Alessia Alexandra Marinescu

Într-o lume într-o permanentă schimbare, care credeți că ar fi abilitățile pe care tinerii trebuie să și le dezvolte?

Așa cum este lumea de astăzi în care trăim, generațiile care urmează sunt diferite față de cele anterioare sau din prezent. Suntem într-o schimbare continuă, iar tinerii, din punctul meu de vedere, cred că ar trebui să se poată adapta ușor noilor situații, două dintre cele mai importante abilități fiind adaptabilitatea și flexibilitatea. Eu fac parte din această generație tânără și încerc să dobândesc noi abilități cum ar fi ascultarea nevoilor celorlalți și învățarea rapidă a unor noi informații și punerea acestora în practică. De asemenea, alte abilități la care lucrez în ultimul timp și consider că și tinerii ar trebui să o facă sunt concentrarea pe un timp îndelungat și productivitatea. Aceste abilități sunt esențiale în ziua de astăzi, întrucât putem fi ușor păcăliți de tehnologia modernă.

• Ce pasiuni aveți? Ce faceți pentru îndeplinirea lor?

Pasiunea mea este sportul, în special practicarea tenisului de câmp. Am avut mereu o trimitere către această sferă, către practicarea oricărui sport și învăț foarte repede în acest sens. Pe lângă antrenamentele pe care le am zilnic pentru a deveni cea mai bună versiunea a mea la tenis, mă bucur de câte ori am ocazia și de alte sporturi.

De mică am fost îndemnată de către părinții mei să descopăr diverse pasiuni, să văd exact ce mi se potrivește. Am început cu înotul, o perioadă bună am practicat acest sport și mergeam zilnic la bazin, crezând că voi continua în acest mod, însă a apărut tenisul, sportul care m-a marcat și la care nu am vrut să renunț. S-a dovedit că am talent și la desen și pictură și vara am luat câteva cursuri în acest sens. În aceeași măsură, vara practicam și scuba diving (în vacanțele la mare), dar și călăritul, însă au fost doar câteva plăceri temporare, mereu m-am întors pe terenul de tenis.

Iarna, în schimb, mergeam la schi, însă aceste plăceri au dispărut odată cu performanța pe care mi-o doream la tenis.

Muncesc din greu să ajung acolo unde îmi doresc și am învățat că indiferent de cât de greu va fi, dorința de a continua mereu va înfrânge orice eșec, pentru că terenul de tenis, adrenalina din meciuri și satisfacția oferită mă fac cea mai fericită. În fiecare zi merg la antrenament. Vara fac chiar două antrenamente de tenis pe zi și cel puțin o oră de pregătire fizică. Este minimul pe care orice jucător îl face pentru a deveni cel mai bun. Urmează partea psihologică și emoțională care, mare parte, se rezolvă datorită modului tău de a gândi. Sigur, contează enorm și psihologul sportiv pe care îl ai și echipa ta. Odată ce te decizi că aceasta este direcția înspre care vrei să mergi, viața ta gravitează în jurul acelui subiect. Mă refer aici că, indiferent de activitate, fie că mănânc, fie că mă relaxez, fie că citesc o carte sau ies în oraș, trebuie să aibă legătură cu tenisul.

Care au fost cele mai frumoase momente pe care le-ați trăit?

Cel mai frumos moment din viața mea a avut loc recent, la festivitatea de premiere a absolvirii Liceului Româno-Finlandez. A fost o zi încărcată cu emoții puternice de recunoștință, tristețe, bucurie, adrenalină și multe altele. A fost ceva deosebit, toată organizarea a fost minunată. Prima oară am mers în clasă unde părinții și noi, elevii, am împărtășit scrisori realizate anterior, legate de recunoștința noastră față de fiecare. A fost ceva special, marea majoritate am plâns. Apoi, am oferit un cadou deosebit doamnei diriginte, persoana care a avut cel mai mare impact în viața noastră de liceeni. S-a lăsat cu lacrimi, din nou. Mai târziu, am mers în aula liceului unde s-au ținut mai multe discursuri emoționante. Fiecare diriginte a vorbit pentru clasa lui, un părinte și un elev ales de clasă, iar la final șefa de promoție, adică eu, și ambasadorul liceului, o altă colegă. Am fost extraordinar de entuziasmată când mi s-a propus să țin un discurs în calitate de șefă de promoție, întrucât a fost momentul oportun de a-mi împărtăși toate trăirile minunate din momentul în care am pășit pentru prima oară în liceu și până la momentul absolvirii. În cazul meu, a fost un moment încărcat de multă pozitivitate și mai ales de recunoștință față de profesorii mei, care au avut un impact uriaș în viața mea ca și sportiv, elevă și adolescentă. În final, toată școala s-a pregătit pentru a forma un tunel de flori pe sub care am mers, am aruncat tocile și am dat drumul unor baloane pe care ne-am scris visurile sau  amintirile frumoase și am primit cu toții flori.

În ceea ce privește tenisul, cel mai frumos moment din viața mea a fost calificarea într-o etapă importantă a unui turneu și recunoștința și bucuria ce au urmat din partea antrenorilor mei. Odată ce am decis mutarea la un alt antrenor, au urmat schimbări majore în viața mea de sportiv. M-am simțit într-un final apreciată de omul potrivit și știam că am făcut o treabă bună pe teren. Pentru mine, există numeroase momente din tenis care mi-au adus bucurie. De exemplu, doar faptul că aveam un antrenament menit să ne relaxeze la care toți participam și ne distram, ne simțeam bine și făceam glume reprezintă un moment deosebit.

Care sunt cele mai mari provocări cu care v-ați confruntat?

Marile provocări au fost din tenis, deoarece obstacolele pe care le întâlnește un sportiv de performanță nu se pot compara cu provocările academice. Incertitudinea viitorului, accidentările, antrenamente și meciuri proaste, gândirea greșită, randamentul scăzut sunt factorii care apar în cariera unui sportiv și care, din punctul meu de vedere, au o dificultate de depășire superioară celor academice. Sunt mulți factori externi care nu pot fi controlați, iar de multe ori, acei factori interni nu pot fi ușor manipulați. Contează mult starea sportivului și modul în care se raportează la situație și soluția pe care o alege. Pentru mine, toate acestea sunt provocări care de multe ori mă doboară, deoarece eu am nevoie să dețin controlul și să simt că viitorul meu este în siguranță, aspecte pe care sportul nu ți le poate oferi.

Care ar fi 3 lucruri pe care le-ai învățat până la vârsta de 19 ani, la care nu te-ai fi așteptat?

1. Faptul că oamenii sunt diferiți. Poate sună ciudat, însă până la un anumit moment din viața mea, când am început să studiez psihologie în liceu, am crezut că toate persoanele cu care interacționez, fie că era vorba despre prieteni, colegi sau adulți, au crescut cu același set de valori și principii ca și mine. De multe ori nu înțelegeam și nu voiam să accept că unele persoane pot privi în mod diferit o anumită situație și pot lua alte decizii decât cele pe care eu le-aș lua
2. Nu pot judeca mereu oamenii după aparențe. Fiecare persoană are stilul propriu de îmbrăcăminte și o aparență fizică aparte, însă viața mi-a demonstrat de cât de multe ori înșală aceste aparențe. Modul în care arată oamenii spun multe lucruri despre ei, însă fiecare are o poveste în spate și trebuie tratată ca atare
3. Să mă prioritizez pe mine înainte celorlalți. Am tendința de a ajuta uneori mai mult decât este necesar persoane care nu sunt atât de importante pentru mine sau care poate nu merită eforturile mele și atunci ajung să sufăr. Am învățat că ajutorul este binevenit până într-un punct anume, ca ajutorul să nu devină o obișnuință. Mi s-a întâmplat să fiu atât de generoasă, încât oamenii să profite de mine și să fiu tratată și în mod superficial, iar atunci când am înțeles că ajutorul meu nu era menit acelor persoane, lucrurile s-au mai schimbat.

Cum se simte vârsta ta de acum?

Aș fi spus inițial că mă simt la o vârstă a maturității, însă sincer, consider că mai am multe lucruri de învățat și experiențe de trăit care să mă formeze în continuare. Sunt abia la începutul tinereții, un capitol nou din viața mea, și sunt curioasă ce îmi rezervă viitorul.

• Ne puteți povesti un moment, sau mai multe,  în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?

M-am simțit cu adevărat împlinită la momentul festivității de absolvire de la mine de la liceu.

În ceea ce privește tenisul, a existat un moment anume în care, după câștigarea unui meci, am avut o aprobare și apreciere imensă de la antrenorul meu. Pentru mine, aprobarea antrenorului meu înseamnă împlinire.

Care sunt cele trei lucruri pe care le apreciezi cel mai mult la o persoană?

1. Consider că într-o relație de orice fel, sinceritatea trebuie să fie cea mai importantă. Fără ea, nu pot exista nici încrederea sau respectul.
2. Respectul pe care mi-l oferă o persoană înseamnă pentru mine enorm, mă simt apreciată și văzută. Înseamnă că acea persoană recunoaște calitățile mele și pur și simplu mă respectă ca și om, înainte de toate.
3. Înțelegerea. Înțelegerea, aici, are mai multe forme. Mă refer și la ideea de a mă înțelege pe mine ca și sportiv, deoarece, practicând sport de performanță, sunt diferită în comparație cu adolescenții și tinerii de vârsta mea, fiindcă am un program variat și extrem de încărcat și o altă viziune. Este dificil de înțeles că viața mea se învârte în jurul sportului și că voi alege tenisul în favoarea unor ieșiri sau alte activități. Pe de altă parte, când spun înțelegere, mă refer și la conexiunea dintre două persoane. Știu că acest lucru se întâmplă doar între anumiți indivizi care au pasiuni, nevoi, interese și caractere similare, însă are un impact pozitiv asupra mea știind că persoana de lângă mine are aceeași viziune ca și mine.

Care sunt cele trei lucruri care îți displac cel mai mult la o persoană?

1. Faptul că este dezorganizat(ă). Eu sunt o persoană rațională, lucidă, mereu mă pregătesc din timp dacă am un antrenament sau eveniment, nu pot să am parte de activități spontane din cauza programului meu încărcat. De obicei, nu mă înțeleg prea bine cu persoanele care sunt dezorganizate și iau decizii spontane, deoarece nu putem să colaborăm în niciun fel.
2. Este un subiect vast, care include mai multe puncte. Nu îmi plac persoanele superficiale deoarece vorbesc de rău toate persoanele cu care interacționează și le judecă fără ca măcar să le cunoască. Aceste persoane se cred superioare și mereu au tendința de a-și arăta „puterea” prin mijloace necinstite sau înjositoare. De obicei, grupurile sau prieteniile care au astfel de caractere au ca valori bârfa și înjosirea celorlalți.
3. Nerecunoștința. Văd din ce în ce mai mulți tineri de vârsta mea și chiar copii și generații noi care pur și simplu nu mai apreciază părțile frumoase ale vieții. Nu îmi plac persoanele care consideră că este normal să li se cuvină totul fără pic de efort sau recunoaștere. Pentru mine, orice privilegiu, cadou, apreciere sau cuvinte frumoase reprezintă momente de recunoștință.

Cum crezi că te văd cei din jur?

Cred că cei din jur mă văd ca pe o persoană muncitoare, care are un caracter puternic, reușesc să îmbin extraordinar sportul de performanță cu nivelul înalt academic, disciplinată și respectuoasă. Cei apropiați știu că sunt și destul de orgolioasă, încăpățânată și nu reușesc să am o comunicare eficientă cu problemele mele.

• Într-o lume în care informația este la un click distanță, care (mai) este rolul școlii?

Într-adevăr, informația este la un click distanță și generației noastre „Z” ni se spune adesea că suntem privilegiați și că ar trebui să fim mult mai informați decât erau generațiile trecute, însă lucrurile nu stau așa. Există o mulțime de website-uri care oferă informații greșite, false, care te pot păcăli cu ușurință. În acest sens, rolul școlii este să ne dezvolte spiritul critic și discernământul, să ne luăm informațiile din surse sigure. Din păcate, chiar și acele „surse sigure” oferă detalii neadevărate deoarece nu a existat îndeajuns de multă informare. De multe ori apelez la persoane în care am încredere că mă pot ajuta cu un anumit subiect sau chiar cărți.

Școala nu este numai despre a ne preda materii, ea are un rol important, în primul rând, de a ne forma caractere valoroase și a modela personalități unice. Informația trebuie transmisă în așa fel încât să poată fi utilizată în viața reală, conform schimbărilor actuale și să dobândim competențe specifice, aspecte pe care internetul nu le poate face. Școala trebuie să ne învețe să ne descurcăm în societate, să nu credem tot ce umblă, să ne cunoaștem drepturile noastre și ale celorlalți și să aprofundăm subiectele care ne interesează și să ne descoperim talentele.

Care este principala dumneavoastră trăsătură de caracter?

Principala mea trăsătură de caracter cred că ar fi consecvența în acțiuni. Mă refer aici că nu renunț până nu îmi ating scopul final, chiar și când este vorba despre niște detalii, deoarece sunt perfecționistă. Sunt perseverentă și muncitoare, mereu duc la bun sfârșit ce am de făcut. Sunt ambițioasă, îmi pun obiective fără să mi le ceară nimeni pentru a-mi demonstra puterea.

Dar una sau mai multe trăsături de caracter pe care ați dori să le îmbunătățiți?

Aș vrea să lucrez mai mult la partea mea emoțională, deoarece sunt o persoană care pune la suflet și este foarte sensibilă. Îmi doresc să fiu mai indiferentă față de multe situații, pentru a nu mai fi afectată atât de mult încât să îmi strice starea și ziua. Acest aspect are un impact negativ și în ceea ce privește sportul de performanță; pentru mine este important să elimin cât mai mulți factori disturbatori și să domine aspectele pozitive.

De asemenea, sunt o persoană care este „prea perfecționistă”, iar acest lucru nu mă ajută atât de mult în cariera mea sportivă, deoarece nu voi atinge niciodată perfecțiunea în sport. Este imposibil, deoarece nu este ceva ce poate fi ușor atins sau schimbat, deoarece sportul nu este atât de simplu precum ar fi școala. Obiectivele sunt cu mult mai greu de atins, sportivii se bazează mai mult pe simțuri decât pe logice matematice.

Care e persoana care a avut cel mai mare impact asupra personalității tale?

Alina Dumitrache, diriginta mea din liceu a avut cel mai mare impact asupra personalității mele. Ea este persoana care m-a ajutat să mă simt cât mai în largul meu și care m-a văzut exact așa cum sunt, mi-a recunoscut calitățile deosebite și a lucrat cu mine la acele aspecte care mă încurcau în a „străluci”. Fiind și terapeut, Alina m-a ajutat enorm de mult, deoarece s-a asigurat că, atât eu, cât și colegii clasei mele, avem cel puțin 3-4 discuții individuale, dar și cu părinți, de-a lungul anului școlar. În toate aceste întâlniri am putut împărtăși toate gândurile, emoțiile, problemele din perioada respectivă și felul în care am evoluat, iar ea, nu doar că venea cu soluții, dar ne făcea să vedem întregul tablou. Nu ne-a lăsat niciodată să ne înjosim, ci mereu să ne punem pe primul loc. Mereu ne-a încurajat și la orele de psihologie pe care le aveam tot cu ea, dar și la aceste întâlniri sau chiar la ieșirile la o cafea sau în excursii sau în jocurile de dezvoltare personală să fim autentici și mai ales să privim cu atenție povestea din spatele persoanei cu care interacționăm.

Alina reprezintă cu adevărat cu model pentru mine, deoarece este o fire energică, aparte față de persoanele din prezent, cu multă, multă pozitivitate, dar și realism. Mă uimește de fiecare dată cum poate împrăștia cu energia ei peste tot pe unde merge, deoarece lasă oamenii împăcați, cu zâmbetul pe buze. După cei 4 ani de liceu chiar vorbeam cu ea cât m-au ajutat toate discuțiile. Am reușit datorită încrederii ei să devin o persoană mai relaxată și să îmi cunosc valoarea. În clasa a IX-a, eram o persoană foarte timidă, inhibată, neîncrezătoare și puneam multă presiune pe mine. Cu siguranță nu m-am putut schimba complet, însă chiar aș putea spune că, la finalul clasei a XII-a, sunt mult mai relaxată și mai dezinvoltă, de parcă aș fi înflorit ca „o floare”. Toate mulțumirile și recunoștința se duc către ea!