De loc din Brașov, lucrând mulți ani în Londra ca educatoare și Learning Mentor, dar acum predând engleza în China, cea atât de afectată de acest CORONAVIRUS.

– Povestește puțin despre tine, cum ești, ce îți place, ce nu îți place, ce pasiuni ai.
Îmi place să cred despre mine că sunt omul tip locomotivă Diesel, sau acel proverbial cal de cursă lungă – mă simt împlinită când muncesc, când descopăr, când jonglez cu provocări de tot felul, când mă dezvolt (intelectual, emoțional, social) cât pot de mult. Cu alte cuvinte, am început de foarte tânără să explorez lumea și să încerc să-mi găsesc locul în ea. Am plecat în Londra la 19 ani, ca să studiez limba engleză (anul 2001). Am rămas acolo câțiva ani buni pentru că am reușit să mă angajez și să mă calific ca educatoare, iar apoi ca Learning Mentor (pe atunci un program pilot al Departamentului de Educație, prin care se dorea să se ofere sprijin copiilor cu bariere educaționale, bariere care variau de la abuz în familie la dificultăți de învățare – un spectru foarte larg, deci). Formarea mea inițială pe plan profesional a avut un impact major asupra modului în care mă raportez la meseria de profesor și la responsabilitățile pe care aceasta le presupune, dar și asupra așteptărilor pe care le am de la mine însămi, de la colegi, de la superiorii mei sau de la alți decidenți din câmpul educației. Prefer sinceritatea și directețea, munca susținută, flexibilitatea intelectuală și umorul negru în locul ipocriziei, habotniciei, minciunii, delăsării și ochelarilor de cal. Nu am făcut niciodată față cu bine situațiilor în care mi se cerea să îmi încalc principiile, având deci tendința foarte pronunțată de a reacționa în aceste cazuri. Iubesc copiii, animalele, cărțile, muzica, soarele și lumea largă, plină de secrete. Sunt pasionată de istorie, de oameni și de resorturile lor interioare, de povești și de tot ceea ce îmi oferă oportunitatea să învăț în mod permanent.

 – Care este cea mai mare realizare a ta de până acum? De ce e așa importantă această realizare?
Consider că cea mai mare realizare de până acum este că știu cine sunt și de ce sunt capabilă. Ea e clădită pe alte realizări mai mici, consecvente, rezultatele a ani de muncă și de studiu – pot spune, deci, că cea mai mare realizare de până acum este dezvoltarea mea continuă. Mi-am demonstrat că pot face față cu succes unor situații diverse, că sunt în stare să-mi exercit meseria de profesor indiferent de țara în care locuiesc, că pot influența în bine viața elevilor cu care lucrez, că am o contribuție, că fac ceva constructiv, cu impact asupra vieților celor din jur. Chiar și faptul că am ajuns în China, unde trăiesc și muncesc, este pentru mine o mare realizare – mi-am depășit, din nou, limitele.

– Care este visul vieții tale?
Nu cred că pot spune că am un anume vis – dar cu siguranță îmi doresc unele lucruri. Îmi este benefic să am scopuri precise spre care să tind și pentru care să muncesc, transformând, pe cât posibil, acele dorințe în rezultate. Ca să răspund totuși întrebării, una dintre dorințele mele cele mai mari este să îmi găsesc un locșor în care să fiu înconjurată de verdeață, de liniște, de animale și de cărți.

– Care este cea mai mare provocare (exceptând virusul) de care ai avut parte?
Fiecare vârstă vine cu provocările ei. Să fie oare mutarea în China cea mai mare provocare a vieții mele? Nu cred. Mutarea în Anglia de una singură, la vârsta de 19 ani, croirea unui drum acolo – și acelea au fost provocări majore. Revenirea acasă, reacomodarea, intrarea în sistemul public, predarea în sistemul privat – iată alte mari provocări de care am avut parte. Traiul cu bolile autominune (bolile invizibile, cum li se mai spune) – o provocare continuă, o simbioză permanentă și uneori deloc ușoară. Viața în China, cu tot ce presupune ea, este cu siguranță una dintre situațiile cele mai inedite și complexe pe care mi-a fost dat să le trăiesc. Nu pot decât să sper că voi mai avea parte, pe parcursul vieții, de multe alte provocări cel puțin la fel de interesante!

– Este ușor să lucrezi cu copiii? De ce ai ales această această meserie și nu alta?
Eu am norocul să practic o meserie care se îmbină cu pasiunea pentru ceea ce fac. Iubesc copiii, sunt captivată de mințile lor, de felul în care percep lumea. Legătura dintre ei și mine este puternică și de impact. Cred că acest lucru se traduce în acea aparentă lejeritate în a lucra cu ei. Relația elev-profesor trebuie să fie fluidă, ajustată în permanență. Adultul are în grijă viitori adulți, și este necesar să ne punem zilnic întrebarea: ce fel de oameni vreau să formez? Cum îi pot ajuta? Cum îi pot sprijini? Cum le pot veni în întâmpinare? Nu spun că este simplu. Profesia aceasta ia tot ce poate lua din tine, iar dacă nu ai grijă, te golește de resurse și te aruncă la margine de drum, nefericit, neîmplinit, frustrat și obosit.

Am ales această meserie în primul rând datorită conjuncturii. Am avut șansa să fiu angajată la o grădiniță (în Londra) și să mi se permită să mă calific ca educatoare în timp ce munceam. Am reușit să combin, deci, teoria cu practica și să învăț la fața locului, ceea ce m-a ajutat nespus în formarea inițială. Așa am descoperit că a fi profesor mi se potrivește ca o mănușă bine croită.

–De ce ai ales totuși să predai în China?
Cu siguranță atingem cu toții un punct în viață în care simțim nevoia unei schimbări, a unei reașezări. Pentru mine sosise șansa unică, i-aș spune, de a avea parte de această experiență. Am prins-o și nu i-am mai dat drumul. Citisem multe despre predarea limbii engleze în alte țări, mai ales în Asia. Eram curioasă, mă întrebam cum este, ce presupune acest lucru. Mi s-a oferit ocazia să aflu, și pentru că nevoia unei schimbări era acută și necesară pentru binele meu, am ales să mă mut aici pentru un an.

– Cum te-ai acomodat în China? Cum este percepută școala acolo?
Vorbim în primul rând de culturi complet diferite! China este o țară atât de îndepărtată de ce știm, atât de greu de penetrat, de cunoscut cu adevărat, încât ce răzbate până la noi este de multe ori trunchiat și simplificat. Eu încerc să absorb tot ce trăiesc, să mă bucur de cele mai mărunte experiențe, să fac o mulțime de fotografii, să scriu ca să nu uit; fac tot posibilul să citesc, să înțeleg istoria acestei țări, să respect tradițiile și cultura Chinei, pentru că eu sunt musafir aici, nu misionar. Am început să studiez limba, care este extraordinar de grea; am prins curaj și folosesc câteva cuvinte (puține) când mă duc la magazinul de la colț, în piață sau la supermarket; am învățat să îmi plătesc întreținerea, telefonul, și internetul și să nu cedez nervos; m-am obișnuit cu traficul și acum folosesc chiar bicicleta! Deseori mă gândesc că trăiesc șansa unică de a lua contact, zi de zi, cu o cultură exotică, deosebită, și că acest lucru îmi lărgește orizonturile într-un mod extraordinar. Învăț că oamenii sunt cu adevărat diferiți, că fiecare petic al acestui pământ are istoria lui, cu bune și cu rele.

Școala în China este extrem de importantă. Educația este unul dintre motoarele principale care mișcă această țară. Se studiază intens și foarte mult. Părinții sunt conștienți că viitorul copiilor este influențat și definit de școală. Ei investesc enorm în activități educative care pot sprijini copiii în a avea rezultate cât mai bune. Se pune mare preț pe studierea limbii engleze, pe lecții de muzică, de matematică, de caligrafie sau de limba chineză. Eu admir profund puterea celor mici de a învăța atât de multe, stoicismul lor, și bucuria cu care studiază limba engleză.

– Cum a fost perioada de carantină? Retrăiești altfel bucuria de a ieși afară acum, după atâta izolare?

A fost o perioadă dificilă, în primul rând pentru că s-a întâmplat aproape dintr-o dată, și pentru că a trebuit să fac față unei situații critice într-o țară străină, departe de familie și prieteni. Am respectat cu strictețe toate indicațiile autorităților, am avut (și am în continuare) grijă mare și m-am adaptat din mers. Perioada aceasta de izolare a fost un alt prilej de a căuta resurse interioare care să mă ajute să fac față presiunii, spaimei de necunoscut și anxietății. Mi-a dat șansa, de asemenea, să prețuiesc și mai mult relațiile pe care le am cu ceilalți, să le selectez cu atenție, să am grijă de ele și să le protejez. A făcut lumină în ceea ce privește anumite planuri de viitor și m-a recalibrat.

Cu siguranță bucuria de a putea ieși afară a fost nemăsurată! De fel îmi place să explorez cât pot de mult, să mă plimb kilometri întregi, să mă bucur de fiecare detaliu pe care îl întâlnesc. Sunt omul care se uită și în sus când merge, pentru că și acolo sunt o mulțime de lucruri de descoperit. Pot spune, cu mâna pe inimă, că m-am simțit precum un animal proaspăt ieșit din hibernare.

– Știm că ai de gând la vară să reîntorci în România, dacă ai avea ocazia, ai mai merge să lucrezi în China…sau poate în Japonia, în India?
Revin cu forțe proaspete acasă – am învățat o mulțime de lucruri aici! Nu pot ști ce îmi rezervă viața în continuare. Sfatul meu către cititori este următorul: dacă aveți vreodată șansa de a experimenta și altceva, chiar dacă pare înspăimântător la început, faceți-o! Ieșiți din zona de confort și luați viața de coarne!

– Dacă ai putea să îmbunătățești ceva la tine/în viața ta, fie pe plan profesional, fie pe plan personal, care ar fi aceste lucruri?
Îmi doresc și încerc cât pot de mult să mă mențin activă fizic. Este un proiect cu mine, pentru mine, și sper din tot sufletul să fie de succes!

Mulțumiri, Cristina!