Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu sufletul frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
În viziunea mea, însuși cuvăntul DASCĂL înseamnă OM CU SUFLET FRUMOS, dispus să-și împartă bunătatea și priceperea cu fiecare pui de om cu care pășește în labirintul parcurs spre lumina cunoașterii, este ,,o lumânare care arde luminându-i pe alții,, (Tudor Arghezi).
Sunt recunoscătoare divinității pentru că m-a înzestrat cu acele calități pe care această meserie le cere. Grija pentru semeni, atenția la nevoile lor, empatia, blândețea și seriozitatea sunt ,,așii,, pe care îi scot mereu din mânecă pentru a deschide o poartă spre sufletul copiilor.
În inima lor mă simt cel mai bine.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Deviza după care mă ghidez zi de zi este, de fapt, motto-ul care îmi amintește mereu că nimic nu este întâmplător și că fiecare acțiune a noastră vine dintr-o ordine dinainte stabilită ,,Nimic fără Dumnezeu”. Este deviza care îmi dă putere atunci când simt că am epuizat toate resursele, este imboldul care mă ajută să țin pasul cu vremurile.
Vă mai amintiți anii de debut? Cum au fost aceștia? A coincis realitatea peste care ați dat la început cu imaginea pe care o aveați proiectată în minte?
Cum aș putea să uit?! Este suficient să închid pentru o clipă ochii și amintirile revin ca și când totul s-ar fi petrecut ieri. Revăd o tânără proaspăt ieșită de pe băncile școlii, cu mult entuziasm și dornică de a face lucruri mărețe, ajunsă într-o școală ruptă parcă cumva de lume, într-o comunitate izolată de rromi pentru care mersul la școală însemna orice altceva decât dorința de a-și depăși condiția.
Tocmai acest impact dureros mi-a oferit motivația de care aveam nevoie pentru a-mi începe misiunea pentru care m-am pregătit în anii de școală.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Provocarea pe care am acceptat-o a fost decizia de a rămâne în această școală în care neajunsurile erau la tot pasul, unde legătura părinților cu școala era aproape inexistentă, iar dulcele grai care ar fi trebuit să ne unească era pentru cei mici o limbă necunoscută. Cu toate acestea, am rămas în mijlocul lor aproape două decenii, fapt ce m-a ajutat să înțeleg că trebuie să îți iubești elevii când merită cel mai puțin, pentru că atunci au cea mai mare nevoie. Ei pot uita ce i-ai învățat, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.
Acum, revenită în școala copilăriei mele, am elevii pe care mi i-am dorit, părinții aproape de nevoile copiilor și implicit ale școlii. Simt că prind aripi împreună cu copiii mei.
Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce așteaptă ei de la profesorii lor?
Părerea mea este că, cea mai mare nevoie a elevilor este să fie înțeleși. Cu cât ești mai aproape de ei, cu atât mai ușor stabilești punți de legătură. Joacă-te cu ei, ascultă-i, înțelege-i, oferă-le mâna atunci când au nevoie de sprijin și rezultatele nu vor întârzia să apară. Îmbracă-le dificultatea cunoștințelor pe care trebuie să le asimileze în haina jocului, oferă-le posibilitatea de a se exprima, de a fi creativi și vei fi uimit de ușurința cu care o fac.
Care sunt principalele dificultăți pe care le-ați întâlnit la începutul carierei? Acum, după atâția ani, de ce neajunsuri vă mai loviți?
Principalele obstacole care mi-au apărut în cale la începutul carierei nu au fost de ordin material, după cum poate ați crede, aceasta fiind percepția greșită pe care lumea o are despre copiii din mediile defavorizate. Vreau să cred că, deși azi nu mai sunt în mijlocul acestora, amprenta mea a rămas acolo, mulțumită fiindcă am reușit să schimb viziunea de școală altfel, în una de școală normală, ,,făcând Rai din ce ai”.
Acum, după atâția ani, nevoile paradoxal s-au schimbat, fenomenul părinților plecați în străinătate pentru a le asigura copiilor necesitățile materiale, lipsindu-i astfel de afecțiunea de care au atâta nevoie adaugă o grijă în plus pe umerii noștri.
Știți cum este să te strige elevul ,,mamă”?, este sfâșitor și, în același timp, înălțător.
Dacă ați putea, ați schimba ceva?
În ceea ce privește cariera, dacă mi-ar sta în putere aș pune o fărâmă de compasiune în inima fiecărui cadru didactic pentru copiii pe care îi îndrumă.
Cel mai mare dușman al meu este timpul, aș vrea mai mult timp petrecut cu copilul meu, cu familia, cu prietenii, dar cum în viață nu le poți avea pe toate, îmi doresc sănătate pentru a putea să duc la bun sfârșit menirea pe care o am pe acest pământ.
,,Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.” Nicolae Titulescu
