Dalea Mihaela-medic diabetolog

Povestiți despre domeniul Dvs. de activitate și argumentați de ce cineva v-ar alege pe dumneavoastră?

Specializare mea medicala este ”Diabet zaharat, Nutriție si Boli Metabolice”.

Mentorul meu, când am ales aceasta specialitate, mi-a spus ca eu mereu ii voi înțelege pe pacienți, deoarece si eu trăiesc zilnic cu aceasta boala. Din acest motiv nici unul dintre ei nu îmi va spune “Dvs. nu știți ce simt eu si cat de greu îmi este!”. Cred ca acest lucru reprezintă in acest context „o perspectiva rara”. Trăind o poveste asemănătoare, eu înțeleg pacienții, si le pot oferi tratamente personalizate, le pot oferi sfaturi pentru a face fata mai bine acestei provocări.  De asemenea, încă de la început am lucrat la studii medicale pe senzori de diabet si pompe de insulina. Eu însumi dețin aceste ”gadget”-uri. Datorita acestui fapt, pot sa învăț pacienții si sa explic lucrul cu tehnica moderna, din perspectiva unui pacient, iar acest lucru, este foarte rar.

A fost greu la început de drum? Acum este mai bine?

As putea spune ca da, a fost foarte greu la început, mai ales din cauza luptei cu percepția pacienților. Când ești medic tânăr, oamenii spun ca nu ai experiența si asta in ciuda faptului ca dobândirea poziției de medic specialist vine după 6 ani de facultate, după minim 4 ani de rezidențiat, învățat material de specialitate, practica si multe gărzi.

Uneori pacienții au preconcepții legate de faptul ca medicul este femeie sau ca este prea tânăr/a ca sa dețină suficiente cunoștințe. Unul din profesorii cu care am avut ocazia ca sa lucrez a spus ca nu înțelege de ce oamenii ne percep așa, deoarece, mai ales când ești tânăr, toate cunoștințele le ai limpede in cap, nu au trecut anii peste ele ca sa le mai uiți. Tot el mi-a spus ca cei tineri au voința si deschiderea mai mare, lucru care ar trebui sa ii încurajeze pe pacienți.

Dar aceste aspecte s-au mai îmbunătățit cu trecerea timpului.

Cum faceți față concurenței din acest domeniu?

Dat fiind specificul tarii noastre (piramida demografica), nu putem spune ca ar fi o concurență atât de mare, cum ar fi in alte domenii. Oamenii îmbătrânesc, si au nevoie de medici. Din păcate, in multe specialități si in multe zone geografice, mai degrabă ducem lipsa de ei.

Dar eu nu am privit niciodată acest domeniu ca si un domeniu, unde ar trebui sa aibă loc o competiție. Pentru mine nu este o concurență, ci ar trebui sa fie o colaborare intre medici, pentru binele pacientului. Sunt mulți pacienți si este loc pentru toata lumea.

Povestiți despre Dvs. despre familia dvs., despre pasiunile dvs. (aici pot fi mai multe povestite, vom forma noi întrebările și după ce vă citim povestea

Povestea mea începe in Reșița, in orașul meu natal, unde am si crescut. Acolo am urmat grădinița, mai apoi scoală, iar pe parcursul scolii, a avut loc întâmplarea, care ulterior mi-a modelat viată si cariera.

Pe parcursul clasei a 3-a am fost diagnosticata cu Diabet Zaharat tip1. Vestea a venit ca un soc mai ales pentru persoanele dragi : Părinți, bunici.  Eu am înțeles atunci ca viața va continua un pic mai altfel, si ca va trebui sa fiu mai responsabila, mai calculata.

Au urmat, in paralel cu școala, cursuri de diabet pentru copii (Centrul CRISTIAN SERBAN Buziaș) si tabere pentru diabet. In scurt timp, am reușit sa integrez traiul cu diabetul, in rutina mea zilnica si in viața mea. Nu am lăsat niciodată acest lucru sa mă retina sau sa mă descurajeze, deși trebuie sa admit ca am avut momentele mele grele, suișuri si coborâșuri. Nu m-am lăsat descurajata, am continuat cu visul din copilărie de a deveni medic si de a ajuta oamenii (așa cum mi-am dorit sa o ajut pe bunica si bunicul când am fost mica).

Ca si pasiuni as aminti dansul si voluntariatul.

Ce planuri de viitor aveți, atât personale cât și în domeniul afacerilor?

Pe viitor as dori sa continui activitățile si sa reușesc sa ajut cat mai mulți oameni cu putința. De asemenea îmi doresc sa reușesc sa organizez taberele pentru copii cu diabet in fiecare an si sa menținem caravanele medicale de preventive a diabetului si a obezității.

Ce sfat dați tinerilor din ziua de azi pentru a reuși în viață?

Cred ca pentru a reuși in viața, tinerii vor avea nevoie de multa energie, perseverenta si răbdare. Sa le luam pe rând.

Tinerii au foarte multa energie, dar depinde foarte mult cum o folosesc. Daca faci ceea ce iubești si ceea ce iți place, poți sa îl faci cu minim de efort (energie). Ei trebuie sa se ferească de slujbe care nu le plac, pentru ca vor risipi o cantitate imensa de energie. Pierderea nopților pe TikTok, Facebook, sau Youtube, din nou reprezintă o plăcere care topește energia, dar nu totdeauna te învață ceva. Hai sa fim sinceri: Câți dintre cititori, nu au căzut uneori in capcana sa piardă 1-2-3 ore pe rețele sociale?? Ne-am distrat, am ras, si cu ce am rămas ?  Mai cu nimic 😉 Pentru asta obligatoriu trebuie sa își dea seama ce le face plăcere, ce iubesc si trebuie sa o transforme într-o cariera.

Perseverența si răbdarea, trebuie sa vina la pachet. Nu poți sa fii bun într-un domeniu, decât daca studiezi, te perfecționezi, apoi din nou mai studiezi si te perfecționezi. Acest lucru necesita timp. Cei care se lasă păgubaș, sau nu au răbdare, nu vor fi de succes in ceea ce fac.  Nu contează ce domeniu iți alegi, trebuie sa iubești ceea ce faci, apoi sa înveți meseria, si doar așa poți sa fii cel mai bun tâmplar, ziarist, șofer, pianist, inginer, brutar, instalator sau medic.

Cum erați ca adolescenta? Cum am putea descoperi în adolescenții de azi pe viitorii oameni de succes?

Ca si adolescenta cred ca eram destul de calculata. Cred ca diabetul diagnosticat la o vârsta precoce m-a maturizat mai devreme. Grija, disciplina si respectul fata de boala mea m-au ajutat ca sa nu fac excese si sa lupt mai mult pentru ce doream sa obțin. Aveam de muncit mai mult fata de alții.

Eu cred ca oricare adolescent poate fi un viitor om de succes. Nu contează daca ești fata sau băiat, daca ești înalt sau scund, daca te încadrezi in profilul standard sau nu. Cu toții putem fi de succes, daca suntem dispuși sa muncim pentru acest lucru.

Deși cred ca putem fi cu toții de succes, trebuie sa recunosc ca unii vor ajunge mai repede, alții mai târziu la acest obiectiv.

Ce cred eu ca m-a ajutat pe mine, a fost faptul ca am știut ce vreau sa fac, si am muncit mereu pentru a-mi îndeplini visul. Am acceptat ca mai sunt si zile mai grele, am acceptat si lucrurile mai puțin plăcute. Nici eu nu am scăpat de bulling, jigniri, sau lucruri urate. Dar mereu am mers mai departe, mereu m-am ridicat si am continuat. Datorita acestor obiceiuri învățate pe pielea mea pot fi astăzi aici si sa scriu aceste rânduri.

V-au ajutat studiile efectuate în ceea ce faceți acum?

Cred că nu putem vorbi de cuvântul ”studiu” fără a vorbi de cuvântul ”profesor”.

Secretul oamenilor de succes este ca au avut privilegiul de a fi ghidați de profesori si mentori care fac aceste lucruri din vocație. Ar fi de dorit ca predatul sa fie o vocație pentru toți profesorii. Sper ca într-o zi sa ajungem acolo, cat mai repede. Eu am avut noroc, Dumnezeu mi-a trimis in cale profesori deosebiți, si oameni minunați de care am avut parte.

Chiar îmi aduc aminte ca ori de cate ori mă internam in spital, după cursurile zilnice dădeam teste ca sa ne evaluam cunoștințele despre diabet. Iar la final erau si premii pe care profesorul mi le înmâna personal. Mereu luam nota 10. Mereu aveam primul loc, si dansul mă felicita. Tocmai de aceea mă făcea sa îmi doresc sa dobândesc mai multe cunoștințe iar prin acest lucru sa îmi exprim recunoștința pentru ca mi-a salvat viața prin construirea centrului de diabet. E ca si la școala. Cu cat înveți mai mult si cu cat ai un echilibru mai bun in viața, cu atât vei reuși sa faci ce iți place mai târziu in aceasta viața.

V-ați vedea făcând altceva?

Aceasta întrebare mi-a trecut si mie prin gând, de-a lungul timpului, dar am ajuns la concluzia ca nu m-as vedea făcând altceva. De ce? Pentru ca simt ca aceasta specialitate mi-a fost destinata mie, deși eu NU am ales aceasta specialitate de la început. 😊 Mă gândeam sa aleg alte specializări, deoarece diabetul îmi este familiar, si trebuie sa trăiesc cu el zi de zi. Dar profesorul Viorel Șerban m-a întors din drum si m-a făcut sa aleg, totuși, aceasta specialitate spunând-mi ca eu mereu voi oferi un plus de credibilitate pacienților si pe mine mă vor credea si mă vor asculta. O alta întâmplare, care m-a convins, s-a petrecut când eram pe secția de diabet in practica. Un tânăr de 15 ani a fost internat in stare grava, fiind recent diagnosticat cu aceasta boala. După câteva zile, după ce si-a revenit fizic, am încercat sa ii ridic moralul. Am încercat sa ii dau niște sfaturi, sa îl învăț, fără ai spune, ca si eu, la rândul meu, sunt pacienta de circa 15 ani (la acel moment). Am încercat câteva zile, fără prea mult succes, el spunând-mi mereu ca viața lui nu mai are rost, ca s-a terminat, si ca sa il las in pace ca eu nu știu cum este sa fii bolnav la acea vârsta.  Tot el îmi spunea ca  nu am de unde sa știu cum e sa mă injectez de 4-5 ori pe zi, sa îmi cântăresc mâncarea, sau sa mă înțep in deget in fiecare zi, de 4-5 ori etc. In acel moment m-am hotărât sa ii împărtășesc adevărul si i-am spus ca si eu trăiesc așa de 15 ani deja, începând de la vârsta de noua ani si in ciuda acestor lucruri trăiesc frumos. El mi-a răspuns ca nu are cum sa fie adevărat, deoarece „nu arat bolnava”. Acela a fost momentul când am reușit sa îl conving ca frumusețea vieții depinde de noi. Noi o facem frumoasa. Doar de noi depinde acest aspect. Cu trecerea timpului, si îmi place sa cred ca si in urma exemplului meu, acest tânăr își continua viața cu mai multa împăcare, este bine si astăzi, si zi de zi alege sa vadă partea plina a paharului. A învățat si el traiul cu diabetul 😉.  Acesta a fost una din primele întâmplări care m-au marcat, așa mi-am dat seama ca acesta ar fi calea pe care mi-ar plăcea sa o urmez.

Ce vă motivează pentru a continua?

Binele făcut si zâmbetul pacienților! Eram internata la centru de diabet Cristian Șerban din Buziaș (mereu mă internez, o data pe an, de 28 de ani, pentru reevaluare) când m-am întâlnit cu o mămica trista si supărata din cauza faptului ca băiețelului ei, de 11 anișori, a făcut diabet. Am încercat sa o ajut, deoarece si părinții au nevoie de terapie, nu doar pacienții diagnosticați. După câteva zile mi-a cerut voie sa îmi facă o poza. Am acceptat, dar am întrebat-o, mirata, la ce ii folosește? Mi-a răspuns ca de cate ori ii va fi greu si ii va veni sa plângă, se va uita la poza mea si își va spune ca „se poate” si ca „va fi bine”. Am ținut legătura cu ei pana in timpul prezent. Mămica își pusese poza cu mine  pe desktop-ul calculatorului, iar băiețelul a spus ca vrea sa fie ca si mine (sa devina medic – eu fiind studenta atunci la medicina). Timpul a trecut, băiețelul a crescut iar astăzi studiază medicina 😊 Încă o  întâmplare îmi vine in minte. In urma cu doua săptămâni am fost internata in acel centru,   pentru reevaluare, unde am si făcut de-a lungul timpului gărzi, ca si medic, pentru o perioada de peste 4 ani. In acele zile m-am întâlnit pe coridor cu un domn, de 42 de ani care mi-a spus ca am fost salvarea lui…deoarece in urma cu 7 ani l-am internat, când am fost in garda, si l-am ajutat sa își depășească depresia prin povestea mea. Mi-a spus ca este foarte bine astăzi, datorita experienței, învățăturilor si sfaturilor primite de la mine.

Aceste lucruri îmi încarcă „bateria sufleteasca”. Aceste lucruri mă fac sa am putere sa continui munca si efortul.

Cum s-a născut pasiunea pentru acest domeniu?

Încă din timpul grădiniței îmi doream sa fiu „doctorița” ca sa ii vindec pe bunicii bătrâni. Mereu  mi-am dorit acest lucru. Decizia mea, de a deveni medic, nu mi-a fost influențata atât de diabetul in sine, cat de faptul ca am încercat sa fiu o alinare pentru bunici. Alegerea specialității însă, a fost influențata de mentorul meu, care si astăzi îndruma copii si inspira oameni la Centru de diabet „Cristian Șerban” din Buziaș.  Dansul mi-a spus ca mie aceasta specialitate mi se potrivește mai mult, deși eu nu voiam la rezidențiat sa aleg aceasta specializare. Eu doream sa aprofundez si alte specialități, dar dansul a insistat si mi-a spus ca pacientul, niciodată nu îmi va putea spune „dumneavoastră nu știți ce simt eu”. Atunci am făcut practica pe secția de diabet pentru întâia oara. Pana atunci nu practicasem pe aceasta specializare. Însă 3 săptămâni au fost suficiente pentru a mă decide: Aici am convins pacienți, cu DZ1, ca viața nu se sfârșește la diagnostic si i-am convins ca putem sa facem conviețuirea cu diabetul frumoasa. Pe alți pacienți cu DZ2 i-am convins sa facă insulina ca sa nu moara si sa își controleze complicațiile existente. Alți medici diabetologi nu reușiseră acest lucru pana atunci. Cum ziceam, după aceste 3 săptămâni m-am hotărât : Aici pot ajuta, aici îmi este locul

Sunteți implicată în activități de voluntariat? Dacă da, ne puteți povesti câte ceva despre acestea? Ce vă determină să le dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?

In cazul voluntariatului, pot spune ca am căpătat pasiunea pentru aceasta ramura, in taberele pentru copii, in care eu am fost ca si pacient, si in spitale unde am fost ajutata.  In aceste locuri, in tabere in special, am întâlnit oameni deosebiți, care m-au învățat despre patologia mea, si cum sa trăiesc cu ea. Acei voluntari din tabere, au dat o părticica din timpul lor, si din ei, pentru mine. Acei medici, asistenți, educatori, etc ne-au salvat si ne-au schimbat viața,  tratând-ne si învățând-ne. De aceea am vrut sa fac si eu asta, sa dau o parte din timpul meu, lor, si sa ii ajut/salvez

Sunteți implicat și în alte proiecte. Dacă da, povestiți-ne despre ele.

Da, mai sunt implicata si in alte activități conexe : am prins gustul voluntariatului!

Locurile unde am făcut voluntariat, de-a lungul timpului, au fost:

• Tabăra Yuppi – am participat ca si coordonatoare medicala pentru copii cu diabet, boli autoimune si leucemie
• Proiectul „Diamount” al asociației ASCOTID – Aici, am cucerit munții împreuna cu alți dulcinei (Vf. Retezat, Vf. Moldoveanu, Vf. Parâng)
• ASCOTID TRAIL RACE al asociației ASCOTID – Am alergat 10 km pentru copii cu diabet
• Cu diabetul pe munte – proiect al asociației ASOCIATIA „DA, si EU POT” – Am urcat pe Vf. Suru
• Caravana „Sănătatea vine la tine „ – proiect organizat de grupul de asociații: PACIENTUL 2.0, ALIANTA PACIENTILOR CRONICI DIN ROMANIA. Aici am făcut parte din echipa medicala din Caras Severin

Alte proiecte dragi ar fi:

• Tabără Yoyo, tabără pentru copiii cu diabet zaharat tip 1 din Caras Severin
• Caravana conștientizează diabetul pentru prevenția lui si a obezității
• Caravanele medicale lunare, pe care le desfășuram in comunele si satele din Caras Severin, împreuna cu Lions Kindness Reșița si Asociația Diabeticilor din Reșița,
• Cursuri pentru pacienții cu diabet.

Dacă ar fi să alegeți din nou în ce direcție profesională să mergeți, ați alege același drum?

Da, as alege cu siguranța aceeași profesie!

Câteva cuvinte care vă caracterizează și care vor deveni motto-ul dvs.

“Nu exista nu se poate!”

Ce vă place să faceți în timpul liber?

Timpul liber îmi place sa îl umplu cu lucrurile care îmi plac si îmi aduc bucurie: Dans, pictura, voluntariat. Am practicat dansuri populare, dansuri de societate si dansuri .

Voluntariat, am practicat încă din facultate. Am participat cu caravanele medicale de prevenție si tratament in diabet, in comunele si satele a doua județe (Caras Severin si Timiș). Am gătit cu micii pacienți pentru părinții lor si am învățat sa cântărim mâncarea, De asemenea am avut cursuri pentru pacienții cu diabet, am organizat tabere pentru copiii cu diabet de tip 1, am fost coordonatoare medicala a taberelor pentru copiii cu diabet si copiii oncologici, am urcat pe munți cu pacienții, si alte activități de voluntariat pentru alte patologii.