de Beatrice Anisoiu
DANTE ALIGHIERI
Repere biografice: născut în 1265 (decedat în 1321) la Florența, a fost un poet și filosof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu.
Viața lui Dante Alighieri este strâns legată de evenimentele politice din Florența, era un om implicat politic și s-a remarcat prin duritatea cu care își elimina rivalii. Într-o perioadă de neliniște în Florența, el a ales să se implice activ în lupta pentru putere în conflictul Guelfii-Ghibelinii, primii susținuți de papalitate, ultimii de Sfântul Imperiu Roman. Pe fondul implicări lui în disputele politice, Dante va ajunge să fie trimis în exil și să părăsească orașul natal Florența, în care nu va reveni niciodată. Petrece cea mai mare parte a exilului în Verona, iar sfârșitul vieții și-l va găsi în Ravenna.
Prima operă importantă a lui Dante, „Vita Nuova” („Viața nouă”), a fost scrisă între 1292 și 1293, operă în care se vorbește despre o reînnoirea vitală a poetului după întâlnirea cu ființa iubită, Beatrice. Volumul conține 31 sonete și „canzoni” reunite prin intermediul a 42 de comentarii în proză.
O altă lucrare a sa foarte cunoscută este „Le Rime”, o culegere de versuri în care sunt reunite poezii din tinerețe, o grupare de poezii pe teme filozofice, în formă de dialoguri cu personaje alegorice, denumite „Justiția Divină”, „Justiția Umană” și „Legea”.
Dante Alighieri este cunoscut mai ales pentru monumentalul poem epic La commedia, numit mai târziu La divina commedia. Divina Comedie a lui Dante, o capodoperă a literaturii medievale, reprezintă o viziune profund creştină asupra destinului temporal şi etern al omului. La nivel personal, creația se bazează pe experienţa exilului trăită de către poet departe de oraşul său natal, iar în planul de profunzime, opera trebuie citită ca o alegorie, sub forma unei călătorii imaginare în cele trei compartimente ale lumii de după moarte (Infernul, Purgatoriul, Paradisul), în care poetul se întâlnește cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui. Astfel, fiecare personaj este reprezentantul unei virtuți sau al unui viciu, situarea în una din cele trei lumi fiind simbolică, ca răsplată sau pedeapsă. Dante este călăuzit prin Infern și Purgatoriu de către poetul Virgiliu, simbol al înțelepciunii. În cel de al treilea tărâm, Dante va fi însoțit de Beatrice – ființa pe care a adorat-o toată viața, deși a fost căsătorit cu o altă femeie care i-a dăruit patru copii – fiind instrumentul voinței divine, ea este cea care îl ajută să găsească drumul spre Paradis – acolo unde înțelege că iubirea „mișcă sori și stele ”(l’amor che muove il sole e l’altre stelle).
Ce nu știați despre Dante…
S-a născut în zodia Gemenilor, provenind dintr-o familie de rang nobil modest.
La vârsta de nouă ani, o întâlnește pe frumoasa Beatrice Portinari, de care se va îndrăgosti. Deși se întâlnesc doar de trei ori, în viață, Dante va transpune imaginea acestei frumoase florentine în capodopera sa „Divina Comedie”. Beatrice devine o figură prin care
Dante a creat una dintre cele mai celebre femei din toată literatura.
La vârsta de 18 ani, elaborase deja prima sa lucrare în versuri, ajungând să creeze, pe parcursul vieții, atât în limba latină, cât și în italiană.
Giovanni Boccaccio, în lucrarea „Trattatello in laude di Dante” îl descrie ca fiind un bărbat de statură medie, cu un nas acvilin, ochi mari, pielea brună, părul negru, cu o fața prelungă, îngândurtă și mereu melancolică.
În viața de familie, dar și cea publică era cunoscut ca fiind un bărbat ordonat, calm și curtenitor.
Citându-l pe același Giovanni Boccaccio, Dante aplica în viață principiul „Mănâncă pentru a trăi, nu trăi pentru a mânca!”
L-au pasionat scrierile lui Cicero, Socrate, Aristotel, Platon, Dante fiind dedicat cunoașterii, având o memorie extraordinară.
Moare la vârsta de 56 de ani, în septembrie 1321, de malarie, la Ravenna.
FRANCESCO PETRARCA
Repere biografice: s-a născut în 1304 la Arezzo, Italia și moare în 1374 în Arquata, Republica Veneția.
Francesco Petrarca a fost un prozator, poet și umanist italian din secolul al XIV-lea, unul din cei mai importanți poeți lirici ai literaturii italiene, dar și printre primii umaniști din istoria literaturii europene.
Este autor de versuri și proză scrise în limba latină vulgară, distingându-se „Africa”, poemă eroică, alături de „ Epistolae metricae” care cuprinde 66 de scrisori în care sunt relatate evenimente politice și literare, unele inspirate din viața autorului.
Cea mai valoroasă creație a sa este considerată a fi Il Canzoniere, apărută în limba română cu titlul „Canțonierul”, o culegere care cuprinde în cea mai mare parte sonete, balade, sextine ce au drept conținut exprimarea pasiunii lui Petrarca pentru Laura de Noves, o tânără italiancă, de care va fi îndrăgostit pentru tot restul vieții.
Ce nu știați despre Petrarca…
Petrarca a studiat dreptul, înscriindu-se la universitate, dar nu își finalizează studiile.
Pe parcursul a 12 ani, va călători și va studia în diferite orașe din Italia: Roma, Napoli, Verona, Padova, timpul petrecându-l în biblioteci, astfel, tânărul erudit ajunge să asimileze cunoștințe din operele marilor clasici italieni, dar și din cele ale personalităților Evului Mediu.
Pentru el, latina este aproape a doua limbă pe care o folosește și pentru a lua notițe, iată de ce o mare parte din creațiile sale sunt scrise în această limbă.
La vârsta de 23 de ani, o va întâlni pe frumoasa Laura de Noves, o tânără de o frumusețe angelică, cu părul blond și piele albă ca zăpada de care se va îndrăgosti și care îi va deveni muză în lucrarea intitulată „Canțonierul”.
A fost foarte implicat în viața politică și culturală a epocii sale.
Petrarca dedică o parte din studii literaturii religioase, citind viețile și operele Sfinților, de acea, în multe din lucrările sale, el meditează la soarta sufletului și la valoarea religiei .
Petrarca a trăit ultimii ani ai vieții sale în jurul Padovei, însă a murit în Arquà, la vârsta de 70 de ani, în onoarea sa, acest oraș se numește acum Arquà Petrarca.
Dante și Petrarca – Ars amandi (arta de a iubi)
Contextul istorico-politic al anilor în care au trăit Dante și Petrarca influențează nu numai felul lor de a fi, ci și viziunea acestora.
Dante este înzestrat cu o cunoaștere enciclopedică, dovadă fiind operele sale în care își exprimă pasiunea pentru cunoaștere și dificultatea de a o atinge.
Petrarca, apropiat de Umanism, își concentrează actul creator asupra omului, insistând cu precădere asupra sinelui, asupra profunzimilor interioare ale artistului care este descris în mod special în capodopera sa Canzoniere.
Dante și Petrarca au, de asemenea, o concepție diferită despre rolul și esența poetului, dar și despre literatură. De pildă, Dante este interesat să-și dezvolte permanent cunoștințele pe care și le procură și le îmbogățește prin lectură continuă, astfel, în viziunea sa literatura se întrepătrunde cu principiile sale despre credință și morală. În schimb, Petrarca, adeptul analizei psihologiei și condiției umane, este convins de valoarea autonomă a literaturii și consideră poezia ca un mijloc de purificare.
Viziunea asupra iubirii la cei doi mari poeți
Așa cum am specificat mai devreme, experiența poetică, dar și întreaga viață a lui Dante și a lui Petrarca se învârt în jurul figurilor a două femei, Beatrice Portinari și Laura de Noves. Ambele, în felul lor, reflectă personalitatea autorilor care le-au reprezentat în operele lor, în două perioade foarte specifice ale istoriei.
Beatrice este reprezentarea femeii angelice, purtătoare a înălțării spirituale, aspirație la frumusețea divină; ea nu face parte din lumea pământească, este doar o proiecție imaginară care își trăiește splendoarea după moartea sa. Dante a ales ca Beatrice să nu fie niciodată descrisă fizic, ea fiind doar un simbol al apropierii de Dumnezeu. Dragostea lui Dante pentru Beatrice este un fel de înălțare morală și spirituală, iar întâlnirea cu ea în Paradis descrie de fapt, efectele pe care le provoacă iubirea față de Divinitate asupra lui.
Laura lui Petrarca, în schimb, este cunoscută în lumea pământească, este o femeie fermecătoare, o ființă reală, nu un înger. Mai presus de toate, observăm la Petrarca cum frumusețea Laurei suferă sub acțiunea timpului și eroina este descrisă dintr-o perspectivă complet naturală.
Femeia lui Petrarca provoacă agitație constantă poetului. Dragostea lui pentru frumoasa doamnă nu îl duce către Dumnezeu, mai mult, pare că îl îndepărtează de acesta, că îi creează îndoieli și drame spirituale. Moartea Laurei (în realitate, aceasta moare în timpul epidemiei de ciumă, de la 1348) este un sfârșit tragic al tuturor dorințelor pământești pentru Petrarca.
Mai mult de atât, la umanistul Petrarca, iubirea este o trăire senzuală, deci pământească și, prin urmare, trăită continuu ca păcat, însă, în același timp, iubirea este și o chestiune de investigare a sinelui, experiența dragostei fiind un simbol al experiențelor sentimentale, intelectuale și religioase, adunate toate la un loc.
Dacă Petrarca prin iubire își examinează sentimentele contradictorii dintre credință și dorință, iubirea lui Dante, pe de altă parte, este percepută ca un instrument pentru a ajunge la Dumnezeu, este purtătoarea mântuirii eterne.
Ceea ce trebuie reținut este că pentru cei doi mari artiști, femeia este capabilă să transfigureze întreaga lume a unui individ, această muză modifică total geniul creator, respectiv universal său spiritual.
În celebra sa carte, Istoria literaturii italiene, Francesco de Sanctis nota „ Fiinţe tăcute şi nedefinite câtă vreme trăiesc, Beatrice şi Laura încep să trăiască numai atunci când mor.” Cele două eroine reprezintă un prototip al femeii-ideale, o ipostază sublimă a iubirii și o sursă a inspirației.
Dar pentru a descoperi frumusețea acestor două povești de iubire, vă invit la lectură. Ce poate fi mai frumos decât să descoperi o altă lume în care iubirea este cel mai înălțător sentiment uman!
Și închei cu Dante care spunea „Cu cât mai multă dragoste află sufletul, cu atât mai multă dăruieşte, astfel încât, pe măsură ce devenim mai curaţi şi mai deschişi, bucuria dragostei ajunge să fie tot mai completă.”
Resurse și link-uri utilizate:
Dante Alighieri, „Divina Comedia”, Editura Gramar, 2011;
Petrarca Francesco „Canțonierul”, Editura Humanitas, 2011;
Francesco de Sanctis, „Istoria literaturii italiene”, Editura Pentru Literatura Universală, 1965;