„Libertatea este libertatea de a spune că doi plus doi fac patru”.
George Orwell, 1984
Citatul este reprezentativ pentru lumea în care trăim și care încearcă să relativizeze adevărul. Cine a citit cartea lui Orwell, știe că aceste cuvinte fac parte dintr-un pasaj în care personajul principal este obligat, sub tortură, să admită că doi plus doi fac cinci. Este felul în care propaganda de partid încearcă să îi oblige pe liber-cugetători să accepte adevărul creat și nu pe cel de facto.
În meseria pe care o practic dintotdeauna, cea de jurnalist, este important să nu pierdem din vedere adevărul, printre multiplele straturi de alte „adevăruri” – unele mult mai atractive, ca story – care se suprapun.
Stăm de vorbă azi cu Adela Mohanu, stabilită în Italia (provincia Bergamo), din 2018.
În ce condiții v-ați reîntoarce să locuiți în România?
M-aș întoarce să locuiesc în România, dacă ar exista o reformă profundă, structurală, a celor mai importante trei sisteme de stat – educație, sănătate și administrație. De fapt, motivul pentru care am plecat din țară a fost acela că fiul nostru, diagnosticat cu o boală genetică rară, nu putea beneficia de tratament și grijă în sistemul românesc, total nepregătit pentru astfel de cazuri. Dar știm prea bine că sistemul de sănătate românesc este nepregătit nu numai pentru cazuri deosebite, ci și pentru cele uzuale – și fiecare dintre noi am trecut, la un moment dat în viață, prin situații de acest gen. Doar că ele nu devin stringente decât atunci când pun cu adevărat o viață în pericol – iar acesta este clopoțelul de trezire pentru oricine – sau cel puțin a fost, în cazul nostru. A fost revelația că sistemul românesc nu își protejează cetățenii nici măcar în sensul dreptului constituțional la viață.
Așadar, dacă o reformă structurală în aceste domenii ar arăta că România devine un stat care ne poate oferi protecție, perspective și respect, m-aș întoarce. Cred că șansele sunt, totuși, destul de mici, iar procesul, unul de lungă durată.
Dacă ar fi să dați timpul înapoi, ați proceda la fel în legătură cu a vă stabili în străinătate?
Dacă aș da timpul înapoi, aș pleca din nou din țară, pentru că, în cazul nostru, a fost vorba de salvat viața copilului. Nimic, nici măcar dragostea de țară, nu este superioară acestui scop. Aș schimba și planeta, nu numai țara, pentru acest lucru.
De ce credeți că e așa diferență între a locui în România și a locui în Italia?
Diferențele dintre România și Italia nu sunt majore, la nivel macro – de asta, poate, există și milioane de români în diaspora italiană. Se simte însă diferența la nivelul sistemelor profunde, dacă e să ne referim la modelele de organizare. Chiar dacă nici aici nu e totul perfect (ba chiar e departe de a fi perfect), totuși nu ai senzația de bețe în roate. Rămâne impresia că sistemele sunt create să te ajute, nu să te încurce – și că cel puțin sunt flexibile în îndeplinirea nevoilor tale.
Mult mai profund, ca nivel de mentalitate, Italia este o țară foarte diferită de România. Italienii învață empatia de mici, sunt crescuți în spiritul apartenenței la o societate bazată pe ajutor reciproc (nu pe datul din coate) și pe respectarea principiilor celorlalți.
*Săptămâna Bunicilor la grădiniță
Care a fost cea mai mare provocare de care ați avut parte în străinătate?
La început, când am ajuns în Italia, a fost greu să ne descurcăm în hățișul administrativ. Venind din cu totul alt sistem, nu înțelegeam ce act trebuie înregistrat unde, ce instituție se ocupă de cutare lucru și unde trebuie să depunem anumite cereri. La toate se adăuga lipsa noastră de cunoaștere a limbii italiene. Acum, după patru ani, lucrurile au devenit mult mai fluente.
Care sunt plusurile faptului că locuiți în străinătate?
Un sistem mai prietenos, oameni mai empatici, alte șanse pentru copiii noștri. Ne vine mai ușor să ne facem un buletin de Italia decât unul românesc, de exemplu (pentru că sistemul este mult mai simplu). Oamenii, chiar și cei pe care nu îi cunoaștem, ca funcționarii sau asistenții de la spital, sunt mult mai dispuși să ajute, ba chiar își dedică din timpul lor pentru ca problemele să fie rezolvate. Copiii sunt ajutați în procesul de învățare, sunt îndrumați în alegerea specializărilor ulterioare. Cluburile sportive sau activitățile de timp liber au o ofertă mult mai largă și mai diversă, copiii sunt încurajați să facă sport și au facilități și baze sportive la tot pasul.
*Pistă de biciclete în jurul Lago d’Iseo (Bergamo)
Ce vă place să faceţi în timpul liber?
Nu există nimic care mă face mai fericită decât a călători împreună cu familia. Așa că îmi petrec (aproape tot) timpul liber și îmi cheltuiesc (aproape tot) bugetul care nu e de subzistență pe experiențe și locuri noi. A trăi în alte locuri, alături de alți oameni, cu alte istorii, alte obiceiuri, alte tabieturi, altă climă, altă arhitectură, alte principii – este ceea ce mă îmbogățește ca om. Și ceea ce vreau să le transmit și copiilor mei. Lumea este un loc minunat, însă divers – și minunat tocmai în diversitatea lui. Nu suntem toți la fel și, din păcate, nu suntem toți egali în fața șanselor. Dar putem fi mai buni, mai toleranți, mai empatici, putem face cu adevărat o lume mai bună (dincolo de clișeu), prin acceptarea diferențelor. Faptul întâmplător că ne-am născut într-un loc sau altul ne oferă avantaje sau dezavantaje care țin de sistemele politice și nu de ceea ce reprezentăm pentru umanitate. Fiecare dintre noi are locul și rolul său în societate. Asumat, nu născut.
*Street food în Sicilia
Trei lucruri mai puțin cunoscute despre dumneavoastră ar fi…
Am avut un bunic cioban, dar nu-mi place brânza de Sibiu (mă scuzați!). Îmi place să înot, dar am fost salvată în ultima clipă de la înec, acum foarte mulți ani (asta m-a învățat că a fi capabil să te menții la suprafața apei nu înseamnă că știi să înoți – tot așa, dacă ești capabil să citești o carte nu înseamnă că ești intelectual). Și al treilea lucru, așa cum puteți deduce de la punctul anterior, este că fac cam des pe lupul moralist.
Familia joacă un rol important în devenirea noastră. Faptul că sunteți ceea ce sunteți se datorează și familiei dumneavoastră, ce ați putea povesti în acest sens?
Cred că tot ceea ce sunt astăzi se datorează familiei mele. Familiei mele originare și, ulterior, familiei mele alese. Am crescut până la 6 ani cu bunicii, ceea ce m-a format, cred eu, în sensul înțelegerii valorilor generației interbelice. Apoi, părinții mei au sădit în mine, voit și nevoit, foarte multe dintre trăsăturile lor de caracter – dar și o parte dintre cele pe care nu le aveau, însă și-ar fi dorit să le aibă. Familia mea aleasă, soțul și copiii mei, au devenit ulterior destinul meu, cel care m-a și dus într-o altă țară. Viața mea de astăzi arată în felul în care arată datorită lor.