„Cuiele”

Un tată avea un fiu care făcea, zi de zi, multe răutăți. Mâhnit de purtarea fiului său, omul a hotărât să bată un cui în ușă pentru fiecare faptă nepotrivită a acestuia.

În scurt timp, ușa era plină de cuie, aproape că nu mai existau locuri libere. Mirat, fiul a întrebat:

„ Tată, ce este cu atâtea găuri în ușă?”

„Ușa asta reflectă purtatea ta. Fiecare cui, reprezintă o faptă rea pe

care ai făcut-o cândva.”

Băiatul a căzut pe gânduri și, din clipa aceea, a hotărât să își schimbe comportamentul.

Pe măsură ce zilele treceau, numărul cuielor bătute era din ce în ce mai mic, iar faptele bune au început să devină mai numeroase decât cele rele.

Tatăl a început să scoată câte un cui din ușă, pentru fiecare gest frumos pe care îl făcea fiul său.

Într-o zi a fost scos și ultimul cui. Bucuros, băiatul a alergat la tatăl său și i-a zis:

„Ai văzut tată, nu mai există nici un cui în ușă!”

La care tatăl a răspuns:

„Da. Dar ce facem cu găurile rămase?”

O poveste cu învățătură, cu morală, care arată că acțiunile unui copil, în ciuda eforturilor sale de a repara greșelile, lasă „găuri” în mintea și inima părintelui său.

Este povestea care, recitind-o peste ani de zile cu alți ochi, nu doar că mi-a amărât inima, dar mi-a dat serios de gândit: cât de mult are legătură cu una dintre neputințele noastre de a ne raporta corect la comportamentul greșit al copilului.

Drag părinte, când copilul greșește, rezolvă problema PE LOC. Fără „urmări” după o săptămână, fără urmări după ani de zile!

Fie că stați de vorbă, fie că suportă o consecința a ceea ce a făcut sau corectezi comportamentul greșit (de preferat cu blândețe și înțelepciune), REZOLVĂ PE LOC și GATA.

Odată rezolvată greșeala, nu îi reaminti, nu îi ține socoteala.

Iartă-l și învață-l să se ierte.

In caz contrar, modelul va fi ca peste o vreme, să îi reamintești ce a făcut, iar el, când va fi adult (părinte sau soț) va aduce, la fel, în discuție, de câte ori are ocazia, reproșuri din trecut.

Odată rezolvat, este rezolvat. Odată iertat, este iertat. Fără reproșuri, fără „găuri”.

Acesta este una dintre formele dragostei necondiționate care te ajută să raportezi corect la comportamentul copilului „dificil”.

În câte discuții în familie, cu soțul sau copilul, nu vi s-a întâmplat să vă aduceți aminte de ”găurile” trecutului?

Și ați intrat într-un cerc vicios, din care greu era să ieși: reproș- neiertare-frustrare-reproș.

Dacă întâmpini probleme în relația ta cu adolescentul, îți stau cu drag, la dispoziție..