BĂIATUL DIN UMBRĂ

BĂIATUL DIN UMBRĂ

de Iulia Moldovan

A fost odată un băiețel minunat, cu ochi luminoși și zâmbet colorat.
Visul lui era să facă oamenii fericiți, oferindu-le tablouri care să le coloreze viața. Iubea culorile și îi plăcea la nebunie să picteze.

Într-o zi, mama i-a spus băiețelului:
-Puiule, în curând vei merge într-un loc special. Acest loc este plin de jucării și de copii cu care te poți juca zi de zi.
-Ce bine! și-a spus băiețelul încântat. Îmi place mult să mă joc!

Și, peste puțin timp, acea zi a venit. Mama a luat băiețelul de mână și au ajuns în acel loc special.

Într-adevăr, erau mulți copii acolo. Poate mai mulți decât se aștepta, iar băiețelul a început să simtă crescând în inima lui o bobiță de teamă: “Ce fac acum?“.
Însă nu a primit nici un răspuns pentru că ceilalți nu cunoșteau îngrijorarea din sufletul lui.
Așa că a preferat să stea deoparte și să privească. Ziua aceea a trecut foarte greu pentru el.

A doua zi, bobița de teamă a crescut cât un bulgăre de zăpadă. “Dacă nu o să vrea nimeni să se joace cu mine?”, și-a spus băiețelul în sinea lui. Așa că a preferat să se joace singur, privind pe furiș la ceilalți.

Ziua următoare, câțiva copii s-au apropiat de el:
-Pe tine cum te cheamă?
A încercat să deschidă gura să își rostească numele, însă tot ce a reușit să scoată au fost niște sunete ciudate. Copiii au început să râdă.
-Nu știe să vorbească! au strigat ei, amuzându-se pe seama lui.

“Nu sunt bun de nimic! Nimeni nu mă place!” Teama din sufletul băiețelului a crescut din ce în ce mai mare, până i-a acoperit întreaga zonă a pieptului, gura, ochii, urechile. Îi venea să plângă, dar s-a îngrijorat că ceilalți vor râde din nou de el. La un moment dat, anxietatea l-a acoperit în întregime, ca o umbră. Tot ce era colorat în el s-a schimbat în nuanțe de gri-cenușiu: părul, ochii, zâmbetul, sentimentele.

Pentru ceilalți, a devenit băiețelul din umbră. Și, dacă la început nici măcar nu era observat, în scurt timp umbra l-a scos în evidență într-un fel în care nu își dorea să fie văzut: dacă își propunea să zâmbească, umbra îi transforma trăsăturile și copiii se înspăimântau. Când încerca să construiască alături de ceilalți, mâinile nu îl mai ascultau și distrugeau tot. Uneori era pe punctul de a spune: “Tot ce vreau e un prieten care să mă înțeleagă și să îmi fie alături!”, dar umbra îi bloca glasul și ceea ce se auzea erau niște urlete de neînțeles.

Într-o zi, s-a prăbușit epuizat în fotoliul-puf din grupa, loc ce părea să fie singurul lui refugiu. A privit pierdut în jur, la ceilalți copii, la multitudinea de jocuri și jucării care păreau că nu sunt și pentru el. Deodată, privirea i s-a oprit pe unul dintre rafturile marcate cu eticheta ARTĂ. Acolo îi zâmbeau cu căldură vechile lui prietene: acuarelele și pensulele.

S-a așezat la o măsuță, a luat o foaie albă și a încercat să picteze. La început gesturile îi erau stângace, neîncrezătoare, iar urmele lăsate de pensulă pe foaie erau ascuțite și întunecate.

-Ce pictezi? l-a întrebat o fetiță cu ochi mari, curioși.
Dar el nu i-a răspuns. Se temea.
-Pare o furtună, a continuat fetița.
-Chiar e o furtună. O FURTUNĂ CARE VA DISTRUGE TOT LOCUL ACESTA!
-Ooo, nu! Să ne adăpostim! Eu o să mă ascund sub umbrela mea, a spus fetița, deschizând deasupra capului o umbrelă imaginara. Poți să stai și tu cu mine sub ea, dacă vrei. E loc destul.

Băiețelul a privit-o cu uimire. Era pentru prima dată când cineva îl invita să i se alăture în joc. Se simțea… văzut.

Asa că a înmuiat cu grijă pensula în culoare și a desenat în mijlocul foii o uriașă umbrelă-curcubeu.

Privindu-i creația, fetița râde vesel. E un sunet atât de cristalin încât întreaga încăpere se colorează. La fel și părul, ochii, zâmbetul, sentimentele băiatului.

Mâna lui se mișcă și mai încrezătoare acum, în timp ce redă, sub umbrelă, doi copilași care privesc zâmbind, furtuna. Picăturile furioase devin din ce în ce mai mărunte, mai calde, mângâietoare.

În acea zi, nu doar furtuna din pictură s-a estompat, ci și furtuna din sufletul băiețelului.

A descoperit că atunci când pictează, umbra nu mai reușește să îl controleze. E încrezător. Mai mult, în timp ce povestește cu entuziasm despre ceea ce creează, copiii roiesc în jurul lui adresându-i întrebări.
Iar el, un băiețel minunat, cu ochi luminoși și zâmbet colorat își împlinește visul: face copiii fericiți, oferindu-le în dar tablouri care să le coloreze viața.

📖 Dedicata lui Manu P.