dar încerc să recuperez! . Acestea mă ajută să păstrez un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală, lucru esențial pentru a face față provocărilor zilnice.
Ce nu vă place să faceți deloc?
Ce nu îmi place să fac? Am ajuns la ,,luxul’’ de a nu mai face ceea ce nu îmi place, așa că mulțumesc lui Dumnezeu că sunt într-un moment al vieții în care fac ceea ce îmi place cel mai mult. Sunt prinsă în foarte multe proiecte, sunt înconjurată de copii, deci este perfect!
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Îmi place să învăț lucruri noi, să ies din zona de confort, să depășesc limite, iar viața m-a provocat să fac asta chiar dacă nu a fost mereu ușor, a fost mereu benefic.
Consider că sunt un lider educațional autentic, care îmbină expertiza profesională cu empatia și dorința de a face bine. Modestia și dorința de a îmbunătăți continuu sunt trăsături care mă definesc. Sunt un exemplu de dedicare și dragoste față de copii și educație, iar povestea mea sper să fie inspirațională pentru toți cei care cred în puterea educației de a transforma vieți.