Înainte de a fi profesor, fiecare dintre noi este în primul rând un om cu suflet frumos. Povestiți despre dumneavoastră.
Mă numesc Adriana Ioana Vescan, am terminat Facultatea de Istorie la UBB Cluj Napoca, în 2003, apoi în 2013 Masteratul la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB Cluj Napoca. Sunt profesor de Istorie, începând cu anul 2003, în Sighetu Marmației, jud. Maramureș, iar din 2015 ocup funcția de director la Liceul Tehnologic Marmația.
Care sunt principalele dificultăţi pe care le-aţi întâmpinat la începutul carierei? Acum, după atâţia ani, de ce neajunsuri vă mai loviţi?
Cred că, cea mai mare dificultate a ținut de faptul că unii dascălii cu vechime îi priveau pe debutanți cu superioritate și nu aveau încredere în ei, că pot evolua frumos, ba chiar să-i depășească. Astăzi, cel mai mare neajuns ține de faptul că unii dascăli și unii elevi nu sunt cu adevărat motivați să progreseze, iar dependența de telefon și tehnologie a ajuns la cote mult prea periculoase.
Care sunt cele mai mari nevoi ale elevilor? Ce aşteaptă ei de la profesorii lor?
Cele mai mari nevoi ale elevilor: permanenta comunicare, încrederea, respectul reciproc, munca intelectuală constantă, parteneriatul, mentoratul și stimularea învățării. Elevii așteapă să simtă că profesorii lor sunt cu adevărat parteneri în procesul de predare – învățare – evaluare, nu doar indivizi care pun anumite cifre în agende, cataloage sau mape.
Care a fost cea mai mare provocare din cariera dumneavoastră și cum i-ați făcut față?
Cea mai mare provocare a fost și este ELEVUL! Astfel, atât ca profesor, cât și ca director am vrut să arăt faptul că, într-o școală trebuie să primeze interesul elevilor, și că profesorii trebuie să se plieze pe nevoile reale ale educabililor, ba mai mult, elevii, dascălii și părinții trebuie să se adapteze noii realități tehnice, sociale și culturale contemporane.
Ne puteți povesti un moment, sau mai multe, din viața profesională în care v-ați simțit într-adevăr împlinită?
Cel mai frumos moment al carierei a fost acela în care m-am titularizat cu prima notă pe județ (9,40), în anul 2008, context în care am înteles, mai mult ca oricând, că Dumnezeu face imposibilul, posibil.
Ce ați schimba la sistemul de învățământ din România, dacă ați putea?
În primul rând, aș testa toate cadrele didactice, o dată la cinci ani, din noțiuni științifice, metodice, pedagogice și psihologice, astfel, am contura competiția constructivă, iar dascălii ar fi tot mai bine pregătiți, nu plafonați. În al doilea rând, în funcție de nota opținută i-as încadra în trepte de salarizare diferite. Așadar, elevii ar avea în față profesori dinamici, activi și dornici să evolueze, nu doar indivizi cu un job fix, sigur, de neclintit până la pensie, și chiar după.
Într-o lume în care informaţia este la un click distanţă, care (mai) este rolul şcolii?
Rolul școlii este vital pentru conturarea umană, socială și intelectuală a elevilor noștri. Școala este cadrul perfect pentru experiențe noi, pentru episoade de viață reală, în care elevii se descoperă, fac față unor situații limită, se pliază în funcție de ceea ce simt sau gandesc, asumându-și public deciziile.
Cine sau ce vă inspiră în carieră?
În carieră mă inspiră idealul personal, acela de a fi mereu altceva, dar și dorința elevilor de a avea o viață frumoasă în liceul în care sunt director.
Ce nu vă place să faceți deloc?
Să am în jur oameni toxici, negativi, mincinoși, leneși și răi.
Pe lângă activitatea didactică, sunteți implicată și în multe activități de voluntariat. Ne puteți povesti câte ceva despre acestea? Ce vă determină să le dăruiți altora din timpul dumneavoastră liber?
Voluntariatul se face necondiționat, se face din inimă, fără interese economice, sociale sau politice. În munca de voluntariat, derulată alături de echipa “Ajută-ți aproapele!” ne motivează zâmbetul sincer și cald al beneficiarilor proiectelor noastre și ideea că puțin bine destabilizează răul.
Care este deviza după care vă ghidați în viață?
Ceea ce lași în urma ta, în fiecare zi, este oglinda a ceea ce ești cu adevărat.
