Daria Bejenariu

Ce înseamnă pentru tine să fii adolescentă într-o epocă în care tehnologia ne răpește minute importante din viață?

,, M-am dezvoltat foarte mult în ultima perioadă, iar asta înseamnă, în principiu, faptul că pot comunica liber și ușor cu oamenii din jurul meu, străini, dar nu numai.

Perioada online m-a afectat remarcabil, răpindu-mi abilitatea socială și siguranța de sine. Din fericire, am trecut peste, am crescut și acum pot spune că dorința de a cunoaște lume noua este mereu prezentă, ba chiar a devenit o nevoie.

Poate sună teatral, însă în perioada aceasta pe care o trăiesc, provocarea de a fi adolescentă, este o poveste dinamică, dramatică, romantică. Este o perioadă plină de momente ce rămân cu tine, de aceea optez mereu pentru ieșiri, instigări, povești. Nu sunt fan tehnologie, sunt fan relații interumane.  Poți purta o conversație semnificativă în momentul în care ai șansa să vezi emoția din privire, nu majusculele din mesaje.”

Adolescența este descrisă ca fiind vârsta marilor vâltori de unii sau este definită ca vârsta de aur, ori a haosului de alții. Bineînțeles, exemplele de definiții din cărți pot continua. Tu cum o percepi?

,, O percep după modul în care o văd, după modul meu de a fi, după modul de a fi al celor din jur. Adolescența este un termen asociat timpului, element ce nu e coordonat de puterea omului, deci cred că de aceea pentru fiecare definiția adolescenței diferă.

Prietenii mă descriu ca fiind haosul în persoană din prima zi în care ne-am cunoscut. Este un termen pe care cei din jurul meu mi-l asociază, îl asociază cu modul meu de a gândi, de a acționa, de a oferi si de a aborda ceea ce mă înconjoară.

Haosul pentru mine oglindește refuzul tiparului, refuzul imitării. Haosul îl asociez cu spontaneitatea, cu un oarecare fenomen ce lasă o urmă.

Sunt o adolescentă ce a trecut prin provocări pentru a se cunoaște mai bine, deci pot spune că pentru mine acești ani vor fi tabloul unde haosul a început și unde eu am descoperit o plăcere anume în a lupta cu provocările.”

Care este pentru tine cea mai mare provocare a adolescenței tale?

,,Totul pleacă de la ceea ce crezi, de la ceea ce simți. O provocare ce mi-a dat bătăi de cap este eliminarea idealului. Am tendința de a-mi forma imagini în minte, imagini ce uneori derivă exagerat de la realitate. Acestea se nasc, cel mai probabil, din nevoi si dorințe neîndeplinite, ceea ce până într-un punct e natural.

Treptat, am realizat că aceste perfecțiuni utopice induse îmi răpeau șansa de a fi prezentă, de a fi aici, în lumea creației mele. Încep să-mi dau seama că idealul va exista abia după ce mă lovesc de anumite experiențe, experiențe ce trebuie să le primesc cu brațele deschise și cu o minte și mai deschisă.”

Există în viața ta de până acum un moment definitoriu care te-a schimbat ca om? Numește-l, te rog!

„Simt că s-au întâmplat foarte multe schimbări în modul meu de a fi și sunt sigură că modificările nu s-au oprit ieri. Cred că perioada ce a început și ce va continua până când sunt gata să mă numesc adult este abundentă în schimbări, deci nu pot să mă opresc asupra unui moment definitoriu. Pot spune, în schimb, că a fost un șir de evenimente ce au pus cărămidă peste cărămidă pentru a mă forma pe mine, cea de acum. Momentele au fost definitorii și mi-au pus așa-zisa fundație.”

De cele mai multe ori, avem tendința să uităm să apreciem lucrurile simple care ne înconjoară. Vorbeai despre recunoștință într-un discurs public susținut în localitatea Băile-Herculane în cadrul proiectului SIMPOZIONUL IUBIREA CREȘTINĂ. În ceea ce te privește, îți este mai ușor să afișezi nemulțumirea sau gratitudinea?

„Din fabrică, e mai ușor să afișezi nemulțumirea. Este mai des întâlnit tiparul nemulțumitului și asta se vede în reacția oamenilor la întâlnirea cuiva recunoscător. Este o reacție ce constă în uimire, respect, curiozitate etc. Am vorbit despre recunoștință într-un mediu în care am ajuns să mă simt cea mai eu, cea mai sigură pe mine și, bineînțeles, cea mai recunoscătoare.

Este destul de greu de explicat, însă viața mea de licean se definește prin astfel de proiecte, proiecte ce stimulează și modelează felul meu sincer de a gândi. Aceste proiecte, și simpozionul în special, au rolul de a alunga impuritățile din noi, de a transforma imperfecțiunile în perfecțiuni formatoare. În momentul de față, îmi afișez recunoștința cu ușurință și încerc sa găsesc pozitivul în fiecare nemulțumire, deoarece așa am fost învățată, așa mi s-a arătat de oamenii ce m-au modelat, oameni precum Profu.

În prezent pictezi, înveți să cânți la chitară, la ukulele, și, mai nou, organizezi acțiuni în mediul școlar. În general, facem lucruri în adolescență întrucât căutăm cu disperare să satisfacem nevoia de apartenență la un grup. Ai găsit această liniște în persoanele din jurul tău?

„DA! Suntem varianta noastră unică în mediul potrivit. Ajutând la organizarea acestor proiecte, am ajuns să cresc constant alături de oamenii ce îmi seamănă, ce mă susțin, ce mă ridică și viceversa.  Nu pot spune că am căutat acest anturaj. Cred ca mi-a fost oferit de context, de soarta, de mâna cuiva, nu știu. Nu pot să-mi explic. Important este să realizez raritatea acestei șanse și să apreciez fiecare moment și persoană, deoarece consider că ai ce învăța de la persoanele din jurul tau.”

În opinia ta, sistemul de învățământ din Romania ne pregătește să fim adulți bine integrați în societate?

„ Domnul Bădescu mereu ne încurajează să ne găsim propria chemare. Ne îndrumă să căutăm acel ceva ce ne face pe noi, noi înșine și să excelăm în jurul acestuia. Societatea, din ce am observat eu până acum, prezintă idealul precum imaginea unui om acceptat, plăcut de cât mai mulți indivizi. E complicat să fii foarte bun într-o arie și să fii admirat de un număr mare de persoane, deoarece invidia e unul din elementele umane.

Din unele puncte de vedere, pot spune că școala ne formează să respectăm un tipar. Eu sunt învățată să mă inspir din tipar și să fiu eu. Am fost încurajată de profesorii din jurul meu să mă fac remarcată. Subiectul întrebării este delicat, deoarece pot răspunde pe baza unor jocuri de imaginație, neștiind cum m-a afectat sistemul nostru școlar per total. Cu toate acestea, văd, simt goluri motivaționale în ceea ce ni se arată la ore. Se remarcă îndemnarea înspre imaginea unui robot social, însă cine vrea să schimbe ceva, va combate conceptul imitației. Ar fi frumos ca în următoarea perioadă a vieții noastre să încercăm să fim noi, să luăm o gură proaspătă de aer şi să ne transformăm în oameni ce atrag priviri și ce vor fi recunoscuți pe baza identității noastre proprii.”

Legat de același subiect, crezi că feminismul este bine cultivat în rândul adolescenților de azi? Ne învață școala să așezăm femeia pe un loc egal cu bărbatul? Știu că ești destul de revoltată pe această temă, întrucât mai avem multe de învățat.

„Am crescut într-un mediu în care feminismul a fost mereu prezent. Din toate părțile familiei, niciodată nu a fost ridicată problema că bărbatul e mai presus decât femeia sau invers. Egalitatea vine mână-n mână cu respectul.

Subiectul feminismului face îngrijorător de multe ravagii în rândul colegilor mei. Nu pot spune că toți înțeleg termenul, și cred că asta este principala problemă. Cunoaștem faptul că femeile au luptat, au făcut gălăgie pentru drepturi egale și libertate, însă pentru unii, termenul egal este șoptit, chiar nepronunțat. Aș putea vorbi mii de ore despre ce înseamnă femeia și ce înseamnă feminismul, însă pot rezuma toată frustrarea într-o simplă formulare: nu poți prezenta un concept necultivat într-o limbă străină, neînțeleasă.

Mediul meu școlar nu a făcut niciodată o diferență, suntem tratați egal, cum este și normal. Mi se pare absurd să răspund în 2022 la o întrebare de genul, însă acest subiect nu este consumat încă, din păcate.

Școala nu ne învață cum să ne comportăm, ci cum să reproducem ceva așa zis corect. Din punctul meu de vedere, da, undeva în program ar trebui să se deschidă o fereastră despre acest subiect controversat, deoarece încă există adolescenți ce leagă această idee de conceptul dacă bărbatul poate să care o plasă, poate și femeia.

Vorbind realist, despre egalitate învățăm în familie, școala având rolul de a susține normalitatea și de a nu încuraja ieșirile misogine. O societate sănătoasă oferă posibilități egale, drepturi egale, priviri egale.

Adolescenții se uită cu admirație, fără dubii, la un bărbat ce deține o firmă, însă își pun întrebări precum cum a reușit, dacă are copii, ce face, când are timp, e căsătorită, cum face față?, când o femeie este în aceeași poziție. Aici este eroarea, aici trebuie o schimbare, aici încercăm să facem schimbarea inițială.”

Ai un talent special pentru literatură, în opinia mea, dar cu toate acestea te îndrepți mereu spre științele exacte în studiile pe care le urmezi sau pe care te pregătești să le urmezi. Ce cauți, de fapt, în spatele exactitudinii? Să fie, oare, haosul?

„ Tind să cred că toată viața noastră conectăm puncte. Este un sistem amplu, haotic, format din miliarde de semne, între care am descoperit sau am format conexiuni. În literatură, în partea artistică, legăm doua puncte prin metode diferite. Leg primul vers al unui poem de ultimul, printr-o linie frântă de cuvinte ce cumva formează o muzicalitate aparte. În arte plastice, îmbini culori diferite pentru a finaliza un tablou. Formezi conexiuni inter-umane prin simplu fapt că dai mâna cu cel de lângă tine.

Mai există exemple, mai există modalități, însă din totalitatea lor rezultă povestea noastră.  Cum spuneam pe la începutul interviului, haosul poate fi un termen ce mi se asociază. Simt un fior de entuziasm când ceva neplănuit apare în cale, când trebuie să iau o decizie pe moment, când este necesar să acționez direct, deoarece nu mai e timp de filtrul rațiunii. Da, ce am enumerat mai sus sunt scenarii ce mă fac să mă simt în viață, ce trezesc adrenalina.

Cu toate acestea, sunt o persoană rațională. Sunt o fire ce are nevoie de disciplină pentru a excela. Poate aici se află o parte din motivul pentru care sunt atrasă de exactitudine. Îmi oferă acel segment de liniște, de continuitate logică. În aceste calcule cunosc perfecțiunea minții. Totodată, în aceste științe exacte conectez puncte cu ușurință, pot reface conexiunile și pot avea un nou început. Este un sistem de linii cursiv, poate chiar o dreaptă. Se sesizează diferența dintre esența mea emoțională și cea logică. Au nevoi diferite, însă acest lucru cred că îmi aduce un anumit echilibru, o anumită armonie proprie ce se hrănește din ambele poluri esențiale mie.”