„Nu te schimba ca oamenii să te placă. Dacă poți și vrei, schimbă-te, dar doar ca să-i placi lui Dumnezeu.”
“Adevăratele comori ale unui om se află în sufletul său… sunt toate sentimentele frumoase, forţa cu care se ridică ori de câte ori viaţa îl îngenunchează, spiritul liber, bunătatea, generozitatea cu care împarte tot ce are mai bun şi mai frumos, credinţa şi iubirea cu care se dăruieşte lumii… Iar fără aceste comori, până şi cei mai bogaţi oameni sunt foarte, foarte săraci”… Irina Binder
Stăm de vorbă cu Mariana Constantin de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, din Galați, județul Galați, profesor de limba și literatura română din 2002.(21 de ani)
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Sunt o persoană hiperactivă, încerc să fac cât mai multe lucruri în fiecare zi, de aceea agenda mea este plină de liste pe care trebuie să le duc la bun sfârșit, altfel nu mă simt împlinită. Doar așa reușesc să fiu profesoară de limba română, dirigintă, consilier educativ, profesor-colaborator la Centrul Județean de Excelență, Galați, coordonatoarea revistei școlii, „Alchimia gândurilor” (din anul 2011), a echipei de teatru a liceului și, nu în ultimul rând, mamă a doi băieți și soție. Iubesc copiii și meseria pe care o am și mă străduiesc să fiu calmă, răbdătoare, meticuloasă în tot ceea ce fac.
Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?
Familia a jucat un rol esențial în devenirea mea, ambii părinți fiind profesori de limba și literatura română. Văzându-i cum se pregăteau pentru ore sau corectând caietele de teze din vremurile trecute, m-am îndrăgostit de această meserie și am ales-o pentru viitorul meu. Mereu am avut înclinații spre profilul umanist, spre limbile străine și spre limba română, de aceea am studiat la liceu (Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Galați), la filologie, limbile engleză, franceză, germană, latină, iar la facultate am obținut dublă specializare: limba română- limba engleză. Am fost învățată să fiu conștiincioasă, să mă pregătesc temeinic pentru tot ce am de făcut și să privesc doar în „grădina” mea (Vorba tatătui meu : „Stai în banca ta!”).
Cum de ați ajuns să îmbrățișați această profesie?
Încă de mică mă jucam cu sora mea de-a școala, păpușile erau elevii, confecționam caiete, catalog, organizam clasa, iar noi eram profesoarele și ne simțeam foarte bine în această postură. Părinții erau ambii în învățământ, iar pentru noi a fost parcă de neconceput să nu îmbrățișăm aceeași profesie, căci și sora mea a devenit profesoară, dar de limba engleză. La Facultatea de Litere am intrat din prima încercare (în 1998 se dădea un examen complex ), titularizarea am obținut-o din primul an (2002) și astfel am intrat în această „horă”, în care „joc” de 21 de ani și unde monotonia nu are cum să intervină.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia?
Orice debut este emoționant, dar am avut parte de colegi de catedră mai experimentați care m-au susținut și de elevi care au apreciat efortul meu de a face orele interactive și de a-i implica și în activități extrașcolare. Mi-au rămas în memorie copiii de la o clasă de a V-a, de la Liceul de Arte, care mă înconjurau și mă îmbrățișau la finalul orei sau o fostă elevă de la liceul la care am predat în primul an, dar de la o clasă care nu era în încadrarea mea. Aceasta a devenit profesoară de limba română peste ani și, întâlnindu-ne la corectat la Bacalaureat, mi-a mărturisit că aprecia ceea ce lăsam eu scris pe tablă și și-ar fi dorit să-mi fie elevă.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Poate cea mai mare provocare din cariera mea a fost în anul 2008, când, însărcinată fiind cu primul copil, a trebuit să susțin examenul de gradul didactic II, într-o vară toridă. Am studiat materia cât am putut de bine, am rezistat „eroic” în cele 4 ore de probă scrisă, deși eram în luna a noua de sarcină (nu am luat nicio pauză) și la afișarea rezultatelor, am constatat că eram prima pe listă, cu o notă aproape de 10 (9,90). Peste o săptămână am promovat chiar cu 10 cel mai important examen al vieții mele, poate, nașterea primului băiat, Raul. (iar peste 5 ani se năștea, pe 10.10, al doilea copil, Mathias).
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională sau personală în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Împlinirea am resimțit-o an de an, când elevii au obținut medii mari la concursurile naționale și au promovat în proporție de 100%, dar mai ales când la Bacalaureat am avut eleve de nota 10 la proba de limba română, de la filologie, dar și de la real, toate mărturisind că nu au făcut pregătire suplimentară în particular. Împlinirea am resimțit-o și când elevii pe care i-am coordonat au luat Premiul I la concursuri importante de creație sau de specialitate (Festivalul Internațional „Ana Blandiana”, Olimpiada de lingvistică „Tinere condeie”, „Concursul internațional „Lecții cu Nichita” etc.) Am avut lacrimi de bucurie și când propriul meu copil, cu care am lucrat pentru Evaluarea Națională, m-a sunat și mi-a spus că a luat o notă foarte mare la proba de limba română. Nu am putut să-l îmbrățișez chiar atunci (eram la școală, luasem pauză de la corectat pentru Bacalaureat- chiar anul acesta s-a întâmplat), dar ne-am strâns mâinile cu alte mame-profesoare care plângeau de bucurie pentru copiii lor. A fost emoționant!
(Alături de fiul meu, Raul, absolvent de clasa a VIII-a)
Ce ați schimba, dacă ați putea, în sistemul de învățământ românesc?
Aș introduce manualele digitale și la liceu, avem mare nevoie de ele. Cele de gimnaziu ne ajută mult în decursul orelor. În rest, sistemul nostru trebuie să fie bun dacă elevii români, oriunde merg în străinătate, sunt printre cei mai apreciați. Am constatat acest lucru și în proiectele Erasmus+ la care am participat și unde activitățile pregătite de cei din școala românească au avut cea mai mare consistență.
Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?
Rolul școlii nu este de a transmite doar informația științifică elevilor, ci, în primul rând de a crea legături interumane care să-i pregătească pe copii pentru viață. Chiar dacă internetul este la îndemâna oricui, elevii au nevoie de ghidarea profesorului în selectarea informațiilor esențiale, iar procesul de învățare este mult mai complex decât o simplă lectură și doar în școli se poate realiza în toate formele: frontal, individual, pe grupe, interactiv, prin experimente, chiar și prin activități extrașcolare.
Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?
Sunt conștiincioasă, perfecționistă, nu pot lăsa un lucru nefinalizat și tot ce îmi propun trebuie să fie bine realizat!
Dar una sau mai multe trăsături de caracter pe care ați dori să le îmbunătățiti?
Pentru că îmi propun atât de multe să fac, am acest defect de a alerga mereu și de a nu fi totdeauna punctuală. Aș dori să învăț să mai selectez din activitățile care apar și să ajung mereu înainte de termen unde este nevoie. Timiditatea mi-a pus probleme în copilărie și în adolescență, dar , lucrând cu oamenii, în timp s-a mai „vindecat”.
Cum ați gestionat situația în pandemia de Covid19?
Școala online a fost pentru mine o provocare pe care am luat-o foarte în serios. Am participat la foarte multe cursuri de perfecționare (online), am învățat multe aspecte despre digitalizarea învățământului și le-am aplicat repede în activitatea mea. Mi-am creat lecții și teste în aplicații precum Quizziz, Nearpod, Kahoot, Mentimenter, Wordwall, LearningApps etc., Power-Pointul îl foloseam de mult și pe toate am continuat să le utilizez în activitatea mea școlară și după încheierea pandemiei. Rezultatele elevilor la examenele naționale au fost foarte bune și după această perioadă dificilă.
Pe lângă activitatea didactică, mai sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea?
Datorită faptului că am fost mai mulți ani coordonatorul de proiecte și programe educative din școală (consilierul educativ), am avut ocazia să particip la activități de voluntariat, dar și ca dirigintă a elevilor de liceu. Colaborăm cu mai multe școli speciale din Galați, cu Fundația „Inimă de copil”(de aproximativ 20 de ani), donăm cărți, fructe și legume, rechizite și produse de îngrijire personală unor copii fără posibilități financiare de la școli din sate ale județului nostru, am organizat și spectacole caritabile pentru elevi din liceul nostru. Elevii creativi au fost implicați în concursuri precum „Mascota SNAC”, „Scrisoare către prietenul meu” și în toate aceste activități am colaborat cu psihologul școlii, domnișoara Silvia Banea. În 2015, am participat și la un curs de perfecționare în Italia, ”Disability, the Value of the Difference”, unde am discutat cu diverse cadre didactice despre modul în care sunt integrați copiii speciali în școlile de masă și am constatat că acest lucru nu este posibil fără profesori de sprijin specializați, care participă la ore alături de profesorul de la catedră.
Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Îmi place mult să călătoresc atât în țară, dar mai ales peste hotare, dar mereu într-o altă destinație. Am vizitat, până acum, diverse orașe din Franța, Italia, Germania, Spania, Portugalia, Belgia, Letonia, Olanda, Marea Britanie, Grecia, Turcia, Bulgaria, Vatican. De mică mi-a plăcut mult să desenez, să pictez, să cânt și uneori mai fac un tablou pentru mine, pictez linguri de lemn, haine și cânt la volanul mașinii. Mai nou, am descoperit că îmi place să-mi acord timp și mie după școală, mergând la sala de fitness sau alergând pe faleza Dunării; este benefic sănătății.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Nu lăsa pe mâine ce poți face astăzi! Trăiește intens clipa!
