„Știu un singur lucru: că nu știu nimic” – celebra confesiune a marelui Socrate, reprezintă pentru mine, chintesența unei conștiințe umane, care recunoaște faptul că toată agoniseala căutărilor proprii se risipește la final de drum, ca un fum de gânduri care învăluie umilința omului în fața Creației. Deși omul a descoperit, a analizat, a acumulat și a structurat cunoștințe, este încă primitiv în Univers, n-a învățat cum să meargă printre stele, nici cum să le privească de aproape, n-a învățat nici măcar cum să păstreze ordinea și curățenia la el, pe Pământ. Mă întreb, câteodată, dacă viața are un sens, o destinație, un scop….îmi răspund, de multe ori, la fel: că noi am atașat sensuri vieții, ca să putem supraviețui, ca să nu disperăm și să ne putem feri de imobilitate; căci frumusețea vieții noastre constă în micile noastre revelații, fie că sunt explicabile științific, fie că sunt în derizoriu de intuitive. Ce bine, totuși, că Marii antici s-au adunat prin grădini, să discute! Ce bine că au inventat Școala, să aibă copiii mai multe șanse de a zâmbi!
Stăm de vorbă cu Alina Goia, profesor pentru învățământ primar și preșcolar, la Școala gimnazială nr.3 din Cisnădie, județul Sibiu.
Care e cel mai important lucru în viață pentru dumnavoastră?
Bunătatea. Cred că orice cunoștințe am acumulat, toate străduințele noastre ar trebui să conveargă înspre bunătate. Pentru mine nu există o calitate mai mare a unui om decât aceea de a fi un om bun. Aceasta presupune a dărui, a-ți pune energia în surse exterioare ție și poate acesta e singurul lucru care rămâne în urma ta. Nu mă pot califica încă ca fiind, cu desăvârșire, un om bun, deoarece spiritul de conservatorism e destul de puternic la mine, însă lupta cu egoismul propriu e o sursă de învățare pentru mine. Îmi doresc să pot transmite, mai departe, elevilor mei, resurse de evoluție spirituală și dezvoltare personală.
Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Am crescut într-o familie de profesori, care aveau în cercul lor de prieteni alți profesori și oameni cu suflet mare, care au avut o influență pozitivă asupra dezvoltării mele. Cea mai importantă persoană din acest grup de prieteni, a fost cea care avea să-mi fie învățătoare, de la care am prins drag de această meserie și care a mi-a fost model. Încă de pe atunci, mi-am dorit să fiu ca ea.
În timpul liceului am descoperit un curs pentru dezvoltare personală, pentru adolescenți, care a avut loc în Olanda și mi-am dorit mult să ajung acolo. Spre surprinderea mea, părinții ne-au permis, mie și surorii mele, să participăm. Aveam 16 ani, iar sora mea era cu un an mai tânără decât mine și țin minte teama cu care ne-au lăsat părinții să participăm. Era pentru prima dată când călătoream singure, iar înțelegerea între noi și părinți era ca în fiecare stație sau aeroport, să le raportăm unde suntem, astfel ne-au urmărit, de acasă, traseul. Norocul nostru a fost că ne descurcam foarte bine în limba engleză, iar oamenii pe care i-am întâlnit au fost mai mult decât binevoitori să ne ajute. După această experiență, au urmat anual și altele, chiar și în timpul facultății, fiindcă le câștigasem părinților încrederea că ne puteam descurca oriunde. Tatăl meu era un om care, cu greu, ne dădea bani de buzunar sau pentru o pereche de pantofi noi, dar dacă era vorba de educație, făcea eforturi și ne susținea în acest sens.
În timpul primei facultăți pe care am absolvit-o, am împărtășit din acea experiență acumulată, organizând mai multe workshopuri în cadrul festivalului studenților, pe teme de dezvoltare personală și comunicare. Am obținut bursă de performanță, m-am angajat ca lucrător comercial, fiindcă îmi doream să nu mai depind financiar de părinți. Ultimul lucru pentru care m-au ajutat a fost plecarea mea în Statele Unite, cu programul Work and travel.
Fiindcă nu am reușit să-mi găsesc un loc de muncă stabil, în domeniul pe care l-am absolvit, Teatrologie și management cultural, decât dacă părăseam țara, lucru pe care nu mi l-am dorit, am început să mă reorientez spre vechea mea dorință, aceea de a fi învățătoare. Astfel mi-a venit ideea să fac o a doua facultate, cea de Pedagogia învățământului primar și preșcolar. Ca să fiu sigură că mi se potrivește, am făcut un an de voluntariat european la o grădiniță din Lituania. Din banii pentru diurnă, am făcut economii și în ultimele trei luni ale șederii mele acolo, am făcut trei cursuri de masaj și terapii alternative. Când m-am întors în țară, a doua zi, am fost chemată la un interviu, la recomandarea unui prieten. Astfel am ajuns să lucrez, timp de câțiva ani, la Spa Hilton Sibiu, ca terapeut, unde am fost coordonator de echipă. Acest lucru mi-a dat posibilitatea să îmi plătesc și a doua facultate. După ce am absolvit-o, m-am angajat ca educatoare, timp de șase ani, după care m-am detașat pe un post de învățătoare.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Să nu renunți! Chiar dacă viața e un șir de încercări eșuate, să nu renunți niciodată! Cred că de aceea ne-a dat Dumnezeu Ziua și Noaptea, ca să ne ridicăm și de fiecare dată să ne reinventăm, să schimbăm ceva, să încercăm și altfel! Să fim îngăduitori cu noi înșine și să ne dăm voie să experimentăm. Eu nu cred că evoluția noastră se va opri vreodată sau că voi ajunge la capăt cu gândul că „am trăit destul!” După cum Socrate, ajuns la finalul vieții, deși un mare învățat, și-a dat seama că știe foarte puțin din câte sunt de știut, așa simt și eu, că omenirea cunoaște foarte puțin din Tot.
Cum sunt noile generații?
Cred că copiii din ziua de azi se nasc cu ceva în plus față de de generațiile predecesoare, lucru care demonstrează că conștiința comună evoluează. Acumulează mai repede și mai multe informații, sunt mai îndrăzneți și au mai mult spirit de inițiativă. Bineînțeles că aceste lucruri se datorează, în mare parte tehnologiei și a internetului, care au deschis uși spre tot ce există și au făcut lumea mai mică. Însă toate acestea vin cu provocări noi, spre care trebuie să ne aplecăm, să cercetăm și să găsim soluții pentru a păstra un echilibru sănătos al omului. Răbdarea, reziliența, autenticitatea, motivația și puterea de selecție și decizie ne sunt puse, tuturor, la încercare. Totul a devenit mai facil, la un click distanță, mai confortabil. Misiunea noastră, a profesorilor, este, cred, și aceea de a-i scoate din zona lor de confort, de a-și păstra importanța lor umană, mai presus decât cea a tehnologiei. Să-i învățăm pe copii cum se poate trăi și fără aceste lucruri, să-i învățăm că intuiția și creativitatea lor e mai presus, că autenticitatea lor e cea care le dă valoare. De aceea, eu pun valoare pe educația tradițională, care nu cred că ar trebui exclusă din învățământ, ci îmbinată într-un mod optim și relevant cu tehnologiile de astăzi.
Ce ați schimba la sistemul de învățământ din România, dacă ați putea?
Mi-ar plăcea să se investească mai mult în dotarea școlilor, în materiale didactice, laboratoare, săli de sport, spații de învățare în aer liber, autocar cu șofer.
Mi-ar plăcea să nu mai avem nevoie de atâtea documente școlare și să investim mai mult a găsi soluții mai eficiente la clasă; am putea avea mai multă libertate de a lua decizii de moment, fără a avea nevoie de atâtea aprobări. Bineînțeles că e nevoie de mai multă încredere în cadrele didactice, de descentralizare, de a evada din teama de eșec și de lipsă de control, pe care o avem, ca societate.
Cred că școala românească are nevoie de mai multe activități practice, pe care să le putem desfășura după nevoie, nu doar în Săptămâna Altfel/ Verde. Avem atâtea locuri frumoase la dispoziție, instituții de educare non-formală, care ar putea fi exploatate. Ce frumos ar fi să te poți urca în autocar și să poți preda lecția de Istorie într-o cetate, sau pe cea de Științe ale naturii pe o pajiște plină cu flori sau într-un parc din apropiere! Bineînțeles că, pentru acest lucru, e nevoie de o aerisire a conținuturilor didactice.
Care este principiul/valoarea cea mai importantă pentru o educație de calitate?
Cred că principiul cel mai important pe care educația ar trebui să-l urmărească este dezvoltarea personală a fiecărui elev în parte. Aceasta ar trebui să vizeze abilități precum curajul de a-ți exprima opinia, de a vorbi în public, de a cere ajutor și a-l căuta în locurile potrivite, de a dansa și cânta liber, de a-l putea privi pe celălalt în unicitatea sa și de a nu îl judeca după norme, de a avea curajul în a-ți expune punctele forte/slabe ale personalității tale, de a-ți oferi ajutorul și suportul acolo unde crezi că îl poți acorda, de a avea curaj să călătorești și să explorezi, de a pune întrebări, de a fi proactiv în mediul tău, de a învăța să coexiști fără a deranja și distruge, ci pentru a clădi și a susține!
