Daniela MARCU

         Mă numesc Marcu Daniela, m-am născut la Brăila, am copilărit la Carei, am urmat facultatea de Științe, specializarea Biologie Chimie la Oradea (Clujul era doar un vis), dar m-am căsătorit în orașul Cluj- Napoca, fără să îmi propun acest lucru, astfel mi s-a împlinit visul de a da examenele de grade didactice în cel mai renumit Centru Universitar.

      Iubesc copiii, am crescut într-o familie cu patru copii, în care părinții au divorțat. Prin sentință judecătorească eu și sora mea mai mică am fost dați în grija mamei, iar ceilalți doi frați ai mei mai mari au fost dați în grija tatălui.  Mama nu m-a dus la școală la vârsta de 7 ani, motiv pentru care tati a venit după mine la Brăila și m-a adus în orașul Carei, unde m-a dus la școală. Și acum țin minte prima zi în care m-a dus tati la școală, copiii scriau iar eu am aterizat ca prin farmec în locul cel mai drag al sufletului meu –  ȘCOALA. Iubeam cărțile, visul meu a fost să fiu profesoară să am o bibliotecă și să scriu o carte. Lucruri care, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, s-au împlinit. Într-un final tati a adus-o și pe sora mea mai mică pe care o iubeam cel mai mult. Am avut o copilărie grea, zilnic eram bătută de sora mea, dar am înțeles-o, nu e ușor să-ți crești cei trei frați, când tu ești un copil de clasa a III-a. Iar în clasa a VI-a lucrurile au devenit și mai grele pentru că tati nu mai avea cum să facă față cheltuielilor și ne-a lăsat singuri, el mergând în Germania la muncă. Dar toate au trecut și am păstrat doar amintirile frumoase. Acum am o familie frumoasă, o fetiță creativă și extrem de descurcăreață, a crescut ca și mine cu cheia la gât, deoarece eu și soțul meu mergeam la lucru înainte de ora 7. Am un soț răbdător, care mă ajută enorm cu Maria, mai ales la ce ține de teme la matematică și engleză.

 Copilăria este pentru mulți dintre noi una din cele mai frumoase perioade ale vieții. Care sunt cele mai frumoase amintiri ale copilăriei?

          Deși am avut o copilărie grea, eu mi-am colorat-o prin bogata mea imaginație și acțiune, cu locuri și viețuitoare frumoase. Pentru că citeam foarte mult de mic copil, mi-am dezvoltat creativitatea și imaginația, astfel am reușit să nu mă afund în tristețea copilăriei.

        Din clasa a III-a, făceam naveta cu trenul la sfârșit de săptămână la Domănești, la bunicii tatălui meu la sat, era la 10 km distanță de Carei, iar de la gară mai mergeam 3 km pe jos, pentru ca să ajung la casa bunicilor.  Acolo era oaza mea de liniște, acolo sufletul meu prindea farmec și creionam deja povești pline de magie și farmec. Vorbeam cu animalele și plantele, mă scăldam în râul care străbătea satul bunicii. Eram precum micul NICĂ, la scăldat….

       Ce îmi plăcea să mai fac în copilărie?  Să merg la biblioteca din Castelul orașului copilăriei mele Carei.  Citeam povești nemuritoare, iar la lumina Lunii depănam sute de povești în mintea mea de copil, luna mă fascina cel mai tare, puteam să o privesc ore în șir și credeam cu tărie că acolo trăiesc Zânele. Cea mai importantă pasiune a mea este cititul. Am avut grijă să-i insuflu această pasiune și fetiței mele Maria, la Atelierul meu cu Povești pe care îl desfășor la demisolul Bisericii Sf. Prooroc Ilie, astfel a ajuns deja să citească cărți de sute de pagini și mi-a scris și câteva povești, pe care urmează să le publicăm împreună. Am publicat numeroase cărți, la care le-am realizat lansarea în galeria de artă care se găsește tot la demisolul parohiei.

 Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?

Tati a fost modelul meu, pentru el niciodată nu a existat NU SE POATE, este credincios, știa mereu că oricât de greu ne este, Dumnezeu o să ne ajute, ne cânta mereu durerea sufletului său. Am crescut cu cântecele lui și enorma dragoste ce ni-o purta. Nu a vorbit-o de rău pe mama NICIODATĂ! Am și scris pentru el o carte intitulată ,,ÎN URMA PAȘILOR TATĂLUI MEU” Îl iubesc enorm de mult, mi-a fost prieten, tată, mamă, este și rămâne sufletul care m-a încurajat mereu să merg înainte cu CREDINȚĂ!      Sora mea Mirela, este un alt exemplu pentru mine, m-a învățat că în viață trebuie să lupt ca să obțin ceea ce vreau, ea a fost cea care m-a crescut, a dus greul casei, de la vârsta de 10 ani să faci ce face o mamă, nu e tocmai ușor!  Mai am un model, fosta mea profesoară din gimnaziu Miorița Traiana OLEA, pe vremea noastră fetele croșetau, băieții făceau traforaje, ea m-a învățat arta cusăturilor pe etamină, apoi ulterior mi-a fost și director și colegă. M-a îndemnat să particip în anul 2007 la Concursul de obținere a Gradațiilor de Merit în Învățământul Preuniversitar, m-a sprijinit pas cu pas la întocmirea dosarului, astfel doar după trei ani de predare la catedră, mi-am depus acel dosar și am obținut gradație de merit. Și acum păstrez legătura  cu ea, este dascălul care mi-a insuflat dragostea pentru profesia de dascăl, împreună cu alți dascăli pe care doresc să-i amintesc –Învățătorii mei – doamna Adela OLARIU, cel mai iubit învățător Petru BUDĂU, care ne-a părăsit după nici un an și doamna Rodica TERȚAN.  Nu pot să nu îi amintesc și pe profesorii de gimnaziu doamna dirigintă Terezia Naghiu, doamna profesor de matematică Agnes NAGY – dânsa m-a făcut să iubesc matematica,  doamna profesoară de muzică Mărioara VULCAN, doamna profesoară de franceză  Viorica TOMAI – care m-a învățat Tatăl Nostru în limba franceză. Nu pot să nu amintesc de domnul  profesor de sport Vasile GEORGESCU, datorită căruia am devenit punctuală, organizată și perseverentă în tot ceea ce fac.

 Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?

În clasele gimnaziale am văzut filmul inspirat după un caz real– Minți periculoase – cu una din actrițele mele preferate Michelle Pfeiffer, atunci m-am decis că acesta e visul meu, să fiu o profesoară ca și ea.

 Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?

Îi țin perfect minte, era vară, luna august, m-am dus la școală să-mi duc decizia de numire pe post, eu de fire extrem de conștiincioasă, normal că m-am dus înainte de 1 septembrie. Am avut parte de un director formidabil, căruia îi mulțumesc pentru că NU mi-a acceptat demisia din prima săptămână. Am fost repartizată la două școli, la școala unde am finalizat eu ciclul gimnazial, directoarea a fost extrem de rece, nici nu a vrut să stea de vorbă cu mine când i-am zis ca am venit pe postul de biologie secția română. A zis că nu are nevoie de mine, ea are nevoie de profesor la secția maghiară. Cu ce eram eu de vină că ea a greșit să scoată postul corect? Dar bine că doamna Eva DEMETER, un manager minunat mi-a întregit norma, a dat două telefoane la alte două școli din oraș. Nu a fost deloc ușor, având în vedere că am avut trei școli – 6 directori, dar ambiția m-a ajutat să trec cu bine peste primul an de învățământ extrem de greu. Mi-au fost dragi copiii, la ore uitam de tot greul, de orele de pregătire, nopțile nedormite în care făceam proiectări didactice. Tatăl meu adesea mă suna să vadă când vin acasă, eu rămâneam după ore să fac pregătiri cu SANITARII PRICEPUȚI, cu care am obținut în primul an MENȚIUNE, la faza Națională a Concursului de Acordare de Prim Ajutor – SANITARII PRICEPUȚI.

În primul an, am avut ore de la clasa a IV-a, unde predam științe, până la clasa a XI, inclusiv o clasă de profesională. Nu a fost ușor deloc, dar cu multă ambiție și perseverență m-am perfecționat și am urcat încet pe treptele carierei mele profesionale, azi având o experiență profesională bogată. Am obținut în anul 2019 gradul I, în anul 2016 am devenit metodist al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, și director de școală. Am avut în derulare trei proiecte POCU, proiecte care mi-au adus o bogată experiență didactică și managerială.

 Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?

Cea mai grea provocare a fost când am ajuns manager de școală și un elev a căzut și s-a lovit la cap, iar eu i-am acordat primul ajutor. Am simțit că îl pierdem pe copil, deoarece a devenit inconștient și nu îi mai simțeam pulsul. Dar Dumnezeu m-a ajutat și i-am salvat viața, în acea perioadă timp de o lună de zile,  mergeam zilnic la el în clasă, deși nu predam la clasa lui, mergeam  doar să văd dacă e bine.

M-am rugat atât de intens atunci când a avut loc acel incident, încât chiar cred că Dumnezeu a făcut o minune!

Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

Da, am avut numeroase momente de împlinire, dar ca o clasă întreagă să iubească biologia mai rar. În 2007, eram în al treilea an de predare, o mămică mă sună disperată, că părinții sunt revoltați că nu au ajuns copiii acasă, deși e ora 16. Atunci eu am asigurat-o că nu știu motivul pentru care copiii nu au ajuns acasă.  Dar, peste 10 minute m-a sunat să-mi zică că elevii mei iubesc atât de mult orele mele, încât de dragul meu s-au dus să facă ecologizare, să adune PET-uri pentru că vor să mă facă fericită.  Acea clasă a avut o învățătoare, care a făcut ceva fantastic cu elevii, erau uniți, creativi. Am lucrat folosind METODA PĂLĂRIILOR GÂNDITOARE, la un moment dat mi-au dat lacrimile, atât de împlinită mă simțeam ca și dascăl de modul în care lucrează toți elevii. Și acum mai am pozele, atunci am și fost numită de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare să țin un Cerc metodic  – intitulat Metode alternative de predare la biologie. Și acum mai țin legătura cu elevii din primii mei ani de învățământ, chiar urmează să țin online o activitate cu o elevă Denisa ROMANESCU, care o să le vorbească elevilor despre importanța igienei bucale, ea finalizând stomatologia.  Fosta mea elevă este plecată din țară, dar a fost extrem de încântată de propunerea mea.  Acum la noua școală mă simt exact ca în primii mei ani de învățământ, colaborez cu învățătoarele, facem proiecte prin care facem trecerea la gimnaziu. Mă simt ca și în ȘCOALA POVEȘTILOR, am trei directoare de excepție, colegi formidabili, iar copiii sunt cei cu care cred că putem MUTĂM ȘI ȘCOALA DIN LOC – vorba mea – vreau să fac un laborator în Pădurea Cetatea Fetei de lângă școală.

Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?

Predarea să se facă pentru schimbare, școala chiar să facă diferența, să se realizeze interdisciplinaritatea și transdisciplinaritatea, prin colaborarea dascălilor între ei, și prin realizarea uneori a unor ore interactive prin colaborarea cu doi, trei dascăli  de diverse discipline. Eliminarea poverii birocrației, de pe umărul profesorilor, nu suntem nici asistenți sociali, nici psihopedagogi, etc….Să fim lăsați să punem suflet la clasă, să ne bucurăm de elevii noștri care ne văd mai mult stresați, decât dornici de predare. Să nu se mai schimbe atât lucrurile în  educație, pentru că mai mult bulversează decât să limpezească lucrurile, nu înțele de ce se inițiaze mereu alte reforme și nu se duce la bun sfârșit nici una.

 Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

     Să creștem și să formăm oameni cu suflet, să predăm cu dragoste și să le readucem farmecul copilăriei noastre în inimile lor. Au atâta nevoie de noi, să stăm între ei să ne jucăm cu ei să învățăm prin povești, jocuri, muzică și mișcare.

Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?

AMBIȚIA – să devin PROFESORUL INSPIRAȚIONAL SUFLETIST!

Dar una sau mai multe trăsături de caracter pe care ați dori să le îmbunătățiți?

Răbdarea, răbdarea, răbdarea, îndelunga RĂBDARE.

Am ,,ADHD – profesional” acut. Vreau să le fac pe toate rapid, niciodată nu pot să fac un singur lucru….

Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?

Categoric, VOLUNTARIATUL este sufletul umanității!

a) Colectăm cărți cu ASOCIAȚA CU CĂRȚILE PE FAȚĂ, pe care le ducem împreună cu președintele asociației  – cu Victor Miron cu Biblioteca Mobilă, copiilor din mediile defavorizare. Anul școlar trecut am reușit să realizăm un proiect – ,,PODURI DE LECTURĂ SPRE CULTURĂ”- prin care trei școli din mediul urban au donat cărți altor trei școli din mediul rural.

b) Ca voluntară a Crucii Roșii Române Filiala Cluj – am înființat Subfiliale ale Crucii Roșii în comunele unde am predat Așchileu și Panticeu, am organizat echipaje de sanitarii pricepuți. Urmează acum la Florești să mă ocup de acest  lucru.