Casa Băniei este cea mai veche construcţie civilă din Craiova. La sfârşitul secolului al XV-lea, când Craiova nu era decât un sat, cu case ţărăneşti, modeste şi oameni puţini şi muncitori. La acea vreme s-au ridicat boierii Craioveşti, care, socotind bine vremurile de urgie, au găsit un loc strategic să-şi construiască loc de aşezare: pe vârful unui deal anevoios (îmblânzit între timp de ani), mărginit de un afluent al Jiului (dispărut în prezent) şi înconjurat de izvoare (secate şi ele sau zidite, de-a lungul secolelor). Odată cu mutarea scaunului Băniei de la Strehaia la Craiova (1491 – 1495), casa Craioveştilor a devenit şi reşedinţa banilor, iar ulterior a Marii Bănii. Având rolul unei prefecturi pentru toate cele cinci judeţe de peste Olt, Bănia a continuat să funcţioneze aici, fără întrerupere, până în 1535.
În 1699, Constantin Brâncoveanu, domnitor al Ţării Româneşti, descendent şi el din neamul Craioveştilor, a refăcut casele Băniei, cu birul strâns din judeţele Olteniei. În 1737, turcii au ocupat Craiova, până în 1739, şi Murtaza paşa şi-a stabilit cartierul general în Casa Băniei.
Pe la 1750, Grigorie, episcopul Râmnicului, a cerut domnitorului „casele care au fost băneşti în Craiova“, pentru a fi reparate şi transformate în sediu pentru episcop atunci când venea la Craiova.
De asemenea, Casa Craioveştilor a ascuns multă vreme un adevărat labirint subteran, construit cu scopul de a face posibilă retragerea celor care stăteau în ea, pe vreme de război. Dat uitării spre sfârşiul secolului al XIX-lea, labirintul a fost redescoperit în anii ‘30 de elevii şcolii ce funcţiona pe atunci în Casa Băniei. Având, se pare, aceleaşi obiceiuri „necuminţi“ cu ale strănepoţilor lor din ziua de astăzi, aceştia se furişau prin labirintul de culoare, chiulind de la ore în oraşul cu plăceri ademenitoare.
