Clara Bujoreanu

  • De ce ați ales meseria de profesor de matematică?

Mama mea este profesoară și tatăl meu este economist. Îmi amintesc că atunci când eram mică, s-a întâmplat de câteva ori ca ambii să mă ia cu ei la serviciu. Felul în care se desfășura munca tatălui meu nu m-a atras, în schimb m-a fermecat foarte tare imaginea mamei mele aflată în fața atâtor copii. Până și sălile goale de clasă mi se păreau atunci fascinante.

Între mine și viitoarea mea meserie a fost dragoste la prima vedere. Eu mi-am dorit să fiu profesor. Punct. Prima materie pe care am îndrăgit-o în școală a fost limba română și până prin clasa a X – a am fost sigură că eu voi fi profesoară de română pentru că am iubit și iubesc în continuare tot ce ține de literatură. În clasa a X – a a început însă să-mi placă foarte mult matematica și drumul meu s-a reconfigurat puțin.

  • Cum credeți că va fi ca și profesor, și cum este acum?

Am  crezut că îmi va plăcea și așa a și fost. E o meserie cu un dinamism electrizant și care îți face bine.

  • Dacă ar fi să vă definiți într-un cuvânt, care ar fi acesta și de ce?

Cred că cea mai evidentă trăsătură a mea e loialitatea. Odată ce mi-am luat un angajament, îl duc la bun sfârșit orice-ar fi.

  • Care a fost cel mai fericit moment (momente) din cariera dvs?

Nu aș vorbi despre un ”cel mai fericit moment” după un singur an de profesorat, dar sunt foarte fericită când copiii îmi arată că simt că sunt acolo pentru ei.

  • Care a fost cea mai mare provocare din cariera dvs….și cum ați rezolvat-o?

Să-i ating cumva și pe cei cărora nu le place matematica. Îmi doresc foarte mult să reușesc să fac să conteze că, la un moment dat, am trecut prin viața unui copil sau a unui adolescent. Cred că întâlnirile se petrec cu un scop pe care trebuie să îl intuim și să îl împlinim.

Eu am fost o elevă care își minimiza mereu efortul depus în studiul disciplinelor ce nu o pasionau, fapt pe care nu îl recomand pentru că pofta mai vine și mâncând și apoi nici nu poți ști când se dovedește utilă o informație suplimentară. Na… Rebeliunea vârstei… Foarte repede am constatat apoi că un bagaj cât mai diversificat de cunoștințe duce la întreținerea dialogurilor, iar acestea pot da naștere unora dintre cele mai profunde legături interumane.  Dar chiar și în ciuda acestei respingeri a ideii de a învăța ceva ce nu consideram a fi important, mereu am fost atentă la ce transmiteau profesorii mei dincolo de informația prevăzută în programa școlară pentru că rolul unui cadru didactic nu e acela de a înlocui manualul.

Nu știu încă dacă reușesc să fac față acestei provocări

 

  • Aveți emoții atunci când sunteți în fața elevilor? Cum le gestionați?

Eu sunt o fire extrem de emotivă, dar în această privință emoții nu am avut nici măcar în prima zi în care am pășit într-o clasă din poziția profesorului. Eram doar entuziasmată. Pentru mine, în alegerea meseriei nu a existat planul B pentru că am simțit că nimic nu mi-ar plăcea mai mult. Îmi tratez meseria cu responsabilitate, iar când nu sunt sigură că am gestionat o situație corespunzător, nu ezit în a cere o părere sau ajutor.

  • Ați avut eșecuri? Cum ați trecut peste?

Deocamdată zic că nu, dar sunt profesor de prea puțin timp. Sper să nu fie cazul, dar mai este vreme și pentru așa ceva. Asta nu înseamnă că am făcut lucrurile perfect. Sunt situații în care am greșit și există aspecte în actul meu didactic ce necesită îmbunătățire, dar nu privesc aceste situații sau aceste aspecte ca pe niște eșecuri. În plus, le cer elevilor mei să mă ajute pentru a putea evolua profesional. Anul trecut le-am cerut să-mi facă o critică cât se poate de sinceră la finalul anului și le-am solicitat și o serie de sfaturi de care voi ține seamă.

  • Ce pasiuni aveți?

Îmi place mult să citesc, să fac drumeții pe munte, și să o urmăresc pe Simona Halep când joacă.

  • Ce nu vă place să faceți?

Să interacționez de formă cu anumiți oameni.

 Precizați 3 lucruri mai puțin știute despre dvs

  • Am cinci copii declarați: Stela, Toto, Lăbuș, Sisi și Anabelle (adică trei căței și două pisicuțe);
  • Era să mor de inimă când a câștigat Simona Halep Roland Garros – ul;
  • Îmi place să cos goblenuri pentru că e o activitate ce presupune foarte multă migală și a cărei finalizare poate necesita și câțiva ani, iar asta face ca la sfârșit, acel obiect să capete într-un anume fel ceva din încărcătura emoțională a unei perioade mai lungi de timp din viața mea.

 
Aveți un profesor care v-a inspirat? Dacă da, prin ce a făcut-o? Aveți același mod de predare, relaționare cu elevii?

Din clasa I până la facultate, la fiecare nivel de studiu am avut șansa de a întâlni oameni care să mă inspire, iar pe aceștia nu musai calitățile didactice incontestabile îi făceau speciali, ci mai curând o serie de trăsături morale. De exemplu, unii erau niște oameni deosebit de altruiști, alții aveau atâta har încât, indiferent de înclinația elevilor spre materia respectivă, reușeau să-și facă ora plăcută tuturor, alții, deși aveau o capacitate intelectuală formidabilă, manifestau o reală modestie. Toți însă, când pășeau în clasă, îmi lăsau impresia că însemn ceva și că se află acolo pentru mine. Nu cred că doar eu am avut sentimentul ăsta.

Ca mod de predare am preluat destul de multe mai ales din stilul profesorului meu de matematică din liceu, dar modul de relaționare cu elevii nu cred că se poate copia, fiind ceva ce vine exclusiv din lăuntrul fiecăruia.